Bucureştenilor le place muzica de operă! Vino să te convingi la Concertul Aniversar „I LOVE VERDI”

 

Concertele şi evenimentele de popularizare a muzicii clasice şi de operă au atras ȋn sălile de concerte, ȋn ultimii ani, public tânăr şi numeros, lucru care se vede uşor ȋn fotografiile de la spectacolele Fundaţiei Calea Victoriei. Muzica scrisă cu pasiune şi sinceritate, interpretată de o orchestră de tineri profesionişti, emoţionează, animă şi oferă bucurie celor ce o ascultă, indiferent de modă sau epocă.

Ȋn 4 aprilie, la Sala Radio, Fundaţia Calea Victoriei te provoacă să descoperi operele celui mai iubit compozitor italian, la Concertul de Gală ”I LOVE VERDI”. Soprana Irina Iordăchescu, tenorul Hector Lopez şi baritonul Ionuţ Pascu vor da viaţă personajelor celebre şi mereu actuale din Traviata, Rigoletto, Aida, Nabucco, Trubadurul şi Forţa destinului.

 „Verdi era capabil să se transpună ȋn pielea fiecăruia dintre personajele sale şi să le facă să vină ȋn faţa oamenilor ca nişte oglinzi mobile sonore. Spectatorii ȋl iubesc atât de mult pe Verdi pentru că se pot identifica foarte uşor şi foarte repede cu personajele aflate ȋn faţa lor”, spune dirijorul Tiberiu Soare sub a cărui bagheta se va desfăşura concertul.

Concertul ”I LOVE VERDI” este primul eveniment din cele pe care Fundaţia Calea Victoriei le organizează ȋn 2017 pentru a sărbători 10 ani de activitate. Ȋn ultimul deceniu, Fundaţia a organizat cursuri, conferinţe interactive şi concerte cu scopul de a educa şi ȋmprieteni publicul cu muzica clasică. Peste 300 de liceeni şi studenţi au beneficiat de gratuitate la aceste evenimente, mulţi au devenit apoi spectatori pasionați ai Operei sau ai Sălii Radio.

Dacă vrei să fii ȋn sală ȋn 4 aprilie şi să te bucuri de acest concert, nu uita să-ţi iei din timp bilet, pentru pentru că trei sferturi din sală este deja ocupată.

Biletele la Concertul de Gală „I love Verdi” se pot achiziţiona numai prin reţeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV sau online, de aici.

Comentarii

comentarii

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