Autovehiculele viitorului expuse la SAB

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României – prin Senatul Științific și Salonul Auto București&Accesorii, în colaborare cu Muzeul Național Tehnic ”Dimitrie Leonida”, vă invită, în perioada 11-21 octombrie, la ”EXPOZIȚIA DE INVENȚII ROMÂNEȘTI – Autovehiculele viitorului”, dedicată Centenarului Marii Uniri. Expoziția vine în completarea temei ediției din acest an a Salonului Auto București&Accesorii – 25 de ani de la prima ediție SAB – ”Tradiție și inovație”.

Cu sprijinul Muzeului Național Tehnic ”Dimitrie Leonida” vom încerca să realizăm o călătorie în timp, plecând de la un velociped din 1900, motorul în doi timpi din 1928, rucsacul zburător al lui Justin Capră și Ion Munteanu din 1958, proiectat pentru a atinge viteza de 120 Km pe oră, pentru o înâlțime de 80 de metri, și ajungând la prototipuri de mașini de asfalt care dilată timpul sau primul monopost electric de stradă din lume.

Tot cu această ocazia va avea loc și o expoziție tematică de fotografii, care va cuprinde o selecție de 26 de fotografii inedite cu autovehicule, mașini de transport în comun și autoutilitare vechi, aflate în arhiva Muzeului Național Tehnic ”DIMITRIE LEONIDA”, care nu au fost niciodată expuse publicului!

Inovatorii mai au la dispozitie o săptămână să se înscrie la concursul BURSA SAB – Propulsăm viitorul”

”EXPOZIȚIA DE INVENȚII ROMÂNEȘTI – Autovehiculele viitorului” este, de asemenea, gândită pentru a face o punte de legătură între Concursul ”BURSA SAB – Propulsăm viitorul”, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și Salonul Auto București&Accesorii, ajuns la ediția a V-a.

Tema acestei ediții este ECO-mobilitate”! Cei care vor să se numere printre inovatorii secolului XXI cu un proiect Ecologic, Competitiv și Original, mai au la dispoziție o săptămână, până pe 17 octombrie, să trimită, pe adresa de e-mail: office@fundatiadanvoiculescu.ro, ideea/conceptul lor pentru vehiculul viitorului.

Sunt acceptate propuneri pentru orice tip de vehicul motorizat sau terestru, echipament sau componentă care ar putea schimba viitorul transportului autonom. Cea mai impresionantă inovație din domeniul auto va fi răsplătită cu o bursă în valoare de 10.000 de lei. Câștigătorul va fi premiat în cadrul unei ceremonii oficiale, care va avea loc sâmbătă 20 octombrie, în cadrul Salonul Auto București&Accesorii.

”EXPOZIȚIA DE INVENȚII ROMÂNEȘTI – Autovehiculele viitorului” va cuprinde:

Muzeul Național Tehnic ”Dimitrie Leonida” – va expune un Velociped din 1900, macheta locomobilă realizată de elevii lui Dimitrie Leonida, un motor diesel secționat original, din 1954 și un motor Knight original, din 1928.

Corneliu Birtok Băneasă, prin invenții CORNELIUGROUP

  • Stand experimental R.I.M.S. (resource intake manifolds stand) studiului termodinamic a influenței materialului galeriei de admisie asupra procesului de transfer termic și gazodinamic în timpul admisiei aerului în motor.
  • Laborator de motoare:

– motor cu ardere internă – stand demostrativ funcțional – prezentarea principiului de funcționare și a celor două – mecanisme principale”:

– mecanismul bielă – manivelă componente fixe și mobile

– mecanismul de distribuție caracteristici și funcționare

  • Laborator de calcul și construcție:

– proiect „transmisie principală-diferențial – stand demostrativ funcțional – prezentarea cinematicii și a caracteristicilor constructive”

– proiect ambreiaj – stand demostrativ funcțional – prezentarea componentelor și principiului de funcționare.

