Dacă am trecut de „ghinionistul” 13, înseamnă că ne pregătim de 14 – bigger, better, hardcore & uncut!

LANParty by Liga Studenților Electroniști înseamnă: 7 ani, 13 ediții, peste 500 de voluntari implicați, peste 3200 de jucători participanți, peste 5300 de vizitatori, peste 10000 de ore de pregătire pentru ca în 24 de ore cei mai buni să-și arate măiestria în jocuri video nemuritoare precum DoTA2 (5v5), LoL (5v5), CS (5v5), FIFA 15(1v1), Hearthstone (1v1), în turnee de MK (1v1), F1(1v1) sau HotS (5v5) special organizate de partenerii noștri, dar și într-o competiție de Cosplay care trimite câștigătorul direct în finala de Cosplay de la DreamHack România!

5

Pentru împătimiți și vizitatori „cu acte” ai LANParty powered by LSE, putem anunța oficial că și anul acesta va exista o ediție în toamnă, așa cum v-am obișnuit, LANParty v14 codename „Revenge of the Fallen” având loc pe 14 noiembrie, tot în Rectoratul UPB, însă cu noi premii, noi standuri și noi activități.

Dacă edițiile trecute nu te-ai clasat pe locul dorit, această ediție LANParty este pentru ca TU să-ți iei revanșa și să ajungi acolo unde îți dorești în confruntarea din 14 noiembrie! Iar dacă nu ai mai participat până acum, dar ai în sânge dorința de a câștiga și gaming-ul pentru tine este o pasiune și o disciplină în același timp, ori dacă ești un IT-ist înrăit, te asigurăm că te vei simți foarte bine printre noi, participând la cea mai mare competiție de gaming organizată de studenți!

17

Participarea este GRATUITĂ și NU există limită de vârstă pentru a te înscrie, așa că fii cu ochii pe www.lanparty.lse.org.ro și pe pagina noastră de Facebook www.facebook.com/LANPartybyLSE! pentru a fi la curent cu noutățile și a afla jocurile de anul acesta și startul înscrierilor. Vino și tu la LANParty v14 pe 14 (noiembrie), începând cu ora 10:00!

LANParty este un eveniment organizat de Liga Studenților Electroniști împreună cu LAB501 și sponsorizat de PCGarage.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here