Bucharest Jazz Festival a aniversat oraşul cu trei zile de concerte live, la Combinatul Fondului Plastic

0
37
Bucharest Jazz Festival a aniversat oraşul cu trei zile de concerte live, la Combinatul Fondului Plastic

Parte din programul aniversar „Zilele Bucureştiului”, cea de-a noua ediție a Bucharest Jazz Festival a sărbătorit oraşul pe ritmuri de jazz românesc alături de locuitorii şi artiştii Capitalei. Între 16 şi 18 septembrie, Bucharest Jazz Festival #9 a adunat peste 3.000 de spectatori care s-au bucurat  de concerte live, DJ sessions, ateliere muzicale pentru copii şi discuţii despre jazz în atmosfera relaxată de la Combinatul Fondului Plastic.

Dintre cele mai aplaudate momente ale ediţiei, prestaţia din prima seară de concerte a basistei Laura Benedek alături de membrii trupei 7th SENSE a câştigat mulţi fani cu muzica extrem de personală de pe primul lor disc „Light in Chaos”. Îmbinând sonorităţile specifice anilor ’60-’70 cu gustul pentru improvizaţie, Three Fo(u)r Two a urcat pentru prima dată pe scena festivalului de la Bucureşti. Una dintre cele mai noi voci ale jazzului românesc, Eva Maria Gârlea a impresionat prin creativitatea vocală în acompaniamentul lui Robert Cozma la pian. Seara „Young Blood Jazz Musicians” s-a încheiat cu momentele magice create de artista Luiza Zan împreună cu Big Band Radio şi dirijorul Ionel Tudor.

Pianista stabilită la Paris, Ramona Horvath a deschis seara dedicată artiştilor de jazz din diaspora alături de partenerul ei de scenă de câţiva ani, contrabasistul francez Nicolas Rageau cu un concert de primă clasă. Prezenţa legendarilor Puba Hromadka şi Paul Weiner pe scena festivalului de la Bucureşti a stârnit bucurie şi aplauze în rândul spectatorilor. Alături de saxofonistul Nicolas Simion şi contrabasistul Răzvan Coajnu, cei doi artişti au format un „careu de aşi” aşa cum a descris curatorul ediţiei concertul din 17 septembrie. Dinamismul, originalitatea şi dezinvoltura din concertul trupei din Germania Zmei3 au fost lung aplaudate, iar basarabenii trupei Trigon au menţinut atmosfera cu un concert electrizant în care jazzul s-a îmbinat firesc cu influenţele din folclor şi rock.

Duminică, seara de concerte Jazz Virtuoso a fost dedicată în întregime jazzului instrumental. Unul dintre cele mai reuşite duouri chitaristice din jazzul românesc, Alex Man & Sorin Romanescu a interpretat pentru publicul festivalului piese clasice de jazz într-o manieră proprie. Pianiştii Sorin Zlat şi Ion Baciu Jr. au susţinut fiecare câte un concert alături de propriile formaţii de trio după care şi-au dat întâlnire pe scena festivalului pentru un „duel” pianistic care închis ce-a de-a noua ediţie în aplauzele entuziaste ale publicului.

Partener media principal: Europa FM

Parteneri media: București FM, Spotmedia.ro, Agerpres.ro, STB, BlackRhinoradio.ro

Cu sprijinul: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Combinatul Fondului Plastic, The Institute

Despre Combinatul Fondului Plastic

Combinatul Fondului Plastic a fost construit de Uniunea Artiștilor în anii 1966–1972 ca o fabrică, un grup de clădiri multifuncționale, unde puteau fi produse opere de artă de diferite medii. Cu timpul, multe dintre spaţiile industriale au fost reconvertite, iar locaţia a devenit astăzi o platformă artistică şi o destinaţie culturală reunind spaţii expoziţionale, organizaţii şi ateliere pentru artişti. De-a lungul timpuui, Combinatul Fondului Plastic a fost gazdă pentru evenimente de referinţă pentru oraş, precum Romanian Design Week, DIPLOMA, Art in Progress.

Despre Bucharest Jazz Festival

Festivalul care i-a adus la București pe Jan Garbarek, Dave Douglas, Carmen Lundy, Lee Konitz și Roy Hargrove, Bucharest Jazz Festival este cel mai important eveniment de jazz din Capitală. Debutează în Piața George Enescu în 2011, sub denumirea ARCUB Live Open Air – Jazz, Blues & More, iar în 2014 devine Bucharest Jazz Festival, un mix unic de concerte, expoziții și lansări de disc și carte. Festival membru al European Jazz Network, Bucharest Jazz Festival pune România în avangarda fenomenului jazz din Europa de Est cu nouă ediţii de concerte live și conferințe, expoziții de fotografie de jazz, proiecții de filme și documentare muzicale, masterclass-uri, ateliere, lansări de disc și carte de jazz.

Ne puteți urmări pe paginile de Facebook și Instagram ARCUB.București și pe www.arcub.ro.

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și dezvoltă anual sesiuni de finanțare nerambursabilă pentru proiectele operatorilor culturali din București.

Persoană de contact (presă):

Renate Luică – Consilier Relaţii Publice ARCUB

E-mail: renate.luica@arcub.ro | 0773.811.296