Știți expresia aia „câinele care latră, nu mușcă”? Ei bine, coincidența face că, în filmul Câini, de Bogdan Mirică, „Poliția” latră încontinu fără să obosească și mai și mușcă dacă e cazul. Ce-i drept, latră din motive întemeiate, dar ajungem noi și acolo.
Poate că acum câțiva ani eram sceptică când venea vorba despre filme românești. Trebuia dusă o muncă de convingere mai obositoare decât dacă te-ai apuca să prășești tot pământul pe care l-a moștenit Roman. Doar ai mei să fi reușit asta când eram mică, pentru că atunci mă uitam împreună cu ei la filme cu Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Jean Constantin sau Sebastian Papaiani. Se pare că în ultima perioadă ceva s-a schimbat, nu îmi dau seama ce, pentru că nu mi-am verificat horoscopul și nu mi-a citit nimeni în cafea, dar lungmetrajele românești pe care le-am văzut recent („Un etaj mai jos”, „Lumea e a mea”) și acum filmul „Câini”, de Bogdan Mirică, au fost ca o gură de aer curat pe care un fumător o inspiră ca și cum ar fi ultima.
Tot ce pot să spun e că pe mine un film mă câștigă for all eternity dacă în urma vizionării trailerului îmi fac un memo cu data lansării lui în cinematografe. Asta s-a întâmplat cu filmul „Câini”, care pur și simplu m-a lăsat fără cuvinte. A trebuit să îmi spună cineva „Tu, vezi că în stilul ăsta o să prinzi muște. Închide gura!”.
„Câini”, primul lungmetraj al lui Bogdan Mirică, a creat ceea ce numesc eu „snowball effect” pentru că oamenii erau foarte încântați și nerăbdători să vadă filmul, iar aprecierile s-au văzut atunci când a câștigat premiul criticilor la secțiunea Un Certain Regard de la Cannes. Trebuie să menționez că a fost și singura producție românească care a participat în competiția TIFF.
Cine nu știe cât de important este pământul pentru cei care trăiesc în mediul rural înseamnă că nu a citit „Ion” sau nu a muncit niciodată la câmp. Ei bine, pot doar să mă raportez la bunicii mei și să îmi dau seama din comportamentul lor cât de mult înseamnă pentru ei pământul pe care îl dețin. Ei știu cu adevărat cât de greu e să muncești un pământ și cât trebuie să aștepti pentru ca el să îți dea roade. De câte ori am fost cu ei să îi ajut erau tare mândri și chiar dacă era destul de dificil să se ocupe de el în fiecare an, nu ar renunța nici la o palmă de pământ. Mi-a luat destul timp, dar îi înțeleg.
În filmul Câini, Roman, personajul principal interpretat de Dragoș Bucur, nu a realizat că în mediul rural oamenii sunt foarte posesivi când vine vorba despre pământ. El voia să vândă ce moștenise de la tatăl său, dar în felul ăsta el dădea peste cap cumva întreg habitatul oamenilor de acolo. Din punctul lor de vedere, pământul le aparținea și nimeni nu trebuia să intervină. Nicio schimbare nu era bine venită, iar Roman avea să afle asta pe parcurs. El e un personaj puternic care nu se teme de nimeni și nimic, bine, asta la început. E pur și simplu determinat să vândă chiar dacă din stânga și din drepta aude tot felul de opinii care îl sfătuiau să se îndepărteze cât mai repede de acele locuri și să nu se mai întoarcă. Voi ce credeți? O să le asculte?
Ca în orice thriller fain, things get serious atunci când are loc o crimă inexplicabilă și la fel de misterioasă. Aici intră în scenă Hogas, interpretat de Gheorghe Visu, șeful poliției din zonă care dă peste acest caz care nu îi dă pace. Hogas însuși se confruntă cu probleme personale, însă asta nu îl oprește să își continuie munca. Când un criminal e liber în comunitate, face totul pentru ca el să ajungă după gratii, unde îi este locul.
Nu știu dacă e un fapt clișeic, boring sau banal, dar mie mi-a rămas întipărit în minte personajul negativ al filmului, Samir, interpretat de Vlad Ivanov. Avea o răutate pură și autentică, pentru că pe chipul lui nu se citea nicio remușcare, avea o privire senină și aproape inofensivă. Naturalețea și simplitatea lui mi-a amintit de personaje precum Hannibal. Ambii au reușit „să mă înghețe” cu privirile lor și să nu pot să scot vreun cuvânt.
Scenele dintre Samir și Roman au fost delicios de tensionate și imprevizibile. S-a văzut experiența lui Dragoș Bucur ca și actor atunci când se citea în ochii lui frica pe care o are în preajma lui Samir, dar în același timp în mai puțin de o fracțiune de secundă reușea să zâmbească ca și cum totul o să fie bine. Dar asta rămâne de văzut. Liniștea în dialogul dintre Samir și Roman urla pur și simplu, te făcea să înghiți în sec pentru că știai că în orice moment se poate întâmpla ceva.
N-aș putea să uit nici de scena dintre Samir și Hogas, pentru că acolo a fost „momentul adevărului”, iar Hogas m-a impresionat prin modul în care a gestionat acel moment cheie.
Filmul „Câini” excelează la toate capitolele: scenogrfie, regie și sunet. Atât părerea mea, cât și a lui Hogas: „dacă ești deștept, nu fi prost”, mergi să vezi filmul pentru că merită!
Vizionare plăcută!
Sursă foto: cinemagia.ro, cineseries.fr, aarc.ro
