Boardwalk Empire este serialul care spune povestea lui Enoch “Nucky” Thompson (Steve Buscemi), trezorierul staţiunii Atlantic City. Despre acest loc se vorbea ca despre „Locul de joacă al lumii”, unde regulile nu se aplicau.

Serialul surprinde America anilor ’20, atunci când Marele Război se încheiaseră şi Wall Street era în plină dezvoltare. Din punct de vedere social, era perioada schimbărilor: femeile au primit dreptul la vot, iar radiolul a început să emită.

Personajul în jurul căruia se dezvoltă povestea filmului este un personaj abil, care se înconjoară de persoane loiale. Loialitatea acestora vine fie prin bani şi alte foloase, fie prin ameninţări. Împreună cu fratele său Elias (Shea Whigham), şeriful oraşului, o echipă de mafioţi şi alţi răufăcători locali, Nucky a ocupat o poziţie de nişă, fiind omul la care mergeai dacă aveai nevoie de alcool. Nucky era deopotrivă politician corupt şi gangster, excelând în ambele roluri.

re
Partenerii de afaceri ai lui Nucky erau deasemenea alţi gangster liberali precum: Arnold Rothstein (Michael Stuhlbarg) şi „Big Jim” Colosimo (Frank Crudele), „Lucky” Luciano (Vincent Piazza) şi Al Capone (Stephen Graham). Fiecare dintre aceste personaje au propriul mod de a face afaceri şi o tipologie umanǎ unică. Dacă Rothstein era tipul gangsterului meticulos, anticipativ şi speculant, Al Capone era un coleric şi un om deosebit violent pentru care funcţiona doar legea pumnului. Între aceste personaje, Nucky a reuşit o bună perioadă de timp să se impună prin inteligenţă şi ingeniozitate în afaceri. Vânat tot timpul de agenţii federali, Nucky este măcinat de pasiunea sa pentru femei, putere şi profit.

juo
Lumea descrisă în film este una cinică, unde doar puterea banului şi a funcţiei se impune, foarte similară situaţia cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre. Nu lipsesc peisajele superbe cu plaja din sudul New-Jersey-ului, trădări incredibile ȋntre fraţi, scene abominabile de crime şi replici savuroase. Nu ai cum să nu admiri eleganţa costumelor gangsterilor şi frumuseţea personajelor feminine. Filmul este interesant şi din perspectiva luptei femeilor pentru drepturile lor, o luptă a cărei prime victorii a fost obţinerea dreptului de a vota.

Boardwalk Empire este acel gen de serial pentru care eşti dispus să aştepţi ani pentru încă un sezon nou şi unul dintre serialele care îţi vin imediat în minte atunci când ţi se cere o recomandare de film bun. Totodată, este un serial la care trebuie să te uiţi cu atenţie, să reuşeşti să înţelegi toate legăturile dintre personaje.

Cu o notă de 8.7 pe IMDB.com, Boardwalk Empire este un serial ce nu trebuie ratat pentru pasionaţii genului, mai ales că se vede mâna lui Martin Scorsese, unul dintre directorii executivi.

Sursa foto: winteriscoming.net

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here