Ce artiști vor mai cânta alături de Editors la Summer Well 2017

Summer Well 2017

Ce artiști vor mai cânta alături de Editors la Summer Well 2017

Celebrul festival din apropierea Bucureștiului a anunțat alte patru nume care vor cânta în acest an. Dacă în luna ianuarie ne-am bucurat de veștile conform cărora Interpol, Birdy sau The Kills vor cânta între 12 și 13 august, atunci artiștii dezvăluiți acum pentru Summer Well 2017 nu ne vor dezamăgi.

Conform anunțului făcut pe 15 martie 2017, următorii patru care vor urca pe scena de pe Domeniul Știrbey sunt Editors, Glass Animals, HONNE și ROOSEVELT.

Cine sunt cele patru nume dezvăluite?

La fel ca pe 30 ianuarie, toate trupele și artiștii dezvăluți se află la prima vizită în Buftea.

  • Editors

Fără nicio îndoială, cel mai cunoscut nume dintre cele patru este cel al britanicilor de la Editors. Trupa de indie rock din Stafford și-a făcut debutul în anul 2005, prin albumul The Back Room.

Următoarele două albume, An End Has A Start și In This Light and On This Evening, s-au bucurat și ele de succes comercial. Cel mai recent material al grupului, intitulat In Dream, a fost lansat în octombrie 2015.

  • Glass Animals

Glass Animals este o trupă de indie rock fondată în Oxford în anul 2012. Muzica acestora poate fi descrisă drept o combinație a genurilor synth pop, indie și hip-hop. Până în prezent, aceștia au lansat două discuri, ZABA și How To Be A Human Being.

  • HONNE

HONNE este un duo electronic înființat în 2014 în Londra. Stilul lor este influențat și de muzica soul.

Primul lor album, Warm on a Cold Night, a fost lansat în iulie 2016.

  • ROOSEVELT

ROOSEVELT, sau Marius Lauber, este un muzician german. Piesele sale pot fi echivalate cu o combinație între genul indie electronica și atmosfera cluburilor din Insulele Baleare.

Lauber este și DJ. Acesta a remixat piese pentru Glass Animals și Sundara Karma. De asemenea, el a mai cântat în deschiderea formației din Oxford mai sus menționate, dar și pentru Crystal Fighters, care au fost prezenți la ediția din 2016 a Summer Well Festival.

În prezent, biletele pentru eveniment se pot găsi la prețul de 275 lei (+taxe). Acestea pot fi cumpărate din orice Orange shop, dar și de pe easytickets.ro sau din rețeaua Eventim.

Impresii preliminare

Deși lista celor care vor cânta la Summer Well 2017 nu este completă, ea dă impresia că ar putea foarte bine să fie. Artiștii anunțați atât la început de an, cât și la început de primăvară, dau impresia că vor putea mulțumi gusturile variate ale publicului venit în Buftea.

Într-un fel, s-ar putea spune că cea de-a șaptea ediție a festivalului și-a depășit deja așteptările. Ideea nu ar fi însă chiar așa de departe de adevăr: comparativ cu anul 2016, combinația de artiști sau de formații pare mult mai interesantă.

sursă foto: Summer Well Festival

Comentarii

comentarii

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