Peste 60 de tineri, studenți în Cluj-Napoca, au posibilitatea să se dezvolte personal și profesional într-un mediu multicultural, alături de companii și tineri de succes. Vorbim despre proiectul BECOME, care în acest an este la cea de a IV-a ediție.
În cadrul proiectului, participanţii vor beneficia de traininguri în domeniul IT, atât hard, cât și soft. Proiectul a inceput luni, 6 noiembrie și va dura 5 săptămâni. De asemenea, tinerii își pot valorifica cunoștințele acumulate în două săptămâni de proiect practic.
Scopul de bază al proiectul constă în faptul ca tinerii să-și aprofundeze cunoștințele teoretice și să își poată dezvolta abilitățile practice în domenii precum IT și Marketing. În același timp, aceștia își vor dezvolta abilitățile de lucru în echipă, acumulând și experienţă în domeniul în care își doresc să activeze în viitor.
Potrivit organizatorilor, „BECOME are rolul de a conecta studenții cu companiile locale, printr-o serie de traininguri de hard skills din domeniile anterior specificate, dar și prin ghidare și evaluare pe parcursul proiectelor practice”.
Un element important al acestui proiect constă în colaborarea dintre participanții din Cluj cu alți tineri internaționali. Astfel, fiecare participant în parte va beneficia de consultanță și dezvoltare individuală din partea tinerilor internaționali pentru a se descoperi pe sine și pentru a afla care le sunt punctele forte.
Totodată, studenții care vor da dovadă de interes și se vor remarca, au șansa de a fi angajați într-un intership în cadrul companiilor partenere.
Proiectul BECOME este organizat anual de către AIESEC.