În ultimii ani, nu numai că nu am avut nimic de sărbătorit de Valentine’s Day, dar am și evitat cinematografele cu clișeicele comedii romantice. Anul acesta am rămas consecventă și tot nu am avut nimic de sărbătorit, însă am preferat să văd un alt tip de romance, Call me by your name („Strigă-mă pe numele tău”).
Filmul este regizat de Luca Guadagnino, având la bază romanul omonim scris de André Aciman, cu 10 ani înainte de apariția adaptării. Call me by your name este un film al inocenței și al descoperirii tainelor sufletului. El urmărește povestea de dragoste dintre Elio Perlman (Timothée Chalamet), un tânăr precoce de 17 ani care e nevoit să-și petreacă vacanța de vară în nordul Italiei, alături de familia sa, și asistentul american al tatălui său, Oliver (Armie Hammer).
Inițial credeam că o să fie doar un film queer cu aceeași poveste de dragoste intensă care durează o vară, și am devenit mai intrigată după ce am aflat că are 4 nominalizări la Oscar. Call me by your name este inconfundabil față de orice alt film care se încadrează în aceeași categorie, prin modul inspirat în care prezintă toată povestea ca o iubire naivă, sinceră, transcedentală, decât ca o idilă între doi bărbați.
Performanța actorilor
Timothée Chalamet interpretează cu naturalețe un adolescent inteligent și talentat, dar care se află la vârsta fragilității emoționale, când îl întâlnește pe Oliver. Pe parcursul filmului se intensifică tensiunea dintre cei doi. Ei își manifestă sentimentele prin diverse gesturi, refuză să vorbească o perioadă despre ce simt.
Momentul acceptării este și cea mai memorabilă secvență, când amândoi lasă garda jos și se strigă după numele celuilalt. Deși Oliver pare tipologia tipului sexy și încrezător, Armie Hammer reușește să-l umanizeze până în punctul în care este dispus să facă sacrificii pentru a nu-l implica emotional pe Elio. Din tipul care se dă în spectacol pe ringul de dans, devine grijuliu și tandru sub ochii lui Elio, de dragul lui.
Vizual
O iubire în plină vară nu a arătat mai bine decât cea din Italia anilor ’83, în pelicula lui Guadagnino. Imaginile sunt atât de vii și cadrele atât de bine filmate încât și cea mai banală scenă ar deveni molipsitoare. La urma urmei, filmul nu este despre dinamism ci despre intensitatea secvențelor, jocul de lumini și tranziția cadrelor. Este despre Elio cântând la pian o melodie de Bach în stilul lui Lizst, despre Oliver și tipicul său „later”, despre monologul impulsionant al tatălui lui Elio.
Soundtrack
Dacă nu a impresionat destul, Call me by your name e nominalizat și pentru cel mai bun cântec original („Mystery of love”). Fără doar și poate, este un film sensibil, însă lacrimile de la final se datorează lui Sufjan Stevens, printre puținii cântăreți pe care doar dacă îi ascult mă fac să mă simt îndrăgostită, deși nu îmi place de nimeni. Muzica nu a fost decât un alt mijloc autentic care să sporească starea generală de celebrare a dragostei.
Filmul a stârnit destule controverse, însă eu sunt fericită că există o astfel de peliculă care să te cufunde de la sentimentul de fluturi în stomac, la cel de dragoste sacralizată. Și până la urmă, nu este un film pentru comunitatea LGBTQ+, nici pentru îndrăgostiți sau romantici, este un film pentru oricine a iubit măcar o dată.
Surse: https://www.gq.com/story/get-the-cut-call-me-by-your-name-timothee-chalamet-armie-hammer-hair
http://www.pinknews.co.uk/2017/08/01/watch-armie-hammer-and-timothee-chalamet-fall-in-love-in-first-call-me-by-your-name-trailer/
