Un tânăr care surprinde momente cu ajutorul camerei foto, care plănuiește să scrie o carte despre iubire, student la Facultatea de Arhitectură și proaspăt lansat ca artist în lumea muzicii! Unde mai punem că aduce noutate în toate piesele pe care le compune, iar stilul îi este inconfundabil?! Dar nu mai fac astfel de prezentări fiindcă nu e obișnuit cu laudele care i se cuvin lui Jean Gavril, căci despre el este vorba, artistul cu care am stat de vorbă la un ceai săptămâna trecută și care ne-a cântat o nouă piesă de-a lui.
- Cum ai ajuns la HaHaHa Production?
Jean: La HaHaHa am ajuns după mai multe încercări și vizite pe la studiorile din București, după ce m-au trimis cei de la Roton într-o vizită pentru a ne cunoaște. Deja mai fusesem prin genul acesta de vizite, însă aici s-a întâmplat să iasă. Ei sunt o familie unită și mi-a plăcut de ei, pur și simplu, mi-au ridicat și mie dorința de a dori să fac parte din gașca lor. Astfel că, din toamna trecută m-am băgat în sufletul lor, neinvitat acolo, aproape săptămânal. La început îmi plăcea doar să asist, iar ușor am început să și particip, evident, cu acordul lor. Și chiar acum după lansare mi-a scris Smiley pe Facebook și mi-a spus: „De astăzi ești singer/songwriter aici!”. Cam așa a început totul.
2. Ai fost vreodată tentat să participi la show-uri de talente?
Jean: Da! Am fost când eram în liceu, prin clasa a X-a, la X Factor. Erau niște preselecții la mine în oraș, în Constanța, și am fost la Casa de Cultură unde am stat o zi întreagă la cozi, participanții știu cum e, am primit „da”- urile și am trecut mai departe. Am fost sunat să vin la București pentru perioada de bootcamp, însă în momentul ăla am spus: „Nu! Nu vreau să mai particip.” Am ales așa pentru că era calea mai ușoară, iar eu nu cred în lucrurile care se întâmplă peste noapte pentru că aș fi câștigat repede acea notorietate, care la fel de repede s-ar și fi dus. Astfel că am renunțat. Am vrut să îmi câștig dreptul de a fi cunoscut.
3. Te felicit pentru piesa recent lansată „Totul sau Nimic”, însă aș vrea să te întreb cum poți spera la totul sau nimic într-o societate în care lucrurile sunt în jumătăți de măsură?
Jean: Consider că, dacă te gândești la un lucru cu jumătăți de măsură, sunt mari șanse ca acel lucru să nu se întâmple cum îți dorești. Așa că, acest „totul sau nimic” e mai mult un concept, o mentalitate, un fel de stare de spirit pe care ți-o induci și vine din dorința de a vrea să faci un lucru, iar când te apuci să faci ceva, trebuie să vrei totul de la acel ceva. Nu e un stil de viață perfect pentru că riști să îi rănești pe cei din jur, însă până acum așa am funcționat și mentalitatea asta m-a adus în punctul în care sunt și sunt mulțumit. Clar că tind spre mai mult, dar vom vedea. Pentru mine critica și provocările sunt un lucru foarte constructiv. Am ajuns să îmi dau seamă că dacă mă auto-provoc, trag de mine spre mai mult. Funcționez numai provocat!
4. Cum a fost provocarea ca 6 luni să lucrezi numai în studio, fără să apari pe scenă?
Jean: A fost o decizie a mea, pe care am luat-o singur. În trecut am dat multe concerte în Constanța, cu o trupă de cover-uri și totul era bine. Apoi a venit momentul acela în care am spus : „Da, e bine!” și tocmai faptul că e bine nu e ok, că stăm pe loc. Nu trebuie să fie bine! Cred că dacă e bine ești predispus la starea de „confort zone” unde riști să și rămâi, să te plafonezi. Singur mi-am pus în cap să mă opresc din asta, mi-am luat o mașină de scris între timp și m-am retras în studio.
