carter_thumbCentrul Carter (Atlanta, SUA) și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunță ediția românească 2013 – 2014 a burselor Rosalynn Carter pentru Jurnalism pe probleme de sănătate mintală. Acestea vor fi acordate la doi jurnaliști români, care vor trebui, ca pe parcursul unui an să realizeze un proiect mediatic în echipă, cu scopul de a explora și aduce în atenția publicului o serie de aspecte legate de sănătatea mintală sau de bolile mintale.

Bursele pentru jurnaliști sunt parte din programul internațional lansat de Programul de Sănătate Mintală al Centrului Carter, atât cu scopul de a reduce stigmatizarea și prejudecățile în ceea ce privește persoanele care suferă de diferite boli mintale, cât și pentru a elimina sau a corecta informațiile greșite sau stereotipizate în ceea ce privește același grup de oameni bolnavi și tratați incorect de către oamenii din jurul lor.

Ca în edițiile anterioare, bursele se vor acorda unui proiect media construit în colaborare de către cei doi bursieri, care vor trebui să lucreze în echipă. Prin prisma acestui format, se urmărește dezvoltarea mediului online care să faciliteze impactul public al materialelor pe care aceștia le vor elabora. Proiectul câștigător va fi ales de către un consiliu consultativ format din jurnaliști și specialiști în domeniul sănătății mintale.

O altă cerință e dată de participarea la două reuniuni ale bursierilor Rosalynn Carter (la demararea și la finalul proiectului), asistență tehnică din partea Centrului Carter și a CJI în timpul realizării proiectului, precum și acces la resurse din cadrul celor două organizații. Fiecare bursier va primi o remunerare/sprijin în bani în valoare de 2500 de Euro, pentru elaborarea proiectului.

Candidații trebuie să depună o aplicație comună, să demonstreze interes față de domeniul sănătății mintale, să aibă abilități jurnalistice și să cunoască limba engleză la nivel avansat. Proiectele trebuie să răspundă tuturor cerințelor și să stipuleze concret modul în care vor contribui la reducerea stigmatizării persoanelor suferinde de afecțiuni mintale.

Dosarele celor care vor să se înscrie trebuie să conțină:

–          CV (în limba engleză pentru ambii parteneri)

–          O scrisoare de intenție comună (în limba engleză)

–          O descriere detaliată a proiectului propus ce se găsește pe pagina Centrului de Jurnalism Independent

–          Un rezumat al proiectului (obiective, activități, mijloace, efectul anti-stigma, în limba engleză)

–          Un portofoliu de articole reprezentative ale candidaților (care pot fi sau nu pe tema sănătății mintale, în limba română)

Câștigătorii vor fi anunțați pe data de 12 iulie 2013, pe site-ul Centrului Carter (www.cartercenter.org). Ei trebuie să fie disponibili să se deplaseze la Atlanta, la mijlocul lunii septembrie 2013, pentru a participa la reuniunea anuala a bursierilor.

Termen limită de depunere a proiectelor: 24 iunie 2013, orele 14:00 la sediul CJI sau la bursecarter@cji.ro. Cei ce vor trece de prima fază, vor fi supuși unui interviu telefonic.

 

Redactor: Alexandra-Georgiana Andrei

Sursă fotografie: www.jurnalismonline.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here