Contrar așteptărilor, deși sunt fată și da, mi-e frică de păianjeni, gândaci, întuneric, borcane pe care nu pot să le deschid și multe altele pe care n-aș vrea să le recunosc, când vine vorba despre jocuri video, mă agit mai tare decât un Pepsi.
Niciun băiat nu se așteaptă ca unei fete să îi placă jocurile video. I know. Pentru voi asta, e ca și cum ați vedea un unicorn. I get it. But get used to it. Îmi amintesc că ai mei mi-au luat un PC undeva pe la 13, 14 ani și aveam instalat un Windows Professional XP, care pe atunci nu era ceva la care să dai cu piciorul. Primul joc căruia i-am dat play a fost GTA Vice City. Nu știu cum să mă exprim mai bine, dar vreau să înțelegeți că a fost nebunie. Nici măcar nu apăsam space să intru mai repede în joc. Ascultam cu atenție tot ce se întâmpla și mă minunam de cât de fain era. Duceam până la capăt toate misiunile și când nu reușeam, era tragedie mare, vă spun.
Alte jocuri pe care le-am jucat au fost GTA San Andreas, Need For Speed, Ghost Master (recomand și în 2015), Sims (girls, let me hear a „hells yeah!”) și ultimul, dar cu siguranță nu cel din urmă, Counter Strike. Mă tem că mama știe cel mai bine cum eram eu când jucam Counter. De fapt, nu eram eu. Sunt calmă, temperată și nu mă supăr repede, dar toate astea dispar când joc Counter. Totul devine personal.
La Bloggers Lan Party ediția a noua, am avut ocazia să joc din nou Counter, după ceva vreme în care timpul nu mi-a permis acest lux. Am întâlnit și puști de 10 ani care știau să joace Counter mai bine decât mine. Ceea ce e… OK. Pot trăi cu asta *crys in spanish*. A fost o sâmbătă în care am întâlnit mulți oameni faini, am revăzut prieteni și am râs tare mult. Unii spun că expresia „oameni faini” e overrated. I think not. I think it’s here to stay a while longer.
Pentru că Toma Nicolau a avut grijă să adune toți acești oameni și singurul lucru pe care l-am avut noi de făcut a fost să ne distrăm. E atât de simplu. De la 10 dimineața până pe seară la nouă când s-a dat shut down, erai acolo să te simți bine, să cunoști oameni noi, să îi încurajezi pe cei care au pierdut la MK (me). Cu toate astea, tot ce mă puteam gândi era:
Au fost alții mai norocoși decât mine.
Ce puteai să joci? Mortal Kombat, StarCraft, Hearthstone, Fifa, Guitarhero și probabil că mai erau și altele, însă cel mai bine ar fi să fost să fii prezent acolo și să te asiguri că nu am uitat nimic.
Era o gașcă mare de prieteni din care trebuie și tu să faci parte data viitoare! Keep your eyes open for BLP 10!