Asociația studenților de la Arhitectură si Urbanism “Ion MINCU” te invită sâmbătă, 27 mai, în incinta U.A.U.I.M., la a 58-a ediţie a Balului Arhitecturii – cu o nouă atmosferă, imaginație fără limite, muzică pe măsură și costume…extraterestre.
ARHITECTURA duce tradiția balului mai departe, dar anul acesta SF-ul guvernează planetele! Facultatea de Arhitectură si Urbanism “Ion MINCU” devine Utopie și PETRECERE de neuitat.
În holul principal, nu doar studenții mascați se vor crede extratereștrii: de muzică se vor ocupa AFO și gașca lui de la CRED CĂ SUNT EXTRATERESTRU, parte din Culese Din Cartier. Line-up-ul va fi completat de RAK, GRAMOPHONE, MARA AND THE CHILL DEAL și ANDREEA VEDER. În plus, patru ateliere din cadrul facultății vor fi pregătite special pentru atacul extraterestru, cu muzică și decoruri SF.
Așadar, pe 27 mai, începând cu ora 22:00, ești așteptat costumat la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”. Bobocii UAUIM vor putea cumpăra bilete în avans (pe baza carnetului de student) la prețul de 20 lei. Pentru ceilalți studenți UAUIM și persoanele din exterior, biletele vor fi disponibile în avans la prețul de 30 lei, în timp ce în seara evenimentului, de la intrare, vor putea fi achiziționate bilete la prețul de 40 lei.
Asociația din Mincu este o organizație nonguvernamentală ce se ocupă de reprezentarea studenților Universității de Arhitectură și Urbanism ION MINCU și de organizarea unor activități culturale în interesul acestora.
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” este principala instituție universitară de stat dedicată formării specialiștilor în domeniul arhitecturii și urbanismului. Ea este totodată și cea mai veche instituție de acest fel din România, fiind continuatoarea formelor succesive de învățământ de arhitectură inițiate în 1892 prin Școala de arhitectură înființată de Societatea Arhitecților Români.
Balul Arhitecturii ajunge anul acesta la a 58-a ediție.