Intai cartea, apoi filmul

0
1125

Știm că e mai simplu să dai un search pe Piratebay și peste cinci minute să vizionezi filmul dorit, decât să bați librăriile în lung și-n lat, până găsești cartea. Însă chiar mai valorează ceva timpul economisit, în condițiile în care te zgârcești la calitate? Iată câteva motive care (sper) să te convingă să pui cartea pe primul loc și, abia după, filmul.

Lolita

1. Cartea lasă frâu liber imaginației. Chiar dacă autorul ne oferă numeroase detalii, noi ajustăm involuntar descrierile, astfel încât decorurile sau personajele să fie pe placul nostru. Odată ce ai văzut filmul, numele unui personaj va rămâne permanent asociat cu imaginea unui actor. În caz că te întrebai de ce atunci când spui Legolas, creierul tău spune Orlando Bloom.

The Lord of the Rings: The Return of the King

2. Nu de puține ori se întâmplă ca interpretările să lase de dorit sau actorii să nu semene nici pe departe cu ceea ce ar trebui. Katniss Everdeen arată destul de sănătos pentru o fată care nu are ce mânca și a fost aproape de moarte de câteva ori. După cinci zile de luptă pentru supraviețuire într-o pădure (în loc de două săptămâni, ca în carte), coafura și hainele impecabile de la sfârșit nu se justifică. Iar Lolita lui Stanley Kubrick nu mai e nimfetă de mult, cam de când a devenit adolescentă.

 Book+VS+Movie...+The+movie+is+never+as+good+as_893cea_3525805

3. Acțiunea din carte e mult mai complexă decât cea din film. Gândește-te doar câte zile îți ia să termini o carte, pe când un film durează maximum trei ore, în cel mai fericit caz, atunci când e director’s cut. Scenele sunt mult mai detaliate și îți pun mintea la contribuție. Ia exemplul din The Shining, a lui Stephen King. Detaliile din carte fac evident faptul că ținta hotelului e Danny, datorită ˶strălucirii˝ lui, pe când în film, accentul, deși ambiguu, pare să cadă mai mult pe posesia lui Jack Torrance.

shining460

4. Cartea te ține mult mai mult timp în suspans. Simți când se apropie un moment crucial, însă autorul poate să te țină în priză oricât de multe pagini, până să ți-l dezvăluie. De cele mai multe ori, scenele importante din filme sunt precedate de sunete sugestive, iar suspansul nu durează mai mult de câteva minute. Fanii lui Dan Brown pot să afirme că așteptarea din cartea Codul lui Da Vinci e mult mai agonizantă decât în film, unde sunt de ajuns câteva minute pentru a descifra un mesaj codat.

daVinci_cryptex_

5. ˶Hei, asta nu e în carte!˝ Da, pentru că filmele modifică scene sau chiar le omit, pur și simplu. Uneori chiar adaugă personaje sau întâmplări. Finalul ecranizării Fight Club ne cam lasă cu buza umflată, față de sfârșitul cărții. Cele două scene nu au absolut nimic în comun.

 tumblr_mm8opmBBPD1soyza9o1_500

6. Când o să vezi filmul, o să știi, în mare parte, ce se întâmplă. Și nu o să fie ca un spoiler, ci mai mult ca un secret, pe care trebuie să îl păstrezi până la sfârșit. O să fie amuzant să-ți vezi prietenii cum se agită să scoată informații de la tine.

Movie vs book_ff37af_4141429

Astea sunt doar câteva din motivele pentru care e de preferat să lași filmul la urmă, atunci când există cartea. E mai bine să riști o ușoară dezamăgire când vezi ecranizarea unei lecturi excepționale, decât să strici elementul surpriză al cărții, din cauza filmului.

Redactor: Andreea Utza-Băicoianu

Sursă foto: screenrant.com, elflady.com, funnyjunk.com, shockhorrorentertainment.com, dvice.com, craigskinnerfilm.com, jesswitkins.wordpress.com