teatru
Sursă foto: http://www.zimbio.com/Bogdan+Zamfir/pictures/pro
Bogdan Zamfir este actorul român școlit la ESACT (École Supérieure d’Acteurs du Conservatoire Royal de Liège, Belgia) care colaborează cu actori și regizori cunoscuți din Belgia și Franța. Deși este implicat în mai multe proiecte, Bogdan călătorește și vine în București special pentru a juca în piesa de teatru „Artists Talk”.

Artists Talk” este un spectacol de teatru contemporan, care vorbește despre rolul de a conecta discursul artistic cu publicul căruia i se adresează. „Artists Talk” a reprezentat anul trecut România la Festivalul de teatru de la  Liège, a fost nominalizat la premiile UNITER pentru „Cel mai bun spectacol de teatru contemporan” și a intrat în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru.

Ultimele două reprezentații din stagiunea curentă ale acestei piese de teatru  vor avea loc pe 2 și 3 iunie la ARCUB.

Tocmai din acest motiv am stat de vorbă cu Bogdan Zamfir care ne-a răspuns unor curiozități legate de piesa de teatru și nu numai. Află mai multe despre cariera de actor a lui Bogdan Zamfir din interviul de mai jos.

1. Povestește-ne puțin despre ce înseamnă experiența „Artists Talk” pentru cariera ta de actor.

Artists Talk este un moment special și va rămâne un punct de reper în parcursul meu de actor. Întâlnirea cu Gianina Cărbunariu, cu felul său de a lucra, de a construi un spectacol, au fost foarte importante pentru mine. Dincolo de experiența artistică în sine, proiectul a reprezentat și o « redescoperire », prin prisma teatrului, a României, unde veneam destul de rar, înainte să încep proiectul de la Arcub.

2. „Artists Talk” este prima producție de teatru românească în care joci. Cât de diferită este abordarea și experiența față de producțiile franceze și belgiene?

Teatrul pe care îl propune Gianina Cărbunariu are un loc aparte în « peisajul teatral » din România și, în plus, este și singura experiență de teatru pe care am avut-o aici. Așa că mi-ar fi greu să compar. Există diferențe, dar există și puncte în comun. Poate că, la o primă privire, diferă locul artistului în societate, felul în care este susținut teatrul, mijloacele financiare, logistice, uneori timpul acordat unei creații.

Dincolo de experiența Artists Talk și atât cât cunosc felul de a face teatru în România, aș spune că există o cantitate mare de propuneri la nivelul programării din teatre, dar este foarte redus, uneori inexistent, locul acordat formelor noi de reprezentare.

Diferența cea mai mare, în ceea ce privește actorii, mi se pare ideea de a fi angajat într-un teatru. Poate și pentru că în Franța și Belgia s-a renunțat la ideea asta de ceva timp, mi-e greu să îmi imaginez lucrurile în felul acesta. Unul dintre motivele pentru care am început să fac teatru, este tocmai acela de a nu mă duce la lucru în același loc, zi de zi și a nu lucra cu aceiași oameni. Asta este una dintre diferențele majore. În rest, ca actor, ai mai multă libertate și evident, asta implică și instabilitate în proporții mai mari.

3. Ai lucrat și colaborat cu regizori și actori cunoscuți din Franța. Cum au reacționat aceștia atunci când au aflat că ești român?

Nu am avut parte de reacții speciale. În Franța și în Belgia sunt mulți artiști cu origini diferite. Nu am fost neapărat un element «ieșit din comun». În plus, au mai fost și alți români care au făcut carieră în teatru, în Franța, înaintea mea. Ionescu, Vișniec, Elvira Popescu, etc., sau artiști din România care au mers/merg des în turnee în spațiul francofon. Acolo diversitatea nu mai reprezintă ceva nou. Cu atât mai puțin în domeniul artelor.

Am primit mai degrabă întrebări legate de teatrul românesc contemporan, de ce se întâmplă pe scenele din România, de festivalurile de aici, de autorii români actuali.

