În luna decembrie a anului precedent a avut loc, în California, un atac terorist din cauza căruia nu mai puțin de 14 persoane și-au pierdut viața. FBI se ocupă de acest caz însă se pare că ancheta a ajuns într-un punct mort, întrucât telefonul unuia dintre atacatori, un iPhone 5C, este criptat.
Cei care dețineți un iPhone, probabil că știți deja foarte bine că, pentru a pătrunde în meniul acestuia este nevoie de un cod de patru cifre, cod pe care bineînțeles că doar proprietarul îl cunoaște. În situația în care se înregistrează mai mult de 10 tentative nereușite de a decoda smartphone-ul, toate informațiile existente se vor șterge în mod automat.
Pe baza acestui motiv, FBI a acționat în justiție gigantul Apple, cerându-i să acorde o asistență tehnică rezonabilă. Mai exact ce înseamnă asistență tehnică rezonabilă ? Ei bine, FBI ar dori ca Apple să creeze un program care să permită deblocarea telefonului cu pricina.
La auzul deciziei instanței, directorul executiv al Apple a declarat ferm faptul că existența unui astfel de program ar însemna o încălcare a drepturilor utilizatorilor.
Așadar a luat naștere o importantă dezbatere, peste tot în lume, mai cu seamă în SUA, cu privire la securitatea datelor personale ale tuturor utilizatorilor de Smartphone. Situația este cu atât mai delicată, cu cât existența unui program de tip backdoor, în mâini greșite, ar putea provoca pagube serioase, în ceea ce privește siguranța informațiilor personale.
Pe de altă parte, imposibilitatea autorităților de a decripta Smartphone-urile încurajează din ce în ce mai mulți răuvoitori să plănuiască tot felul de atacuri, întrucât au garanția că oricum chiar dacă vor fi prinși, informațiile tot nu vor putea fi divulgate.
Părerile printre internauți sunt împărțite. În timp ce unii susțin cu vehemență că posibilitatea decriptării Smartphone-urilor ar putea pune într-un adevărat pericol utilizatorii, alții sunt mai rezervați având în vedere că este vorba totuși despre un caz de terorism.
Situația rămâne în atenția tuturor, având în vedere că încă nu a fost luată o decizie irevocabilă. Însă indiferent de ceea ce se va hotărî în acest caz, un lucru este clar: ori se va introduce o legislație clară din acest punct de vedere, ori lucrurile vor rămâne în continuare sub semnul incertitudinii.
Pe de o parte se invocă dreptul la protecția datelor ce țin de viață privată, de pe altă parte se trage un semnal de alarmă cu privire la securitatea noastră, a tuturor. Desigur că într-un Smartphone unii își păstrează ceva mai mult decât pozele de vacanță, iar posibilitatea decriptării ar spori, în primul rând, numărul uzurpatorilor de identitate. Cu toate astea, o colaborare mai eficientă între autorități și marii producători de tehnologie, probabil că ar fi bine venită în astfel de situații.
Nu spun sub nicio formă că FBI sau știu eu ce alt serviciu de inteligență ar avea dreptul să aibă acces la orice fel de informație, mai cu seamă la cele ce țin strict de viața noastră personală. Însă pe de altă parte, mă întreb, care este granița dintre libertatea ta și siguranța mea?
sursa foto: spynews.ro