Goran Bregovic și Wedding And Funeral Orchestra va concerta la București pe 29 septembrie la Arenele Romane în aer liber pentru a treia oară consecutiv. La cererea publicului, artistul se întoarce în România alături de orchestra sa pentru a reedita un show magic! Timpuri Noi și Bosquito sunt cele două trupe care ne vor încânta și care ne vor aduce veselie în suflete înaintea marelui show susținut de maestrul Goran Bregovic!
Trupa Timpuri NOI este simbolul rock-ului românesc al ultimelor decenii și, în formula actuală, este vocea rockului cu mesaj puternic, elaborat, inteligent și acid!
De la înființarea trupei, Dan Iliescu a fost prezent în Timpuri NOI în calitate de compozitor și chitarist. Începând cu anul 2011, Dan Iliescu și-a asumat și rolul de solist, continuând misiunea muzicală asumată în urmă cu câteva decenii…. Pentru cei care nu știu încă, Dan Iliescu este compozitorul tuturor hiturilor pe care publicul le știe atât de bine: Stere, Tanta, Adeline, Luca, Helga, Bordelul Mov, Catran, Nato, Tata…iar lista poate continua, cu doar câteva excepții, cu toate albumele scoase de-a lungul timpului de către Timpuri Noi.
Fondata de Radu Almasan în Brasov, la începutul anilor 2000, Bosquito a abordat un fusion de rock latin cu o gamă largă de influențe de la muzica țigănească, balcanică până la elemente simfonice și de hard rock. În perioada 2002 – 2006 au avut o serie lungă de piese care au ajuns pe prima poziție în topurile de specialitate din România. Trupa a lansat până acum 5 albume, Bosquito (2000), Sar scântei (2001), Cocktail Molotov (2003), Fărâme de soare (2004) și Babylon (2014). În perioada 2005 – 2011 trupa a concertat în SUA iar membrii săi au declarat că pentru ei acest fapt a fost unul recreațional. Tot în această perioadă au lansat și piesa Întuneric în culori alături de Ovidiu Lipan Țăndărică iar apoi au revenit în România unde au cântat în deschiderea concertului Shakira.
Goran Bregovic, unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni din Balcani, este un chitarist și compozitor originar din Sarajevo, Bosnia. Acesta s-a născut pe data de 22 martie 1950, într-o familie cu origini mixte: tatal sau croat și mama de ginte sârbă. După ce părinții săi au divorțat, viitorul artist a rămas cu mama în Sarajevo. Cea mai mare parte din copilărie și-a petrecut-o la Școala de Muzică, studiind vioara. Paradoxal, instituția de învățământ a decis să îl exmatriculeze, pentru „lipsa de talent”. La scurt timp după excluderea lui din școală, mama sa i-a cumpărat o chitară. La vârsta de șaisprezece ani a fost părăsit de cea care i-a dat viață, fiind îngrijit de câteva rude dornice să-l sprijine.
Goran a fost nevoit să-și poarte singur de grijă încă din adolescență, când a început să cânte muzică populară într-un bar din orașul Konjic. In 1971, Goran și un alt artist aspirant, Zoran Redzia, au început să cânte într-o trupă numită „Jutro” (n.r. „Bună dimineața”). În aceasta formulă, muzicianul a avut o mulțime de spectacole și a început să guste succesul din plin. La 1 ianuarie 1974, trupa și-a schimbat numele în „Bijelo Dugme” („Butonul Alb”).
În 1975, când se pregătea de cariera de profesor al ideologiei oficiale la aceea vreme, marxism-leninism, formația Bielo Dugme a câștigat popularitate în Iugoslavia. A renunțat la vocația de dascal și a devenit idolul tinerilor și cel mai improtant star rock al țării sale. S-a retras din Bielo Dugme in anii ’90, având la activ 13 albume vandute in sase milioane de exemplare. Dupa zece ani de muzica rock, Bregovic a renuntat la acest gen pentru a se dedica stilului care l-a facut cunoscut in intreaga lume: o combinatie de ritmuri traditionale balcanice, cu sonoritati rock.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara dar si in retelele Eventim si bilete.ro
Biletele au următoarele prețuri:
– presale: 185 Lei categoria A, 119 Lei categoria B, 75 Lei categoria C pana pe 15 septembrie
– după 15 septembrie și în ziua concertului: 200 Lei categoria A, 130 Lei categoria B, 100 Lei categoria C
Harta Locatie: www.bestmusic.ro/
Categoria A: cu loc în tribuna sectoarele K si E, categoria B: fără loc în fața scenei, categoria C cu loc pe scaun sau fără loc (în picioare), în spatele Categoriei B, in Arena.
*Copiii cu vârsta sub 2 ani au acces gratuit și trebuie însoțiți de un adult posesor de bilet valid.
Cumparați-vă bilete din timp, anul trecut showul a fost SOLD OUT !
Locurile pe scaune se ocupă în ordinea sosirii la locație, acestea neavând numere alocate. O serie de artisti invitați vor fi anuntați în curând. Concertul are loc in aer liber ! Consultati programul final al evenimentului pe Facebook sau pe bestmusic.ro cu 3 zile înainte de concert. Concertul are loc în aer liber. Pentru acest concert vor fi puse în vanzare doar 4000 de bilete pentru a avea suficient spațiu de dans.
Arenele Romane – Parcul Carol, strada Cutitul de Argint nr 3, Bucuresti
Un eveniment BestMusic Live Concerts