Primii pași ai celor care au reușit să le arate și altora visul lor.

Nouă antreprenori din diverse domenii, unii cu experiență vastă, alții la început de drum, au fost prezenți pe 18 noiembrie, la The Hub Bucharest. Aici a avut loc evenimentul de închidere al proiectului „Despre Tine, pentru Viitorul Tău”, despre dezvoltare antreprenorială și creștere a șanselor de integrare pe piața muncii. Unii au început de la șapte ani să vândă Pepsi pe stradă, alții s-au gândit la ce să facă cu timpul lor după muncă. Toți, însă, au avut o inițiativă care a prins contur mai devreme sau mai târziu.

Am avut ocazia să aflăm poveștile care au stat la baza drumului pe care au luat-o, să extragem din mințile lor acele lucruri care ne interesează. Iată câteva dintre proiectele și numele celor ce au fost prezenți la eveniment.

Entrepreneur (1)

Florin Ghindă, omul din spatele proiectului România Pozitivă, este cel care aduce veștile bune de zi cu zi. Florin face business nu doar cu mintea, ci și cu sufletul. Chiar dacă realitatea nu e întotdeauna pozitivă, Florin ne propune să o vedem într-un mod constructiv. RomaniaPozitiva.ro este o platformă de informaţii pozitive cu şi despre România, ce promovează inițiative și oameni. Proiectul a început online din 2006 și și-a găsit continuitate și offline.

Raluca Vasile este ambasadoarea din România a mișcării inițiate de Jamie Oliver, Food Revolution, în care pasiunea pentru mâncarea sănătoasă se împletește cu arta de a spune povești. Încurajarea consumului de alimente cât mai sănătoase și lecțiile de gătit sunt câteva dintre obiectivele proiectului global de educație și implicare, condus de cel mai cunoscut bucătar britanic. Food Revolution Day încurajează obiceiurile și stilul de viață sănătos și se celebrează din 2012 și în țara noastră.

Un alt proiect inedit, ce a luat naștere în iulie 2013, este Plaja de carte din Vama Veche. Un refugiu de la gălăgia estivală, unde se pot împrumuta, în regim de bibliotecă, peste 300 de titluri, din variate domenii. Inițiatorii proiectului, Anda Runtag și Adrian Gurlea, au pornit de la un vis, ce a devenit în vară realitate. Creativitatea și munca au demonstrat că turismul poate fi altfel, iar cei doi au reușit, prin biblioteca de la malul mării, să schimbe în bine viețile celor din jur.

Tot în vară a luat naștere și un proiect de dezvoltare personală prin sport, mai exact prin tabere de mountaineering & tracking la munte: WildThing (Wild-thing.ro). Paul Călin încurajează implicarea tinerilor în aventuri montane, alături de sportivi români de succes. Regulile de supraviețuire în natură, luarea de decizii în situații de criză, sunt câteva dintre lucrurile pe care le vei învăța dacă alegi să-ți petreci timpul într-un altfel de mod, diferit față de ceea ce făceai până acum.

Silviu Martin (Enovateromania.ro), Horia Codrean (Lifeafterwork.ro), Laurențiu Jiga (Getindoor.eu), Denisa Popescu (Noeland.ro) sunt alți oameni care inspiră și ale căror povești au meritat să le fie ascultate.

Pe tine cine te inspiră?

sursa foto: www.relationship-economy.com