BRD Bucharest Open este primul turneu WTA organizat în România, de către Federaţia Română de Tenis. Turneul va avea loc în perioda 11-19 iulie 2015, în prima săptămână de după Wimbledon. Cu această ocazie, se vor reuni la Arenele BNR din Bucureşti unele dintre cele mai mari nume ale tenisului mondial. Anul acesta va avea loc a doua ediţie, prima fiind câştigată în 2014 de Simona Halep, a treia jucătoare de tenis din lume.

Printre jucătoarele românce care şi-au anunţat participarea sunt Alexandra Dulgheru, Andreea Mitu şi Monica Niculescu. Patricia Ţig, Ana Bogdan şi Sorana Cârstea vor primi câte un wild card din partea organizatorilor.

Din păcate, Simona Halep nu va putea să îşi păstreze trofeul câştigat anul trecut deoarece a anunţat că nu va participa. Organizatorii au pregătit însă o surpriză pentru fanii Simonei Halep din România. Aceasta va fi prezentă la Kids Day BRD Bucharest Open pe data de 12 iulie unde va face poze și va da autografe, intrarea fiind liberă.

Preţul biletelor variază între 15 lei (de luni până joi), 30 de lei (vineri), 40 de lei (sâmbătă) şi 50 de lei (duminică), în timp ce abonamentul pentru toată săptămâna costă 120 de lei.

Intrarea este liberă pentru publicul larg, în zilele de 11 şi 12 iulie 2015, iar juniorii până în 16 ani, legitimaţi la cluburile de tenis, copiii cu vârsta preşcolarǎ, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de acces liber şi în perioada 13-16 iulie 2015, în limita a 500 de persoane/zi, făcând dovada cu un act de legitimare ( legitimaţie, carnet de elev sau student, talon de pensie).

Sursa foto: adevarul.ro

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here