Nu suport perioadele de dinaintea alegerilor. Mă simt ca o căprioară în plin sezon de vânătoare, de fiecare dată când se apropie momentul în care ar trebui să pun ștampila pe un nume care nu îmi sugerează absolut nimic. Doar că nu sunt amenințată cu pușca, ci cu niște fețe la fel de înspâimântătoare.
Nici nu apuc să ies bine din casă, că simt de zeci de ochi siniștri, din poze nereușite, ațintiți asupra mea. Fie că flutură deasupra capului meu, fie că mă analizează de pe fiecare stâlp sau că mi se lipesc de talpă, fețele astea sunt pretutindeni, iar vocile din megafoane îmi poluează creierul cu sloganuri care mai de care mai lipsite de inspirație.
Și nu numai că mă oripilează cu poezioare penibile, dar țin neapărat să îmi dea și mostre din prostia lor, să le duc acasă, să polenizez în continuare, cu incultură și ignoranță, acolo unde ei nu au acces. După ce au luat în considerare faptul că nu locuim tocmai într-un sătuc obscur, deci uleiul și făina nu prea ne impresionează, inventivii candidați au găsit noi metode, materiale evident, prin care să ne câștige simpatia.
Avem parte de un întreg concurs: cine dă cele mai multe lucruri gratis. Dacă-mi oferi cât mai multe pixuri nu o să mă convingi să te votez, ci o să-mi demonstrezi că nu ai un plan tocmai special, având în vedere că ai decis să investești în lucruri de genul ăsta, în loc să îți faci o promovare originală. Dacă Bic ar participa la alegeri, cred că s-ar simți serios amenințat de mafia pixurilor din campaniile electorale. Nu vreau să vă învăț să fiți nerecunoscători, luați pixurile, dar cumpărați și o sticlă de acetonă în drum spre casă.
Și dacă tot am ajuns la capitolul chestii gratuite și inutile pe care le oferă politicienii, ce-ar fi să revedem o mică parte dintre cele mai penibile materiale electorale pe care le-am primit sau observat de-a lungul timpului?
Am spus deja că alimentele nu ne impresionează, aici la oraș, fapt care e incredibil de convenabil. Nu aș vrea să ajung în Carrefour și în loc de fetele îmbrăcate în costume tradiționale, care oferă mostre de cașcaval, să găsesc politicieni care-mi ofera kilograme de brânză pentru un vot.
Șorțuri de bucătărie. Da, uite că am ajuns să o văd și pe asta. Cortul micuț din aproprierea locuinței mele oferă șorțuri de bucătărie, și nici măcar nu sunt din cele drăguțe cu „Kiss the cook”, ci doar unele roșii cu numele inventivului candidat. Dacă aș putea vota și cine primește un premiu de originalitate, cu siguranță ar câștiga tipul care s-a gândit să se promoveze prin așa ceva.
Brichetele. Stimate nicotinizat, înainte să mă înjuri, termină paragraful. Aici, deranjul nu se referă la utilitatea produsului, ci la faptul că sunt băgate pe gât cu atât de multă înverșunare, de parcă fumătorii ar reprezenta majoritatea populației care va merge la vot. În numai câteva zile poți să întocmești lista candidaților doar uitându-te la tona de brichete pe care ai adunat-o. Cu câțiva ani în urmă, am primit una cu precizarea: „poate te apuci și de fumat”. Deci nu numai că îndesăm brichete, dar îndemnăm și copiii la un obicei total „sănătos”. Bună strategie.
Șepci sau tricouri. Deja atingem o limită pe care nu pot nici măcar să o denumesc. Nu știu dacă e vorba de o lipsă totală de logică sau, pur și simplu, de naivitate. Să crezi că cineva ar vrea articole vestimentare cu un mesaj amuzant de neinspirat și, eventual, cu numele tău pe ele, mi se pare absurd. Mai bine încercați cu Ramones, alea se vând mai bine ca pâinea caldă.
Printre materialele electorale penibile, se numără și afișele, de cele mai multe ori cu rime forțate sau nici măcar. Cel mai amuzant de până acum mi s-a părut unul ce imita Cina cea de Taină a lui da Vinci. Kitsch e puțin spus, era mai degrabă un amestesc grotesc de prost gust și o gravă insultă adusă pictorului, fără să mai menționez mesajul absolut penibil.
Din păcate pentru mine, o să mai trec prin multe perioade de genul ăsta. Din fericire pentru voi, nu pot să îmi țin gura, așa că îmi voi exprima frustrările ori de câte ori am ocazia.
Sursă foto: someecards.com, drafthouse.com, thesun.co.uk
