Bacalaureat în timp de pandemie de coronavirus

0
487
Bacalaureat în vreme de pandemie

Perioada actuală, cea a pandemiei de coronavirus, este caracterizată, adesea, de schimbări ale modului în care s-a desfășurat până acum viața noastră. O astfel de schimbare s-a produs la nivel educațional, școala se face acum online, iar viitorii absolvenți de clasa a XII-a, sunt obligați să se pregătească pentru examenul de bacalaureat în timp de pandemie, mai mult singuri.

Cu toate că au fost aduse modificări la nivelul structurii materiei de bacalaureat, fiind redusă cantitativ, viitorii absolvenți de liceu, sunt puși în dificultate de faptul că mai mult de jumătate din al doilea semestru, cel în care pregătirile pentru bacalaureat ar fi fost mai intense, s-a desfășurat online. Aceștia nu au putut beneficia, ca în anii precedenți, de pregătiri față în față cu profesorii,  fiind mult mai dificil să se predea și să se înțeleagă materia.

Pentru a putea înțelege mai bine ce efecte au avut toate aceste schimbări asupra celor care dau anul acesta bacalaureatul, am vorbit cu doi tineri, elevi în licee diferite, dar la același profil având materia pentru bacalaureat identică și cu un elev, în clasa a XII-a, la un profil total opus. Pe aceștia i-am întrebat cum văd ei situația și dacă au acceptat ideea de bacalaureat în timp de pandemie de coronavirus.

Clasa a XII-a, bacalaureat în timp de pandemie și stres fără margini

Mihaela Duma este elevă a Colegiului National Catolic „Sf. Iosif” din Bacău, profil umanist, științe sociale.

Bacalaureat în vreme de pandemie

  • Cum a venit pentru tine vestea suspendării activității școlare? Ce ți-ai imaginat că se va întâmpla?

La început nu credeam că putem ajunge în stadiul în care nu ne mai putem întoarce la școală, credeam că va dura maxim trei sau patru săptămâni, iar după ne putem ocupa în continuare de pregătirea examenelor, a banchetului și a cursului festiv.

  • Cum a fost procesul acesta de acomodare cu orele online și cu pregătirile pentru bacalaureat în timp de pandemie de coronavirus?

Niciunul dintre noi nu era pregătit pentru așa ceva, am început să accesăm platforma de cursuri online cam după o săptămână și jumătate sau chiar două, la unele materii. Ne-a fost greu să ne acomodăm cu ritmul de lucru și învățare pentru examene. Acum facem în mare parte orele de pregătire pentru bacalaureat, deși cred că sunt prea puține și prea rare.

  • Cum simți tu, elevă în clasa a XII-a, această perioadă și cum vezi schimbările aduse, la nivel structural, examenului de bacalaureat?

Personal, simt o mare presiune mai ales din partea autorităților care pentru început ne anunță un lucru, ca mai apoi să ne spună  exact contrariul, iar decizia de limitare a materiei de bac nu pot spune că m-a ajutat în mod miraculos, să văd altfel situația și să nu mai fiu atât de stresată. Din contra, acum, din câte am observat în testele de la MEN, ba chiar, la una din discipline sunt exerciții care se leagă destul de mult de amănunte, ele fiind ușor de uitat sau de trecut cu vederea, dacă nu te concentrezi pe le.

  • Ai anumite regrete, atunci când vine vorba de tot ceea ce ai pierdut în această perioadă?

Nu regret multe lucruri, poate doar faptul că mi-am pierdut acel ritm de învățare, era greu atunci, acum este și mai greu. Faptul că s-ar putea să nu-mi mai văd o parte din colegi sau profesori nu mă face foarte tristă și chiar dacă știu că nu vom avea parte de banchet și de festivitatea aceea pe care am așteptat-o multă vreme, realizez ca lumea se confruntă cu probleme mult mai mari decât atât. Cred că dacă am vrea să ne vedem colegii pentru o ultimă oară, în formulă completă, se va putea și după ce virusul va dispărea.

  • Care este următorul tău pas, după ce dai bacalaureatul?

Planurile mele de viitor, sincer, nu îmi sunt atât de clare pe cât mi-aș dori. Pentru facultate am ales două opțiuni, dar ele depind în mare parte de nota de la bacalaureat, pentru care nu mă simt pregătită oricât aș încerca să învăț singură.

