Acum nu trebuie să interpretați titlul literalmente. Deși, dacă stau bine să mă gândesc, n-ar fi cel mai rău lucru din lume să ni-l imaginăm pe Raul Gheba ca un filozof, intelectual, om înțelept, stând la un birou din lemn masiv, îmbrăcat în stilul anilor ‘50, cu un manuscris în față, fumând dintr-o pipă și stând în fața unui geam atunci când vrea să își adune gândurile. Ei bine, eu nu știu cât de filozof este Raul în viața reală. Dar știu că în liceu domnul Raul Gheba a cochetat cu acest titlu. Nu sunt mulți cei care știu că el a scris o carte intitutală „Când pana mea”. Cum am ajuns să aflu eu această informație? Păi știți cum se spune, o femeie face o investigatie mai bună decât FBI-ul. Bine, și asta, dar și faptul că o prietenă care a făcut același liceu cu Raul mi-a dat informația.
Eu îl știam pe Raul drept the funny guy. Tipul ăla care se urcă pe scenă și face toată sala să râdă. Când am început să mă uit la stand-up comedy, undeva prin liceu, mi se părea că totul e foarte ușor. Nu avea cum să fie greu. Nu în mintea mea. Dar mi-am dat seama că părea atât de ușor doar pentru că era făcut de cei care se pricep. Acum, când în facultate aveam emoții la o banală prezentare în fața colegilor, am înțeles cât de greu e să stai în fața unui grup de oameni și să aștepti reacția pe care o vrei. Am vrut să aflu mai multe despre Raul și ce înseamnă stand-up comedy pentru el. Iată și rezultatul.
1. Ce îl face pe domnul Raul Gheba să fie mai domn decât ceilalți domni?
Știi cum e vorba aia: „dress for the job you want, not for the job you have”?. Așa sunt și eu cu titlul ăsta. E mai mult aspiraționalo-ironic decât serios. E ca și cum i-ai pune unui câine numele Lord Pufoșilă. Nu-l face mai lord, dar îl face mai simpatic.
2. În ce perioadă ți-ai dat seama că poți face o carieră spunând glume?
Dacă ar fi doar o chestiune de spus glume, viața mea ar fi mult mai simplă. Partea grea e să le gândești, să le testezi, să le rafinezi, să ți le asumi (de glume e vorba). Dar ca să răspund la întrebare, cred că pe la vreo doi ani după ce m-am apucat de stand-up amator.
3. Ce trebuie să conțină o glumă pentru a smulge râsete și aplauze?
Să fie sinceră, despre ceva universal și uman, o chestie pe care toți o știau, dar la care nu s-a gândit nimeni.
4. Ți s-a întâmplat vreodată să te blochezi pe scenă?
De mai multe ori. Nu e frumos, nu e nici ușor, dar se mai întâmplă. Stand-up nu fac neapărat cei mai amuzanți oameni, ci ăia care au tăria să reziste la unul sau mai multe show-uri proaste.
5. Cine este cel mai dur critic al tău?
Singurul critic în care am încredere e publicul. Orice păreri individuale sunt aproape zero, pentru că oamenii gândesc foarte diferit individual, față de cum o fac în grup. Scopul meu e să fac un grup de oameni să râdă, nu un singur om.
6. Care este cea mai mare satisfacție pe care o ai având meseria asta?
Mai primesc o șhaorma moca din când în când.
7. Ce diferențe ai observat dintre publicul din București și cei din restul țării?
Fiecare zonă sau oraș are spiritul lui. Ardelenii sunt foarte cerebrali și le plac glumele mai istețe, moldovenilor le place gluma zemoasă, cât mai pe caterincă, bucureștenii sunt ușor blazați, iar cei din Muntenia/Oltenia nu am înțeles încă cum sunt.
8. Ce altă meserie ți-ai dori să ai dacă nu ai fi comediant?
Chiar nu știu, dar probabil orice altă meserie în care pot să-mi dau cu părerea despre lucruri și să primesc bani. Probabil preot.
9. Care sunt comedianții pe care i-ai urmărit?
Urmăresc mai toți marii comedianți din afară și cu siguranță pe toți de la noi. Ar fi o listă prea lungă de enumerat, dar pot să-ți spun că prima oară când l-am văzut pe Carlin, pe la vreo 17 ani, mi-a explodat creierul. A fost efectiv o revoluție în gândire și argumentare după ce i-am descoperit sinceritatea și cinismul.
10. Ce sfat ai pentru cei care se gândesc la o carieră în stand-up?
Porniți cu o inimă curată, plini de bucurie și gândiți-vă doar „the funny”. Dacă sunteți setați pe succes, o să eșuați masiv. Totul în comedie trebuie să plece dintr-un loc frumos. Până și glumele macabre sunt amuzante pentru că au o notă strălucitoare pe undeva.
Nu fiți teribiliști de dragul teribilismului. Nu vă păcăliți singuri. Dacă vorbiți mult despre un subiect, asta nu înseamnă că e neapărat și funny.
Sursă foto: arhivă personală
