Care sunt ţările de pe „Lista Neagră” a Rusiei

0
101

Potrivit Mediafax, Rusia a oferit spre publicare lista neagră cu țările ce au realizat „acțiuni ostile” prin sancțiuni împotriva Rusiei, în urma ordinului dat de Președintele Vladimir Putin sâptămâna trecută. Evident, nici România nu lipsește.

Consiliul de Miniștri al Rusiei a decretat lista cu țările aflate pe lista neagră a Rusiei, pe aceasta se află toate țările din Uniunea Europeană, Australia, Marea Britanie, Islanda, Canada, Liechtenstein, Monaco, Noua Zeelandă, Norvegia, Coreea de Sud, San Marino, Singapore, SUA, Taiwan, Albania, Andorra, Macedonia de Nord, Ucraina, Muntenegru, Elveția și Japonia.

În documentul publicat s-a mai menționat faptul că „Statul rus, cetățenii și companiile care au obligații în valută străină față de creditorii srăini care sunt incluși pe lista țărilor ostile le vor putea plăti în ruble.”

România este vizată la rândul ei de amenințarea făcută de Rusia, prin faptul că țările care ajută Ucraina prin aeroporturi și aerodromuri vor fi considerate o nouă parte din conflictul sau „operațiunea militară specială” a forțelor Armate Ruse în Ucraina. Declarațiile vin în contextul în care, prin Polonia și România, țări învecinate cu Ucraina, sunt așteptate ajutoare militare din partea Vestului, fără a fi specificat dacă acestea sunt făcute pe cale terestră sau aeriană, citează Kanal D.