4. Ai studiat Limbi și Literaturi Străine la București și Paris, iar mai apoi la ESACT (École Supérieure d’Acteurs du Conservatoire Royal de Liège, Belgia). Ce te-a determinat să faci această schimbare?

Aveam nevoie să fac altceva, să mă simt liber. Aveam nevoie de un loc care să îmi dea ocazia să îmi pun întrebări despre lumea în care trăiesc, despre ce se întâmplă în jurul meu. Sigur, puteam să fac politică sau jurnalism sau să merg către mediul asociativ, social, etc. Dar latura artistică a fost argumentul cel mai puternic.

5. Nu ți-a fost teamă să urmezi cursurile unei facultăți care conform crezului românesc nu-ți oferă un loc de muncă și un venit stabil? (Actorie)

Frică, nu. Am simțit că asta vreau să fac și au venit foarte repede confirmări că aceasta este calea pe care trebuie să o urmez. Am intrat la școala de artă dramatică de la Liège, în anul doi am jucat în primul film, în anul trei l-am întâlnit pe Joel Pommerat care mi-a propus să joc alături de compania sa de teatru, etc. Lucrurile s-au legat foarte repede. Mai greu mi-a fost să îmi pierd timpul, încercând să găsesc argumente pentru cei din jur, care de multe ori, au «darul» de a fragiliza pe cei care încearcă să «construiască» un drum «hors-cadre»  și dau uneori dimensiuni catastrofice lucrurilor.  Pentru unii, alegerea de a face teatru, părea una «kamikaze».

Și astăzi când spun că sunt actor, prima întrebare este de multe ori, legată de bani. Asta mă enervează cumplit și uneori mai răbufnesc. Unii oameni nu trăiesc și nu văd lumea doar prin prisma asta. Dar nu suntem toți obligați să gândim la fel.

Am decis să dau curs voinței mele, să ies din logica hegemonică a banului și să mă duc în direcția pe care o simțeam puternic în interior.

Și apoi au venit toate. Și ofertele de lucru, și turneele în lume și festivalurile internaționale și reușita materială. Ca în orice domeniu, depinde foarte mult de unde se trage motivația de a te trezi dimineața și de a te duce la lucru.

Nu alegi să faci artă ca să te îmbogățești. Uneori se întâmplă să fie cazul, dar dacă acesta este motorul principal, probabil că drumul va fi scurt, anevoios și pentru mulți care fac asta, dureros.

Eu am vrut să fac teatru și asta voi face cât timp am să mă bucur că sunt pe scenă. Când nu voi mai simți asta, am să fac altceva. Așa cum am făcut o primă reconversie profesională, o pot face și pe a doua, și pe a treia și tot așa. Când nu va mai fi acea «tresărire» când întru într-un teatru, am să mă opresc.

Sursă foto: http://www.agencesartistiques.com/Fiche-Artiste/631081-bogdan-zamfir.html
6. Ai jucat atât în piese de teatru, cât și în filme. Pe care dintre cele două experiențe o preferi și din ce motiv?

Teatrul, fără niciun fel de dubiu. Nu se compară nimic cu raportul scenă-sală, direct, pe viu. Și mai e ceva: teatrul vine și trece. Piesele se termină și oamenii rămân cu aminitiri, imagini, senzații, bucăți de cuvinte, iluzia că… În film, ce ai făcut, acolo rămâne. Și peste 30 de ani, tot dai de tine. N-ai cum să mai fugi. Și evident, nu se lucrează la fel. În teatru îți iei timp, ai dreptul să eșuezi, ochiul spectatorului îți permite să reajustezi «pe loc» unele lucruri, e mai spontan, mai viu, mai direct.

7. Care consideri că trebuie să fie principalele trei calități ale unui actor bun?

Nu cred că sunt doar «trei principale» și nu cred că sunt aceleași pentru fiecare actor. Ar trebui definit, în primul rând, ce înseamnă «actor bun», ceea ce este în sine, un lucru foarte greu, dacă nu imposibil. Nu prea cred în «rețete» sau criterii de evaluare universale.