5. Că tot veni vorba de mașina de scris, spune-mi care e relația ta cu mașina de scris? De când și de unde o ai?
Jean: Am fost odată invitat la o petrecere, unde într-un colț era o mașină de scris. Nu mai văzusem și nu mai atinsesem niciodată una și pur și simplu m-am dus la ea și mi-am petrecut o mare parte din seară lângă mașina aia să îmi scriu gândurile. M-a atras faptul că are un sunet aparte: țac, țac, țac și la sfârșit face bing! Atunci mi-am zis că vreau și eu una. Plus că în ultima vreme am încercat să mă îndepărtez de electronice și asta era soluția perfectă. A fost o zi în care tot ce mai aveam erau vreo 200 de lei și m-am gândit ce pot să fac cu ei. Firește că puteam să mă distrez sau să mănânc, însă am ales să intru pe internet și să îmi cumpăr mașina de scris în urmă cu un an. Am primit-o în trei zile, am și reparat-o, și chiar dacă este doar o vechitură, eu nu am văzut-o așa.
6. Ce ai alege între chitară și mașina de scris?
Jean: Chitara a fost alături de mine de prea mult timp ca să o dau la o parte. Cred că se fac 15 ani de când o am. Pentru mine sunt instrumente și mă ajută să mă exprim. Prin chitară transpun ceea ce gândesc muzical, iar prin mașina de scris ceea ce gândesc și versuri. Le tratez în mod egal, deși chitara va prima întotdeauna.
7. Cum a fost lansarea din clubul True?
Jean: Am avut emoții toată săptămâna de dinainte! Emoții la modul că nu puteam să dorm noaptea, îmi bătea inima randomly, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat. Am dat sigur mai mult de 100 de concerte până acum și nu ar fi trebuit să am emoții. Niciodată nu am avut pentru că pe scenă mă simt foarte bine, tocmai de aceea aleg și live-ul. Emoțiile au fost prezente până în ziua concertului, iar când m-am trezit în dimineața respectivă, nu am mai avut nici o emoție. Am fost la probele de sunet și am văzut că totul iese foarte bine și nu am înțeles ce s-a întâmplat, dar pur și simplu nu am mai avut emoții. Seara a fost un succes! Tuturor le-a plăcut și a ieșit mai bine decât mă așteptam. Am avut în public și oamenii de la studio și foarte mulți prieteni. Au fost scriitorul Marius Chivu, Smiley, Feli, Jazzy Jo, aproape toată lumea de la studio. Nu mai spun de prietenii de la arhitectură și cei de peste tot, fapt ce nu era normal pentru mine pentru că, de obicei, dădeam concerte în localuri, pub-uri unde cântam străinilor, însă acum au fost aproape numai cunoscuți și a fost wow. Cred că de asta am avut emoții, pentru că nu voiam să îi dezamăgesc. A fost un fel de probă pentru a-mi da seama că mereu se poate mai mult și mai mult. 
8. Ești student la Facultatea de Arhitectură în anul patru. Povestește-mi despre pasiunea asta.
Jean: Arhitectura am ales-o din liceu. Muzica a fost cu mine dintotdeauna și m-am gândit că nu mi-ar plăcea să dau la conservator pentru că muzica o am, o simt. Mereu am fost pasionat de artă și nu mi-a plăcut matematica, deși am ajuns să fac arhitectura care implică matematica, dar mă descurc. E o profesie pe care o s-o fac în a doua parte a vieții mele, deoarece consider că am nevoie de experiență pentru a îndrăzni să fac arhitectură de calitate, la modul sublim, la cum omul afectează spațiul, pentru că arhitectura este tot ce ne înconjoară. Interesant este că principiile de bază ale arhitecturii pe care le-am învățat la facultate, despre cum se construiește și de la ce se începe o construcție, le-am aplicat în viața reală și au funcționat. Sunt un om foarte disciplinat și în același timp am foarte multe scăpări pe care le fac, însă mă las să le fac și să le învăț. Multă lume e așa. E un zbucium interior pe care cu toții îl avem, sunt sigur de asta, dar mă ajută. Nu o să mă las de școală pentru muzică. O să-mi construiesc cariera muzicală ajutându-mă de arhitectură și apoi o să-mi construiesc cariera în arhitectură ajutându-mă de muzică. E doar o chestiune de timp și de răbdare.
