Mulți dintre noi ne aflăm în situația în care nu am cunoscut vreodată absența unui părinte pentru o perioadă lungă de timp. Totuși, printre noi, există și copii, care nu au cerut ca părinții lor să plece în străinătate, dar la urma zilei, aceasta este realitatea lor.
O realitate care, mai ales în ultimul deceniu, a devenit mai dureroasă prin numărul de părinți plecați, respectiv de copii lăsați în grija celuilalt părinte sau a bunicilor în cele mai favorabile scenarii.
CARE ESTE SITUAȚIA COPIILOR CU PĂRINȚII PLECAȚI ÎN STRĂINĂTATE?
Evoluția din 2008 până în 2019 a fost centralizată de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANPDCA).
În acest tabel, se poate observa cum lucrurile nu sunt liniare, numărul copiilor cu cel puțin un părinte plecat, scăzând între anii 2008 și 2012, urmând ca din 2013 să crească continuu până în 2016, iar apoi să scadă din nou. Neliniaritatea este produsă mai ales de schimbările economice din țară în concordanță cu cele în care părinții emigrează.
De exemplu, când criza financiară din 2008 a afectat mai multe țări, foarte mulți români s-au întors în țară din cauza scăderii salariale, dar mai important, din cauza pierderii locului de muncă. Astfel, de la aproximativ 92 de mii de copii cu cel puțin un părinte plecat în străinătate în decembrie 2008, s-a ajuns doar la 85 de mii la finalul anului 2009.
VOCI PENTRU CEI AFECTAȚI
Am intrat în contact cu mai multe persoane, fie din cadrul universitar sau din liceu, pentru a povesti despre experiențele lor. Acestea au fost încântate să îmi împărtășească detalii legate despre ceea ce au simțit și despre cum stau lucrurile în acest moment privind relația cu părinții lor.
Când le-am întrebat de vârsta pe care o aveau când părintele a plecat în străinătate, fiecare mi-a dat un an diferit. În timp ce tatăl Oanei a plecat când ea avea doar un an, mama lui Eduard a plecat să lucreze peste hotare când acesta avea 15 ani. De asemenea, tatăl Narcisei a plecat când ea avea 12 ani, iar al Dariei când ea avea 8 ani. Lavinia i-a văzut pe ambii părinți plecând, pe mama ei când avea 7 ani și pe tată când avea 11 ani.
Aceștia, în mare parte, au urmat să fie crescuți fie de mamă, fie de bunici. Eduard, totuși s-a întreținut singur, iar Lavinia de la 14 ani a început să își poarte singură de grija sa și a fratelui ei, cu mici intervenții de la bunicii ei.
„Tata îmi spunea că va trebui să plece, m-a pregătit dinainte de acea situație, dar oricum, totul s-a întâmplat rapid… numai că l-am văzut că a plecat. Pe moment nu am simțit nimic. Am început să realizez ce se întâmpla când a început să îmi trimită banii pentru necesități. Dorul s-a făcut cel mai mult simțit când aveam nevoie de acorduri pentru școală pentru a putea merge în excursii sau când îmi era pur și simplu dor de el, dar nu era.” a fost răspunsul Narcisei când am întrebat-o cum s-a simțit în primele clipe după plecarea tatălui său.
Lavinia a avut și ea un răspuns asemănător, relatându-mi cum a început să realizeze că, de fapt, nu este normal să ai părinți plecați în străinătate, când aceasta a observat mulțimea de părinți la festivitățile de început și de încheiere ale unui an școlar.
„Nu cred că am fost afectată, de fapt, consider că poate m-a ajutat să mă formez. Am învățat să mă bazez mai mult pe mine.” mi-a dezvăluit Oana când am întrebat-o dacă consideră că a fost afectată în vreun fel de plecarea tatălui ei. În schimb, Daria mi-a spus că a fost afectată emoțional, deoarece, având aceleași pasiuni ca tatăl său, ea avea momente când îi ducea și mai mult lipsa.
Eduard consideră că a fost mai mult afectat mental, plecarea mamei creându-i un complex de inferioritate, deoarece acesta nu a învățat anumite lucruri, în timp ce unele persoane de vârsta lui le-au dobândit pentru că au avut părinții aproape.
„Noi, niciodată nu am fost apropiați pentru că oricum am stat mult la bunici. Nimic nu s-a schimbat, în afară de distanță. Există, totuși, o reținere pentru că au pierdut ani din viața mea.” a fost răspunsul Laviniei când am întrebat-o dacă a fost afectată relația cu părinții ei.
La această întrebare, mare parte dintre răspunsuri au avut o notă negativă, Narcisa spunându-mi că ea și cu tatăl ei s-au distanțat foarte mult, iar Daria explicându-mi cum ea, cu părintele ei, se ceartă mereu când acesta este acasă. Totuși, Oana și Eduard mi-au spus că ,în urma plecării, relația lor cu părinții a devenit mai bună.
Când i-am întrebat dacă s-a discutat vreodată de posibilitatea unei stabiliri împreună cu părintele în țara unde lucra, toți în afară de Oana mi-au răspuns afirmativ. De asemenea, toți cinci mi-au spus că motivul principal care l-a împins pe părinte să lucreze în străinătate a fost cel financiar.
Unii dintre părinții acestor persoane încă lucrează peste hotare, în timp ce alții s-au întors în România.
