Referendumul prin care Marea Britanie a ales să părăsească Uniunea Europeană s-a aflat în atenţia mass-media de dinainte de a avea loc. Nu de alta, dar era de aşteptat ca un stat care s-a făcut remarcat prin scepticismul asupra construcției europene să dorească să se pronunțe asupra apartenenței la un moment dat.
Aş putea să vorbesc mult despre alegerea regatului, dar am să vă las pe voi să trageţi concluziile.
Să începem cu evenimente petrecute înainte de 23 iunie:
În mod normal, nu m-aș bucura să râd de ghinionul altuia. Dar situația, descrisă prin intermediul meme-ului Bad Luck Brian, parcă e prea bună pentru a fi trecută cu vederea.
Cât despre întâmplarea în sine, nu e o exagerare, chiar s-a întâmplat.
După ce s-au aflat rezultatele finale, au început să curgă și glumele la adresa figurilor politice.
Ideea cum că prim-ministrul britanic ar fi avut ceva de împărțit, să zic așa, cu un porc, e o anecdotă. Dar sigur o să rămână în istorie pentru referendum.
The next James Bond will just be him spending 2 hours in passport control at De Gaulle
— Bobby Big Wheel (@BobbyBigWheel) June 23, 2016
În mod ironic și poate chiar puțin absurd, m-aș aștepta la asta.
Attention, all citizens of me: starting today, Wales is my new favourite child.
— UK after Brexit (@UKafterBrexit) June 24, 2016
Păi normal, că doar Țara Galilor s-a pronunțat în favoarea părăsirii Uniunii.
I guess EU has now 1 GB of free space.
— G2 Lothar (@LotharHS) June 24, 2016
Cred că e una dintre primele glume apărute după referendum. Deși e previzibilă, tot mi-a smuls niște chichote.
I've quickly designed a logo for our new country: #ScotLond pic.twitter.com/nZi1hBjZzZ
— Michael Shaw (@MrMichaelShaw) June 24, 2016
E prea tentant să zic că Scoția, Londra și cred că și Irlanda de Nord, au știut ce e mai bine pentru ele. Aș vrea să îmi cer scuze pentru afirmația asta, dar nu o voi face .
Nu știu însă sau încă ce să cred despre fragmentare.
When we commit to leaving something, nothing stands in our way. Not even Iceland. #Brexit #EUref
— UK after Brexit (@UKafterBrexit) June 27, 2016
Trebuie să apreciezi cât de dedicați sunt unii: întregul regat se află la un pas de a pleca din Uniunea Europeană, iar Anglia a plecat pe 27 iunie de la Campionatul European de Fotbal, după ce a fost învinsă de Islanda.
Zici că locuitorii regatului vor să plece de oriunde se află; așa de umiliți se simt.
Seems we're desperate to get out of Europe in all ways.
— Gary Lineker (@GaryLineker) June 27, 2016
„Mulțumesc pentru confirmare”, zic eu, citind această postare a fostului fotbalist englez.
I won't be surprised if someone comes out with a new fitness routine and call it #Brexit
Losing pounds was never this easy.— Ray Stings (@Purba_Ray) June 24, 2016
La cât de mult s-a devalorizat lira sterlină, aș vedea pierderea de livre (sau kilograme, depinde de cum măsori) mai degrabă ca pe un echivalent al anorexiei sau bulimiei. În niciun caz nu s-ar încadra la fitness.
Googling: what is EU and how can I join.
— UK after Brexit (@UKafterBrexit) June 25, 2016
Au fost suficienți votanți care au făcut chestia asta după ce se pronunțaseră pentru ieșire.
Mi-aș fi dorit să zic că asta e o manifestare a umorului britanic, pe care l-am văzut descris ca fiind despre „oameni deștepți făcând lucruri stupide”, dar nu cred că există urmă de inteligență în acest tip de acțiuni.
Internetul abundă zilele astea de glume pe această temă, așa că nu cred că ar fi greu să nu vezi comentarii cu tentă umoristică la o decizie care a aruncat Marea Britanie în incertitudine.
Însă umorul este subiectiv, așa că sursele de amuzament vor fi, probabil, diferite de la persoană la persoană.
Sper totuși că rasismul și xenofobia, care se manifestă și ele de tot atâta timp, să nu își facă loc și aici. E de ajuns că avem ură în viața de zi cu zi, nu trebuie ca mecanismele de procesare să aibă aceeași sursă.
sursă foto: starecat.com, express.co.uk, tumblr.com