9. Ai vreo clădire preferată în Bucuești?
Jean: O întrebare foarte bună! Nu cred că am o clădire preferată, în schimb îmi place foarte mult cartierul de la Piața Romană spre Universitate, strada Dionisie Lupu, strada Caragiale și casele vechi, interbelice, cu intrare laterală, cu intrare principală, cu marchiză și scări. Plănuiesc să locuiesc în una la un moment dat. Să iau o casă veche, să o readuc la viață și să o transform într-un atelier sau expoziție. Să spunem că la etajul unu o să fie partea de locuit, iar jos să fie un spațiu cu un caracter semi-public, unde să mă strâng cu prietenii, artiștii și scriitorii. Am început să îmi fac foarte mulți prieteni artiști și simt nevoia unui spațiu (arhitectura m-a învățat acest lucru), unde să ne strângem toți, pentru că niciodată nu am crezut că poți reuși singur, e un pic egoist, e un fel de Don Quijote.
10. Pentru că nici tu nu cânți singur, povestește-mi despre băieții din trupa ta.
Jean: Băieții din trupa mea sunt ceva foarte special. Sunt niște instrumentiști desăvârșiți, așa cum îi văd eu. Pe Radu, pianistul, îl cunosc dintotdeauna, cu el am cântat mereu. Toboșarul Bogdan este un tip foarte disciplinat și perfecționist. Nu l-am văzut niciodată mulțumit după un concert. Cere enorm de mult de la el. Chiar și la cel mai reușit concert are ceva de obiectat. E un om superb! Basistul meu, Silviu, mai are un proiect: trupa Stema. Chiar acum două seri a fost la mine acasă și mi-a arătat noul lui album. Toți au proiecte separate și uneori îmi pare rău că nu am siguranța că pot să îi sun oricând și să le zic că avem concert. Mi-e frică de asta, dar și frica asta e bună. Cred că frica și suferința sunt două motoare care trezesc ceva în tine, ca și fericirea la polul opus. La chitară am cântat cu doi chitariști până acum: Angus Mihai, care este pe departe cel mai bun chitarist cu care am cântat și momentan cântă cu Tiberiu Albu în trupa Fameless și Alex Căliman, un om de viață, de suflet, la fel ca toți ceilalți. Eu caut o relație de lungă durată, nu îmi place să schimb instrumentiștii. Cred în ceva mai mult decât o relație profesională.
11. Ce înseamnă pentru tine acasă?
Jean: Acasă cred că e acolo unde îți dorești să fii, acolo unde ai pe cineva drag și oriunde te-ai afla în lumea asta, atâta timp cât ești cu cine îți dorești cred că se poate numi acasă. Nu văd apartamentele, camerele sau living-ul ca acasă. Acasă e de fapt o stare. Acasă este și la Constanța, pentru că nu pot să uit de unde am plecat, am totuși o ancoră tatuată pe mână.
12. Ai stabilit următoarele concerte?
Jean: După o lungă pauză de șase luni, simt nevoia să dau concerte, dar în același timp vreau să îmi termin și piesele pe care m-am apucat să le scriu. Nu mi-am programat încă nimic pentru că nu am încă un program 100% pregătit. Vreau să exclud cât mai multe cover-uri și să fie material propriu. În schimb, următorul concert va fi pe 22 aprilie, în deschidere la bunul meu prieten Mihail Sandu, în Hard Rock Cafe, cu care plănuiesc și o colaborare pentru că vrem să aducem ceva nou și nu suntem singurii. Eu cred într-un curent care va lua amploare. Recent am auzit o glumă la radio cum că va fi colaborarea Sfinților Mihail și Gavril și mi s-a părut amuzant. Însă, legat de concert, voi fi într-o formulă acustică pentru că nici el nu vine cu trupa completă și vreau să fim în același ton.
Mulțumim ceainăriei arTEA!
Sursă foto: Facebook Jean Gavril
