Pe 13 noiembrie, în Club Princess din București, a avut loc Concursul Miss Unifest 2013. Încă de la orele 23:00, participantele au intrat în scenă pentru a-și prezenta calitățile fizice și pentru a obține titlul de cea mai frumoasă participantă la festivalul Unifest, ediția 2013.

Cea mai spectaculoasă – dacă putem zice așa – a fost proba în care fetele și-au etalat sex-appeal-ul, defilând în ținute care au stârnit atât urlete (mai ales din partea băieților), cât și râsete. Nu sunt eu vreun expert în modă, dar nu ai cum să te abții când vezi așa ceva.

IMG_1341IMG_1343

Prima concurentă care a defilat purta o rochiță dintr-un material lycra foarte subțire și mulată pe corp, pe un umăr, fără decolteu, însă foarte scurtă. Pantofii sunt o alegere OK, iar ținuta este destul de reușită, cu simplul detaliu al lungimii rochiei; dacă era cu cinci degete mai lungă, era foarte bine.

Cea de-a doua concurentă a vrut să fie mai îndrăzneață (prin ținută, nu prin atitudine) și a ales o variantă minusculă a unei cămăși de noapte. Fata are un corp frumos, dar acel negligee este puțin cam kitschos. Apreciez că și-a lăsat părul pe spate și ofer o bilă albă pentru culoarea pantofilor, care nu ies în evidență, ci doar aranjează frumos gamba.

IMG_1346IMG_1348

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Următoarea concurentă, studentă la Medicină, și-a dorit, probabil, să intre, într-un mod original, în rolul unei doctorițe sexy. Bravo pentru asta! Dar acea centură (care avea o fundă la spate cu imprimeu) pusă invers, strică toată combinația. Pe bune, chiar nu știai că lumea îți vede și spatele, sau de ce ai pus invers centura? Că funda aceea nu dădea bine nici în spate! Încă un minus la pantofi! Nu arată bine pantofii decupați cu ciorapi subțiri! Niște pantofi închiși în vârf erau mai buni.

Ce vedeți în poza din dreapta este un exemplu bun, lipsit de originalitate (da, nu mai este original, deoarece, acum, majoritatea fetelor/femeilor, când se gândesc la noțiunea de sexy, le vine în cap cămașa iubitului și o pereche de șosete pentru portjartier). Este, însă, una dintre cele mai bune ținute, având în vedere că fata poartă o cămașă bărbătească, care putea fi mai lungă, are pantofi închiși în vârf, iar toate piesele vestimentare arată foarte bine, nu par ieftine sau de prost gust.

IMG_1352IMG_1354

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

V-ați putea întreba ce caută această all-black-girl la concurs, dar vă spun eu: distracție! Tipei pare că îi place să se distreze și asta se vede! Însă ținuta nu este deloc potrivită. Sandalele sunt frumoase, ea are un păr bogat, dar doar atât. Rochia, care cred că este, de fapt, un body din dantelă și o fustă dintr-o imitație de latex, arată foarte vulgar. Nu poți avea și decolteu adânc și picioarele la vedere! Trebuie să evidențiezi doar una din aceste părți!

Următoarea concurentă s-a prezentat cu… prea mult. Are cămașa de noapte a bunicului, sutienul de un roz satinat, lenjerie intimă retro, dar nu prea, cu dantelă și fundițe și șosete cu fundițe la spate. Obosești analizând… Ideea este bună, dar nu și rezultatul. Un plus pentru pantofii care se confundă cu o pereche de cizme peste genunchi.

IMG_1357IMG_1361

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Să fie oare boboacă la liceu sau dansatoare? Ținuta concurentei din poza alăturată nu este rea, dar combină prea multe stiluri. Dacă și-ar fi scos dresul plasă ar fi fost altceva.

Nu pot zice decât „clasic 2011-2012”. A cam trecut vremea rochițelor  din bumbac și dantelă, care se găseau la fiecare tarabă de pe stradă. Multe fete nu au înțeles atunci că nu tuturor li se potrivește stilul acela de rochie. Dar bine, iei ce ți se bagă pe gât, nu?

IMG_1365IMG_1369

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A noua concurentă pare puțin nehotărâtă. Poate că, în viziunea sa, a fi sexy înseamnă a-ți arăta toate zonele forte. Cum tipa este puțin timidă, a decis să își ia pantalonii scurți pe care îi purta pe plajă în Costinești, o cămășuță, că pe aia o putea strânge să-și lase abdomenul la vedere și o pereche de pantofi de vară. Glumesc. Fata pare că și-a uitat acasă costumația și a trebuit să ia de la celelalte fete câte ceva pentru această probă.

Nu este rău! Da, fusta din imitație de piele poate sugera sex-appeal, topul scurt îi vine bine, iar ciorapii nu deranjează. Totuși nu este o ținută cu care să te urci pe scenă.

IMG_1372IMG_1375

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Da, vă asigur că a atras atenția. Într-adevăr, pentru mulți bărbați, o femeie sexy este o femeie cât mai dezbrăcată, întrucât așa i se pot vedea formele naturale ale corpului. Dar când ieși într-un sutien cu push-up, material transparent, boxeri decupați și un portjartier, la un concurs care NU se numește „Miss vreau-să-pozez-într-o-revistă-pentru-bărbați”, nu este normal să ieși așa pe podium.

Concurenta cu numărul 12 a defilat într-o ținută foarte frumoasă. Rochița alba, care îi scotea picioarele în evidență, o trimite pe tipă în categoria celor sexy. Niște pantofi într-o nuanță puternică erau mai potiviți. Totuși, bravo!

IMG_1380IMG_1384

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cine a uitat bluzița în culise? Concurenta în sutien! Ținuta sa este incompletă, iar fata pare că este imaginea unei spălătorii de mașini. Normal, băieții ar plăti bani buni să le spele mașina o așa fată frumoasă.

Hopa, suntem la repetiții pentru noul show Burlesque și nu știu încă? O abordare indrăzneață a acelui trench peste lenjeria intimă… Mai departe, comentați voi!

Deci, fetelor, important este să știți ce înseamnă să fii „sexy” și să încercați să fiți cât mai originale în abordarea acestui stil, fără să treceți în extrema vulgară. Ca să vă ajut, conform DEX-ului, o persoană este sexy când are „un farmec special, atrăgător, cu sex-appeal”. Până la urmă, arătăm sexy pentru persoana de lângă noi, dar dacă participăm la astfel de concursuri, trebuie să luăm în considerare că părerile sunt subiective, iar rochița în care ne atragem prietenul poate să nu fie sexy pentru alte persoane. Trebuie să avem grijă dacă vrem ca băieții să reacționeze așa: IMG_1401

Și, țineți minte: atitudinea contează!

„Dacă le spui oamenilor că eşti sexy, ei vor crede că eşti sexy.” (Sharon Stone)

Foto: Andreea Titianu

Redactor: Ruxandra Bobleagă