– proiect servodirecție electrică integrată  – prezentarea modulului de servodirecție electrică și a principiului de funcționare

  • Sistem dinamic de transfer al aerului – dispozitiv destinat   transferului de aer din afara compartimentului motor pe filtrul de aer sport și clasic în vederea obținerii unei curgeri laminare, concentrată, a fluxului de aer și scăderii temperaturii acestuia pentru o creștere a randamentului volumetric al motoarelor cu ardere internă
  • Filtrul de aer supraaspirant – un produs destinat filtrării aerului necesar funcționării motoarelor cu ardere internă.
  • Deflector termic integrat – destinat direcționarii descendente a fluxului de aer cald care trece prin radiatorul de răcire al  motoarele cu ardere internă.
  • Filtru supraaspirant inversat – asigură o bună  captare şi canalizare,  realizând o inversare cu 180° a fluxului de aer absorbit, mărind coeficientul de umplere

Paco’s Bikes – Biciclete unicat, concepte ale designerului Mircea Moldovan, alias Pako. Concepte inovative proprii privind construcția de biciclete prin personalizarea arhitecturală și dimensională a componentelor (cadru, roți, ghidon, șa, pedale).

Adrian Roșca

  • RosMar Hreașca –  mașina care funcționează cu aer comprimat, mașina de asfalt care va dilata timpul. ”Această mașină românească va spulbera toate recordurile auto-moto ale omenirii și va muta toată lumea auto la alt nivel. Mai întâi, noi românii, vom spulbera, pentru prima dată, recordul mondial absolut de 5,5 G (5,5X 9,8m/s2), deținut de mașina supremă a omenirii, Dragsterul american cu metanol. Pentru început, ne vom deplasa, pe asfalt, la 6G ( 6X9,8m/s2), 7G, 8G, 9G…etc. De asemenea, această mașină românească va putea face, imediat după accelerație de 6G, și decelerație de -(minus) 6G. Ei bine, după Teoria lui Albert Einstein, aceste G-uri pozitive și negative imense vor dilata timpul. Adică, noi românii, vom construi prima mașina de asfalt care va dilata timpul”, declară inventatorul.

Asociația ECOSTAR și Asociația ”Justin Capră”

  • ,,Săgeata Albastră” și ,,Galaxy” sunt două prototipuri de mașini electrice realizate din piese reciclabile din dezmembrări și centrele de fier vechi. Sunt două mașini realizate de Zotescu Rareș-Nicolae și Zotescu Benjamin-Nicolae, sub îndrumarea marelui inventator român Justin Capră. ,,Săgeata albastră” este ultimul proiect inițiat de Justin Capră, înainte de moartea sa, echipată cu un motor termic pe benzină și poate atinge viteza de 80 km/h, cu un consum de 1,8l/100 km. ,,Galaxy” este și ea echipată cu un motor termic și poate atinge viteza de 50 km/h, cu un consum de 1,5l/100 km și este câștigătoarea medaliei de aur la Euroinvent Iași.

Clubul Feroviar București

  • Module/dioramă feroviare cu tematică. Primul modul reprezintă unul dintre forturile din jurul Bucureștiului și al doilea e un șantier de pod împreună cu o trecere la nivel pe centura Bucureștiului. Vor fi expuse și cateva exponate de vitrină, printre care se regăsesc atât locomotive cu aburi din anii 30, cât și locomotive moderne.

Gigi Maier 

  • ”Ilinca”, ”Vulturul” și ”Scorpionul” sunt 3 bicilete electrice din lemn, realizate de inventatorul român Gigi Maier, câștigătorul ediției a IV-a a concursului BURSA SAB – Propulsăm viitorul. Acestea sunt realizate din lemn masiv de plop, mesteacăn, fag și brad și au obținut diverse premii de originalitate la expoziții și prezentări.

Albert Suvac

  • ”Greeny”, triciclu electric pliabil, realizat de inventatorul român Albert Suvac, câștigătorul ediției a III-a a concursului BURSA SAB – Propulsăm viitorul. Greeny are un cadru din oțel și este dotat cu un acumulator Li-Ion cu încărcare rapidă.

Comentarii

comentarii