ubfriends.org

În ciuda tuturor opiniiilor ce sunt împotriva acestei idei, eu îndrăznesc să afirm contrariul. Și am motive întemeiate să susțin acest lucru. Mereu am crezut că este extrem de important să te naști într-o țară liberă, într-o țară în care să ai în primul rând dreptul la o opinie sinceră, fără frica de a atrage repercursiuni asupra sa.

Evident că probabil mulți dintre voi îmi veți spune că dreptul la exprimare nu ține de foame. Așa și este, însă uitați ceva important: într-o țară în care acest drept nu îți este asigurat, ei bine, deja ți-ai pierdut jumătate din identitate.

De ce am început să scriu aceste rânduri? Întrucât în prima săptămână a lunii aprilie am aflat despre un caz care cel puțin pe mine m-a întristat profund. Am primit un mail prin care se făcea apel la umanitatea noastră și ni se cerea să participăm la o manifestație care ar putea reda speranța la libertate a unui tânăr iranian. Hamid Babaei, doctorand la Universitatea din Liège, a fost arestat de către autoritățile iraniene, întrucât a refuzat să își spioneze mai tinerii colegi veniți la studiu în Belgia.

Astfel cazul lui a fost prezentat atât întregului colectiv didactic, cât și studenților, în speranța că prin intermediul petițiilor, Hamid va putea deveni din nou un om liber. Evident, atât cât se poate bucura de libertate un om în Iran.

După ce am auzit de această situație strigătoare la cer, gândul meu s-a dus imediat la trecutul nostru comunist. Eu, din fericire, nu am trăit acele vremuri. Însă bunicii, părinții și alte rude, din păcate, da. Știu că sunt mulți nostalgici ai tovarășului Ceaușescu, tocmai de aceea intenția mea nu este să intru într-o polemică cu aceștia.

Însă nici nu pot sa trec cu vederea mărturia atâtor alți oameni care au trăit pe piele proprie nedreptățile, anii grei de muncă silnică din închisoare ori cozile interminabile de la pâine, și nu numai.

Desigur, nu neg că au fost și aspecte pozitive ale epocii comuniste, precum faptul că toată lumea avea un acoperiș deasupra capului ori un serviciu. Dar lipseau cu desăvârșire alte lucruri precum alimentele, energia electrică, căldura care era dată cu rația. Și cel mai important : lipsea libertatea oamenilor.

Revenind la paralela pe care am făcut-o la începutul articolului, cred cu tărie că numeroși oameni au fost afectați, mai ales de către o anume politică a lui Ceaușescu: aceea de a-i forța să se spioneze reciproc, ca mai apoi să dea raportul la Securitate.

Cu siguranță că mulți tați și-au pârât fii, multe prietenii s-au nimicit din această cauză ori multe rubedenii au intrat în conflicte aprige. Iar cei mai curajoși care au refuzat să se supună acestei politici injuste, au plătit cu închisoarea sau mai rau, chiar cu viața.

Pe vremea aceea totul era ori alb ori negru: fie erai de partea sistemului, fie împotriva lui. Însă cei din ultima categorie erau pedepsiți aspru, astfel încât tot mai mulți au preferat să se conformeze regulilor.

De aceea spun că ceea ce a făcut acel tânăr iranian este demn de toată admirația. A preferat să își asume riscul și să suporte rigorile legii regimului iranian, decât să își trădeze semenii.

Reflectând îndelung asupra acestui caz, îndrăznesc să zic că simt un sentiment imens de bucurie, deoarece în anul 1989 lucrurile au luat o asemenea turnură, iar azi trăim într-o țară în care nu trebuie să stai cu frica de a fi redus la tăcere atunci când opinia ta îi deranjează pe unii sau pe alții.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here