Există poate aptitudini actoricești, care, dacă vrem neapărat, pot fi prinse oarecum sub eticheta de «general-valabile». Dar nu m-aș lansa într-o astfel de discuție.

Pot să enumăr câteva dintre lucrurile care mi se par esențiale, pentru a face această meserie.

Cred, în primul rând, că trebuie să fii generos. Să vrei să dai, să vrei să oferi necondiționat (și nu numai publicului), dar să ai în general dorința de a da, atât ție cât și celor din jur, cei cu care lucrezi, cei cu care creezi, celor care vin să vadă lucrul pe care îl faci. A da în permanență.

Este o meserie în care trebuie să știi să renunți. Să renunți la tine în primul rând. Pommerat zicea într-o repetiție că teatrul este o renunțare permanentă la tine însuți. Iar Warlikowski spunea într-un interviu că teatrul este despre «a te uza pe tine insuți». A lăsa din tine. Mă rog, nu vreau să dau o imagine de «erou romantic» sau vreo viziune «cristico-victimizantă» actorului, dar mi se par niște lucruri primoridiale în meseria de actor.

8. Care este lucrul care îți place cel mai mult la meseria de actor? Dar cel care îți displace?

Îmi place că pe scenă pot să gândesc, să simt și să spun, în același timp. Este poate una dintre ultimele «insulițe» de libertate care a mai rămas… deși se încearcă în permanență, îngrădirea ei.

Teatrul este alături de om din așa timp îndepărtat, încât ne-ar fi cel puțin ciudat fără el.

El este alături de om cu mult înaintea unor lucruri pe care le prețuim azi (mașini, telefoane, vacanțe all-inclusive, etc.). Are așa o dimensiune « te urmăresc din Antichitate și nu am de gând să te las în pace».

Avem, ca oameni, nevoia asta continuă de a ne reprezenta, de a ne etala faptele, felul de a fi, a gândi, de a simți, de a vorbi despre «realitate». Asta mi se pare foarte interesant și faptul că nu reușim niciodată să epuizăm modul în care o facem.

Ce îmi displace cel mai mult? Îmi displac multe lucruri: jocurile de putere, egourile supradimensionate, industria divertismentului împinsă la maxim, bugetele din domeniul culturii tăiate și mărunțite la fiecare 1 ianuarie, lipsa spațiilor, unele reacții de genul « A, ești actor ? – Fă-mă să râd ! Fă-mă să plâng ! » și multe, multe altele.

9. Publicul roman vs. publicul vest european. Cât de diferite sunt cele două categorii de public în ceea ce privește producțiile de teatru?

Îmi este greu să răspund. Mi se pare o întrebare capcană. Nu pot vorbi despre public ca despre o masă care funcționează în ansamblu. Există tendințe și aici și în vest, există acel etern «Mie mi-a plăcut! Mie nu!»… Și mai e ceva: publicul din vest este foarte diferit.

Să nu uităm că în Franța teatrul public și teatrul privat, sunt două lumi care nu se intersectează decât foarte rar. Poate că publicul din vest este un pic mai deschis către forme noi și un pic mai critic, dar eu am mai mult experiența spectatorilor din teatrul subvenționat de stat. Nu mă pronunț mai mult de atât.

10. Un sfat pentru cititorii IQool pasionați de teatru?

Să meargă cât mai des la teatru, mai ales în spațiile independente din București și din țară. Să experimenteze forme noi, să caute acele spectacole care aduc în fața lor probleme ce țin de lumea în care trăiesc, să îndrăznească să fie critici cu spectacolele pe care le văd punându-și întrebări, încercând să înțeleagă de ce un spectacol le place sau de ce nu.

Nu uita! Ultimele două reprezentații din stagiunea curentă ale acestei piese de teatru  vor avea loc pe 2 și 3 iunie la ARCUB.

Comentarii

comentarii