Să-ți găsești sufletul pereche poate să nu fie tocmai cel mai ușor lucru de realizat. Ținând cont de rapiditatea cu care se schimbă lucrurile în jurul nostru, se pare că am ajuns în punctul în care trebuie să să fim mereu la curent cu  noile tendințe, chiar și când vine vorba de relații. Am ajuns să petrecem mai mult timp la muncă și de multe ori alungăm, din lipsă de timp, gândul  că într-o zi trebuie  să pornim în căutarea persoanei potrivite. Tocmai pentru a evita căutările lungi și uneori lipsite de rezultat, multe persoane au ajuns să prefere date-urile online. Cu siguranță, aceastea oferă oarece avantaje, însă există și anumite mituri în ceea ce le privește. Iată care sunt acestea:

  1. Bărbații sunt foarte puțin interesați de femeile peste 30+

Am putea spune că este vorba de discriminare, însă cel mai bine este să luăm în considerare faptul că pur și simplu gusturile nu se discută. Făcând o comparație între sexe, putem constata cu ușurință că bărbații sunt mai mereu în căutare de femei tinere, frumoase. Să nu mai punem în discuție numeroasele calități pe care aceasta trebuie să le dețină, însă vârsta va fi întotdeauna cel mai important atu. Spre deosebire de aceștia, femeile sunt ceva mai puțin selective, căutând în general bărbați apropiați vârstei lor. Ușurința cu care mediul online îți permite să intri în contact cu o persoană de sex opus, îi determină pe majoritatea să lase deoparte emoțiile și reticența și să își ”încerce norocul”, cum s-ar spune.

  1. Întâlnirile online nu sunt văzute cu ochi buni de toată lumea

Mulți sunt cei care nu au încredere în aceste întâlniri pe motiv că reprezintă o modalitate ușoară de a obține relații amoroase și nu unele stabile, de lungă durată. Dacă stăm totuși să ne gândim, care ar fi probabilitatea ca doi oameni care se întâlnesc online să formeze o relație stabilă? Puține, nu? Un procentaj mai mare, în concepția multora, ar înclina balanța spre eșec. Acest lucru se bazează pe faptul că ar fi mult mai simplu să eviți orice contact cu persoana în cauză, în cazul în care întâlnirea nu a decurs tocmai conform așteptărilor tale.

  1. Minți cu mai multă ușurință

Atunci când te afli în spatele unui calculator este simplu să îți creezi o nouă personalitate, tot ce trebuie să faci este să dai liber imaginației. Mai mult decât atât, povestea inventată de tine se poate inspira din fotografiile postate de persoana pe care dorești cu ardoare să o cucerești. Locurile frecventate de aceasta, vestimentația, prietenii, locul de muncă, reprezintă informații bune ce te pot ajuta să îți creezi imaginea. Aceeastă situație aduce din nou în discuție punctul prezentat anterior: cum poți obține o relație de lungă durată când persoana de lângă tine te-a mințit de la bun început?

  1. Întâlnirile pot fi periculoase

Uneori nu ajungi să cunoști o persoană o întreagă viață, ce să mai spunem atunci de o convorbire online? Nu poți ști niciodată cine se află la celălalt capăt al firului, ce intenții are sau ce dorește să câștige de pe urma întâlnirii cu tine? Cu toate aceastea, mulți sunt de părere că nu ar trebui generalizate atât de mult lucrurile și că ar trebui să privim aceste întâlniri cu mai mult optimism. Dacă totuși simți nevoia de securitate, poți cere mult mai multe informații care să dovedească faptul că merită să acorzi o șansă cunoașterii. Mai mult decât atât, locurile publice reprezintă situația cea mai propice pentru a oferi loc unei prime întâlniri.

  1. Fotografiile postate pot fi un atu, sau nu!

Aspectul fizic contează, mai ales când reprezintă prima carte pe care o joci atunci când începi o conversație online. Dacă fotografia ta este suficient de atractivă, atunci s-ar putea să nu aștepti foarte mult după un răspuns. În mod contrar, insistența și numeroasele complimente sunt posibil să te salveze.

Ar trebui sau nu, să ne încredem în aceste mituri? Răspunsul poate să difere, în funcție de propria experiență și de încrederea acordată online-ului. Cu toate acestea, consider că, măcar o dată în viață, acest lucru merită experimentat. Tu ce părere ai?

Sursă foto: ghidularadean.ro

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here