Ronnie O'Sullivan în timpul celor două demonstrative de la Bucureşti.

România vă găzdui în 2016 Campionatul European de Snooker în octombrie sau noimembrie la Bucureşti, eveniment sportiv ce se va află la prima sa ediţie.

Omul de afaceri Adrian Thiess a ajuns de curând la un acord cu World Snooker pentru organizarea Europeanului de anul viitor la Bucureşti. Tot el este cel care a adus Barcelona în 2012 la amicalul cu Dinamo şi cel care a organizat meciurile demonstrative de la sfârşitul lunii noiembrie din acest an desfăşurate la Circul Globus dintre Ronnie O’Sullivan şi campionul mondial en-titre, Stuart Bingham.

Compania este aceeaşi instituţie care se ocupă şi de organizarea Campionatului Mondial de Snooker de la Teatrul Crucible din Sheffield.

Încântat de modul în care a fost tratat la demonstrativele de la Bucureşti, Ronnie O’Sullivan a confirmat deja prezenţa la Europeanul din 2016: „Sunt sigur că la anul ne vom revedea tot aici, în luna octombrie 2016, atunci cînd Bucureştiul va găzdui un superturneu la care vă aştept în număr cât mai mare”.

Vor fi prezenţi la Bucureşti 128 de jucători, iar 16 televiziuni internaţionale vor transmite meciurile în 138 de ţări.

Pe lângă Ronnie O’Sullivan, la ediţia de anul viitor al Europeanului am putea avea şansa să vedem prezenţi şi alţi jucători de talie mondială precum Stuart Bingham, Judd Trump, Neil Robertson, Mark Selby, Shaun Murphy sau Mark Williams. Ediţia din 2016 a Campionatului European de Snooker este cea mai nouă competiţie pe care World Snooker o va organiza.

România va fi astfel o săptămână pe harta snookerului mondial! Un eveniment unic pentru Bucureşti, după ce anul acesta România a organizat la Bucureşti Campionatul Mondial de Snooker de Tineret la Hotel Caro în Bucureşti şi demonstrativele din luna noimembrie care au strând în 2 zile la Circul Globus peste 7000 de spectatori.

Sursă foto: hotshots.pl

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here