Ce filme vedem în noiembrie

0
724

Pentru că apar atât de multe filme și e destul de dificil să ne decidem pe care vrem să le vizionăm, iată o listă cu cele mai bune filme pe care le putem vedea luna aceasta în cinematografe.

Interstellar – premiera 7 noiembrie

În contextul în care existenţa omenirii pe Terra este ameninţată, un grup de exploratori depăşeşte limitele spaţiului şi cucereşte imensele distanţe ale unei călătorii interstelare.

În regia lui Christopher Nolan, pelicula îi aduce în rolurile principale pe: Matthew McConaughey, Anne Hathaway şi Jessica Chastaine.

The Stag – premiera 7 noiembrie

Fionnan este un metrosexual convins şi nu vrea o petrecere a burlacilor. Ruth, viitoarea lui soţie, îl convinge pe cavalerul de onoare să organizeze una şi acesta acceptă, îngrijorat doar că ar trebui să-l ţină departe de eveniment pe sălbaticul frate al lui Ruth, poreclit Maşinăria. Dar nu prea te pui cu Maşinăria şi, după ce le prinde urma, îi aruncă într-o mulţime de aventuri în Irlanda rurală, unde eroii se vor pierde, se vor trezi ţinta gloanţelor şi-a pietrelor şi-şi vor rătăci hainele.

Northmen: A Viking Saga – premiera 14 noiembrie

Un grup de războinici vikingi este părăsit pe un teritoriu inamic după ce nava li se scufundă din cauza unei teribile furtuni. Eroii au o singură şansă, retragerea într-o aşezare a semenilor lor, Danelag, doar că drumul spre aceasta trece printr-o regiune necunoscută. Călătoria lor se va transforma într-o cursă pe viaţă şi pe moarte, căci un duşman de moarte îşi va trimite cei mai viteji soldaţi pentru a scăpa o dată pentru totdeauna de ameninţarea vikingă. Siguri că o confruntare faţă în faţă nu are sorţi de izbândă, vikingii trebuie să-şi regândească strategia pentru a scăpa de pericol…

Magic in the Moonlight – premiera 14 noiembrie

Magicianul chinez Wei Ling Soo se bucură de o mare popularitate pe scenele lumii, dar puţini ştiu că el este doar un personaj interpretat de arogantul Stanley Crowford (Colin Firth), un britanic scorţos cu o părere excelentă despre sine. Cu un dinte împotriva escrocilor din lumea spiritismului, Stanley acceptă o „misiune” pe Coasta de Azur, unde ajunge la reşedinţa familiei Catledge pentru a o deconspira pe clarvăzătoarea Sophie (Emma Stone). Doar că magia sudului Franţei, frumuseţea lui Sophie şi bănuiala că poate tânăra nu este o impostoare îl vor face pe Stanley să-şi schimbe punctul de vedere asupra situaţiei.

The Hunger Games: Mockingjay – Part 1 –  premiera 21 noiembrie

Katniss se recuperează după extenuantele Jocuri ale Foamei, întrebându-se încontinuu dacă a avut vreun rost surprinzătorul complot împotriva Capitoliului ce a salvat-o de la o moarte sigură. Fără ţel, eroina priveşte cum cei din jur se pregătesc pentru ofensiva ce ar putea distruge o dată pentru totdeauna tirania din Panem şi se lasă fără mult entuziasm prinsă în luptă, devenind simobolul Rezistenţei. Curând, ea se va trezi prinsă într-un pericol mortal, alături de cele mai dragi persoane din viaţa ei.

Left Behind – premiera 21 noiembrie

Cursa 747 se află în zbor spre Londra când, fără nici un fel de avertisment, pasagerii încep să dispară în mod misterios de pe locurile lor. Teroarea şi haosul se răspândesc nu doar printre cei din avion, ci peste tot în lume, căci evenimente neobişnuite se petrec peste tot. Pentru cei care au rămas în viaţă, a început Apocalipsa!

The Penguins of Madagascar – premiera 28 noiembrie

Pinguinii Skipper, Kowalski, Rico şi Private au fost unele dintre cele mai populare personaje ale seriei animate Madagascar, iar acum sunt eroii propriului lor film! Plini de secrete şi specialişti în complicata artă a deghizării, amuzanţii şi misterioşii pinguini sunt profesionişti ai spionajului global, iar de această dată trebuie să facă echipă cu North Wind, o organizaţie secretă condusă de agentul Classified (Benedict Cumberbatch), pentru a dejuca planurile unei caracatiţe malefice, gata să subjuge lumea întreagă.

Horrible Bosses – premiera 28 noiembrie 

După ce Şefi de coşmar a devenit un hit al lui 2011, sequelul porneşte de la o premisă cât se poate de logică: sastisiţi să mai asculte de şefi, Kurt (Jason Sudeikis), Dale (Charlie Day) şi Nick (Jason Bateman) decid să-şi fondeze propria afacere. Doar că un investitor (Christopher Waltz) le dă lumea peste cap anulându-le orice şansă de succes financiar. Ca să rezolve problema, eroii pun la cale un fantezist plan de răpire a fiului investitorului.