Au început înscrierile pentru Bursele Telekom

0
181
Au început înscrierile pentru Bursele Telekom

Au început înscrierile pentru Bursele Telekom

Compania Telekom România a dat startul unui concurs de burse destinat studenților. Programul, intitulat Bursele Telekom, își dorește să atragă de partea sa 10 tineri cu potențial de lider, cu rezultate școlare foarte bune și activi în domeniul voluntariatului.

Proiectul este destinat tuturor studenților din anul I de facultate, indiferent de profil, care au fost admiși într-o instituție de învățământ superior acreditată de stat din România.

Vor fi excluși candidații care au peste 30 de ani, care au mai beneficiat în trecut de Bursele Telekom și care au venituri din contracte de muncă sau de colaborare. De asemenea, rudele de până la gradul patru și soții angajaților companiei sau ai comisiei de evaluare nu se vor putea implica în cadrul concursului.

Au început înscrierile pentru Bursele Telekom

Cum se poate aplica?

Înscrierile pentru proiect încep pe 10 octombrie, începând cu ora 00:00, și se încheie pe 10 noiembrie, la ora 18:00.

Aplicațiile trebuie să conțină un Curriculum Vitae (CV), în format .pdf sau Word, de maxim două pagini, în format A4 și o copie scanată a unei adeverințe de student, în format .jpg, .tiff sau .pdf, în care să fie trecută facultatea, anul de studiu al aspirantului și notele de admitere în cadrul instituției.

Ambele fișiere trebuie să fie în limba română și să aibă o dimensiune maximă de 500 kb.

Candidaturile se pot încărca pe site-ul www.burseletelekom.ro, la secțiunea Aplicații.

Au început înscrierile pentru Bursele Telekom

Ce urmează după încheierea perioadei de înscriere?

Între 11 și 18 noiembrie 2016, o comisie specială alcătuită de organizator va analiza toate aplicațiile. Vor fi selectați un număr de 20 de finaliști, care vor fi contactați de către reprezentanți ai companiei în data de 18 noiembrie.

Interviurile vor avea loc pe 21 și 22 noiembrie 2016, în București, într-o locație care va fi anunțată în timp util.

Tinerii vor trebui să prezinte la interviu următoarele acte:

  • act de identitate, în original;
  • adeverință de student, în original, în care să fie precizate facultatea, anul de studiu și notele de admitere;
  • fișa/foaia matricolă emisă de liceul în cadrul căruia candidatul a absolvit clasa a XII-a, în original sau copie legalizată;
  • fișa/foaie matricolă pentru anii de facultate parcurși până la momentul înscrierii, în original sau copie legalizată;
  • diplome care atestă participarea la olimpiade, concursuri sau activități extrașcolare, în copie simplă;
  • documente care atestă participarea la activități în beneficiul comunității, în copie simplă;
  • dacă este cazul, documente din care să reiasă dacă studentul beneficiază de alte burse sau dacă are venituri din stagii de practică.

Au început înscrierile pentru Bursele Telekom

În cadrul interviului propriu-zis, juriul va alege câștigătorii în funcție de:

  • determinarea de a reuși în carieră și de a-și continua studiile;
  • argumentarea alegerii făcute în domeniul studiilor;
  • implicarea în activități extracurriculare și benefice comunității;
  • abilitățile de prezentare și susținere a ideilor;
  • gândire logică și inovatoare, creativitate, spirit antreprenorial și pasiune.

Cei 10 beneficiari ai Burselor Telekom vor fi anunțați pe site-ul burseletelekom.ro cel târziu pe data de 25 noiembrie 2016.

Aceștia vor primi între octombrie 2016 și iunie 2017 o recompensă lunară de 1.250 RON. Suma va fi acordată în urma semnării unui contract de bursă privată cu organizatorul.

Vor mai fi oferite și alte cinci mențiuni, constând fiecare într-o tabletă Samsung Galaxy Tab A9.7.

sursa foto: responsabilitatesocială.ro, sisc.ro, juniorjobs.ro, studpass.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.