Examenul maturității, așa cum mai este denumit bacalaureatul, e privit de către liceeni ca un test crucial în viața lor. Până la urmă, acest examen este primul pas important pe care trebuie să îl faci pentru a avea ocazia să lupți mai departe pentru cariera pe care ți-o dorești. Emoțiile, frica și teama de eșec sunt sentimente complet normale într-o situație ca asta, sentimente pe care le-am trăit toți, chiar dacă unii dintre noi au uitat asta la prima sesiune.

Când eram în liceu, toți cei din generațiile mai mari ne ironizau și își arătau statutul de student suferind, aflat în sesiune, sfârșit de puteri. Auzeam deseori replica „aș mai da BAC-ul de zece ori, numai să nu mai fiu în sesiune”, chiar mai des decât auzeam de la ai mei să pun mâna pe carte. Și mă tot gândeam cum o să rezist în facultate, dacă un examen atât de simplu m-a adus cu moralul la pământ. Cum o să fac față atâtor sesiuni de examene, când pe mine au reușit să mă dispere trei materii pe care le-am studiat o viață întreagă?!

bac-2015-loading

Ei bine, acum, la sfârșitul anului doi de facultate, pot spune că încă nu am avut parte de un examen care să mă solicite la fel de mult ca bacalaureatul. Iată de ce:

1. Toți oamenii din jurul tău pun presiune să înveți pentru BAC și să intri la facultate. Profesori, părinți, rude îndepărtate, absolut toată lumea îți dă de înțeles că, dacă nu iei BAC-ul, o să ajungi o rușine în societate. Practic, ți se impune ideea că dacă pici BAC-ul ești la un nivel atât de jos încât nu se poate mai rău. Și nu spun că nu e adevărat, dar nu ar trebui să ți se aducă aminte în fiecare moment că dacă nu reușești, o să fii renegat. La facultate lucrurile nu mai stau așa. Aici toată lumea se scuză cu vorba „dacă nu ai restanțe, nu ești student” și parcă dintr-o dată nimănui nu îi mai pasă că pici sau că nu pici examenele. Important e să treci anul.

646x404

2. Chiar dacă în sesiune ai de învățat pentru fiecare materie sute de pagini și cărți întregi, într-un timp mult mai scurt, examenul propriu-zis e mult mai ușor decât BAC-ul. Cel puțin la facultatea pe care o urmez eu, examenele sunt grilă în proporție de 80%. Rareori sunt subiecte deschise la care trebui să și gândești un pic. Așa că de cele mai multe ori e suficient să citești o dată materia și gata, promovezi examenul. Însă nu vreau să îmi imaginez ce s-ar fi ales de mine la BAC dacă aș fi citit o singură dată materia.

education-books

3. Notele reprezintă o mare problemă pentru toți elevii și studenții din ziua de azi. Toți se străduiesc să ia note cât mai mari la examene, niciunul nu se străduiește să învețe cât mai multe. Atunci când învață, nu fac asta pentru că vor să descopere ceva sau să învețe niște lucruri noi, ci pentru că nota contează. OK, o să presupun că notele contează. La facultate, notele de la examene contează pentru repartizarea taxă-buget, asta dacă ești la o facultate unde se fac astfel de repartizări anual sau semestrial. La BAC, pe de altă parte, nota contează pentru a putea intra la facultate, pentru a nu deveni rușinea societății și pentru a face cariera pe care ți-o dorești.

99230_1

Poate emoțiile și frica sunt constructive în unele cazuri și poate că presiunea și notele sunt uneori o simplă motivație care ne face să vrem să fim mai buni, iar studenția și tot procesul de maturizare sunt motivele pentru care chiar merită să trecem prin chinul BAC-ului și al examenelor.

Un lucru este cert: nu e nimic mai frumos decât să pleci în vacanță împăcat cu gândul că lângă numele tău apare o notă mare.

Sursa foto: economicas.ua.es, smilefm.ro, adevarul.ro, giveagradago.com, puterea.ro

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here