Libris lanseaza a patra editie a proiectului CarteTeca, concursul prin care
unitatile de invatamant din toata tara pot castiga carti pentru biblioteca
proprie. Fondul de carte alocat actualei editii este in valoare de 250.000
de lei, prin care vor fi dotate 50 de biblioteci. Aplicatiile se pot depune
pana pe 31 octombrie, iar noutatea acestei editii vine din faptul ca 5
dintre premii vor fi acordate pe baza votului publicului.
Inscrierile proiectelor pentru editia a 4-a a proiectului CarteTeca au loc in
perioada 17 octombrie – 31 octombrie 2021. Voturile se pot acorda pana
pe 8 noiembrie.
CarteTeca este un proiect initiat de Libris, si implementat cu sprijinul
Salvati Copiii, care vizeaza dotarea bibliotecilor unitatilor de invatamant
cu titluri actuale, care sa atraga spre lectura copiii, indiferent de varsta.
Proiectul este destinat atat scolilor care dispun deja de o biblioteca, unde
se va intineri stocul de carte cu volume atractive si actuale, cat si celor
care nu dispun de o biblioteca functionala, insa aplicantii demonstreaza ca
exista interes pentru lectura.
In primele 3 editii, in cadrul proiectului CarteTeca au fost dotate 149 de
biblioteci scolare, in care au ajuns 14.773 carti in valoare totala de
378.000 lei.
Consideram ca orice investitie in cultura trebuie sa se intoarca in educatie si
acesta este motivul pentru care o parte din profitul nostru este alocat
proiectului CarteTeca. Cartile reprezinta una dintre cele mai importante
legaturi ale copiilor cu educatia, deschid calea catre cunoastere, iar la
nivelul intregii tari stim ca exista o multime de cadre didactice, si nu numai,
care inspira si aduc mai aproape copiii de lectura. Acestea merita
recunoasterea eforturilor depuse, precum si un sprijin activ prin oferirea
mijloacelor necesare pentru a sustine educatia cu ajutorul cartilor, a
precizat Laura Teposu, CEO Libris .
Inscrierea in concurs poate fi facuta de un cadru didactic, de personalul
auxiliar (didactic si nedidactic) sau de un reprezentant al Asociatiei de
Parinti. In evaluarea aplicatiilor se va tine cont de numarul de elevi
inscrisi in unitatea de invatamant beneficiara, de fondul de carte prezent
al bibliotecii, de frecventa si volumul cu care se imprumuta carti. De
asemenea, un punct important in evaluarea aplicatiilor il reprezinta
planul de activitati prin care este incurajata si stimulata lectura.
Cartile vor fi alese de catre reprezentantii unitatilor de invatamant
castigatoare, potrivit nevoilor specifice, si vor fi alocate catre 50 de
biblioteci scolare castigatoare, astfel:
- 5 premii a cate 10.000 de lei fiecare, acordate in functie de
Votul Publicului - 45 de premii in valoare totala de 200.000 de lei, repartizare
astfel:
· 8 premii in valoare de 10.000 Lei
· 9 premii in valoare de 5.000 Lei
· 3 premii in valoare de 4.000 Lei
· 9 premii in valoare de 3.000 Lei
· 8 premii in valoare de 2.500 Lei
· 8 premii in valoare de 2.000 Lei
Bugetul proiectului CarteTeca din acest an este sustinut din fonduri
provenite din trei surse: fonduri asigurate din profitul Libris, fonduri din
donatiile clientilor de pe Libris.ro in cadrul proiectului cu Salvati Copiii, si
donatie a companiei brasovene Qualis.
”Accesul la educatie inseamna si posibilitatea, pentru fiecare copil, de a
putea citi carti care sa-l pasioneze, sa ii deschida mintea si prin asta sa
beneficieze de puterea cunoasterii. Cartea nu ar trebui sa fie un privilegiu,
ea este parte din dreptul egal la educatie. Ne bucuram sa fim parte din acest
proiect” – Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii
Romania.
Responsabilitatea apropierii noilor generatii de carte ne apartine tuturor,
ca societate, si cred ca este datoria fiecaruia dintre actorii din piata de carte
sa deschida calea pentru a sustine educatia prin lectura. Este si unul dintre
motivele pentru care in editia din acest an am decis sa implicam si publicul,
dar si sa invitam alte companii sa se alature demersului nostru. Qualis a dat
curs invitatiei ca sustinator al CarteTeca si astfel putem oferi premii mai
consistente, care se traduc intr-un numar mai mare de volume acordate
celor 50 de institutii castigatoare -a precizat Laura Teposu.
Votul publicului va putea fi exprimat online, pe pagina dedicata
concursului, in perioada 1-8 noiembrie. Lista completa a donatiilor si a
beneficiarilor proiectului CarteTeca 2022 va fi publicata pe 15 noiembrie
- Mai multe detalii, alaturi de formularul de inscriere, sunt
disponibile pe https://www.libris.ro/lp/carteteca .
Despre LIBRIS
Afacere 100% romaneasca, Libris a intrat pe piata de carte in 1991, cu
libraria St. O. Iosif din Brasov. In 2009, apare Libris.ro care, in 13 ani de
existenta in online, a devenit nume de referinta pe segmentul de librarii,
livrand comenzi catre 1,6 milioane de clienti din intreaga lume.
In toti acesti ani, Libris si-a asumat activ un rol de sustinator al lecturii si a
derulat campanii numeroase in acest sens. Din 2019, Libris a demarat
proiectul CarteTeca, prin care isi propune ca in 5 ani sa ajunga in peste
350 de unitati de invatamant, cu donatii de volume actuale, care sa-i
atraga pe copii si adolescenti catre lectura.