Roland Simon este elev în clasa a XII-a, la același profil ca și Mihaela, dar la alt liceu, mai exact la Colegiu Teoretic „Henri Coandă” Bacău.

Bacalaureat în timp de pandemie de coronavirus

  • Cum a venit pentru tine vestea suspendării activității școlare? Ce ți-ai imaginat că se va întâmpla?

Când am aflat că se vor suspenda cursurile, a fost un șoc deoarece a fost prea bruscă toată treaba. Îmi imaginam că voi avea mai mult timp pentru învățat. În urma suspendării cursurilor, profesorii disciplinelor de la bacalaureat s-au mobilizat destul de repede, încercând să ne trimită materialele necesare și să lucrăm de acasă.

  • Cum simți tu, elev în clasa a XII-a, această perioadă și cum vezi schimbările aduse, la nivel structural, examenului de bacalaureat?

Din păcate, nu prea pot simiți clasa a XII-a decât prin faptul că voi avea un examen la vară, dar nu mă pot bucura de ultimele săptămâni de liceu, nu vom avea curs festiv și nici banchet. Sunt stresat din cauza faptului că nu știu cum va decurge bacalaureatul, iar soluția limitării materiei pentru bac de pe semestrul al II-le a venit oarecum ca o salvare pentru noi, pentru că, cel puțin eu și colegii mei, nu am apucat să atingem toate subiectele prevăzute în programa pentru bac. Eu mă simt avantajat, fiind mai puțină materie, avem mai mult timp să ne axăm pe cele necesare. Decizia de a susține examenul de bacalaureat în condiții de pandemie, mi se pare o decizi luată în grabă. Eu unul, nu știu cum voi rezista cu o mască pe fața când afară vor fi peste 30 de grade, fiind stresat, și în același timp concentrându-mă pe ceea ce scriu.

  • Ai anumite regrete, atunci când vine vorba de tot ceea ce ai pierdut în această perioadă?

Regretul cel mai mare este că nu ma pot bucura de ultimele săptămâni de liceu, să stau cu  toți colegii și să mă văd în robă, la cursul festiv. Sunt sigur că cei care au terminat deja liceul, au amintiri legate de cursul festiv și de la banchet, dar noi nu vom avea această posibilitate.

  • Care este următorul tău pas după ce dai bacalaureatul?

Am ales să caut o facultate unde nu am examen de admitere, așa că vreau să dau la Administrație și Management Public, în Bucuresti, dar nu știu ce se va întâmpla, totul se poate schimba în urma primirii rezultatelor de la examen.

 

Narcis Antal este  elev al Colegiului Economic „Ion Ghica” Bacău și studiază la profilul real, filiera matematică-informatică.

Bacalaureat în timp de pandemie de

  •   Cum a venit pentru tine vestea suspendării activității școlare? Ce ți-ai imaginat că se va întâmpla?

Nu am fost surprins de suspendarea orelor, era evident și cred că profesorii s-au descurcat destul de bine și s-au mobilizat destul de ok trecând peste faptul că unii au probleme cu folosirea platformei,totul merge strună.

  • Cum simți tu, elev în clasa a XII-a, această perioadă și cum vezi schimbările aduse, la nivel structural, examenului de bacalaureat?

Mă simt mai stresat, dar pregătirea pentru bac, la mine personal, merge mult mai bine pentru că am mai mult timp sa studiez acasă, limitarea materiei mi se pare o soluție necesară, nu este nici un avantaj și nici un dezavantaj, consider că nu ești om dacă nu știi să te adaptezi noilor situații care apar. Singurul lucru care mă îngrijorează legat de bacalaureat este modul în care se va desfășura, mai exact măsurile care trebuiesc respectate…sper doar sa fie respectate.

  • Ai anumite regrete atunci când vine vorba de tot ceea ce ai pierdut în această perioadă?

Mi-am dat seama că s-ar putea sa nu îmi mai vad o parte din colegi și profesori, dar atât, nu regret nimic.

  • Care este următorul tău pas, după ce dai bacalaureatul?

Momentan vreau doar să merg la facultate, indiferent că o fac de acasă sau nu, în rest, nu am nimic stabilit exact.

 

Așadar, indiferent că sunt elevi în același liceu sau nu, ori că dau bacalaureatul la materii diferite ori nu, părerile sunt împărțite, unii sunt speriați de ideea de bacalaureat în timp de pandemie de coronavirus, iar alții sunt încrezători și se adaptează situației.