Cu trei trofee la Globul de Aur și șase nominalizări la Premiile Oscar, Boyhood aduce un nou suflu cinematografiei prin simplul fapt că acțiunea este construită cu aceleași personaje filmate pe parcursul a 12 ani. Cu un puternic substrat biografic, filmul se concentrează în jurul lui Mason (Ellar Coltrane) și al familiei lui, de la începutul școlii primare și până la plecarea sa la colegiu.
Și dacă regizorul Richard Linklater a ales această metodă originală care vrea să exploateze la maximum ideea de autenticitate și naturalețe, scenariul este unul banal pentru că prezintă povestea unei familii absolut obișnuite: o mamă, interpretată de Patricia Arquette, care își crește singură copiii, pe Samantha (Lorelei Linklater) și Mason, și un tată (Ethan Hawke), care trebuie să învețe să fie mai responsabil. Sunt urmărite în special etapele formării lui Mason, schimbările emoționale, fizice și psihice prin care acesta trece, iar spectatorul asistă implicit și la transformările celorlalți membri ai familiei. Boyhood este despre timp și despre maturizare.
I se poate reproșa astfel regizorului că filmul poate deveni la un moment dat plictisitor sau că nu aduce nimic nou, povestea fiind una pe care o trăim cu toții, mai ales că nu dramatizează excesiv niciun aspect mai puțin plăcut al copilăriei și adolescenței, cum ar fi divorțul părinților sau certurile pe care mama le are cu diferiții ei soți. Ce ar putea să fie atât de extraordinar în viața unui băiat care ar merita să fie ecranizat într-un film de trei ore? Însăși viața. Linklater afirmă într-un interviu că filmele sunt pentru el „o extensie a vieții”, ceea ce explică firescul acțiunii.
Boyhood nu are nici intrigă și nici punct culminant. Faptul că actorii sunt aceiași oferă o continuitate care reușește să te atingă pentru că la cei tineri vezi cum se pierde inocența copilăriei, iar la adulți ridurile își spun cuvântul despre timpul pe care l-au lăsat în urmă. Boyhood scoate astfel asul din mânecă și anulează prejudecățile unui scenariu care nu iese cu nimic în evidență, pentru că oferă emoție: conștientizezi trecerea timpului, crești odată cu Mason, puștiul de șase ani care la începutul filmului privește cerul întins pe iarbă și care ajunge în final să își întrebe tatăl care e scopul vieții și derulezi fără să vrei filmul propriei copilării.
Boyhood este ca o sfoară a timpului prinsă pe perete cu 12 poze.
