Atunci cand somnul este un stil de viata

    0
    841

    Nu știu cum sunteți voi, dar eu aș dormi toata ziua! Nu am nevoie de un motiv suficient de plauzibil. Plouă, ninge, e soare sau sărbătoare, eu mă cuibăresc în patul meu călduros și trag un pui de somn. Pun alarma la telefon, nu o aud sau o închid imediat, ca să deschid ochii după o oră. Mă foiesc pe partea cealaltă și mă ridic din pat abia după jumătate de ora. Mănânc ceva ușor și ghici ce? Tot în pat ajung, doar că, de data asta, mă uit la serialul preferat sau încerc un film nou.

    Însă sunt două elemente cheie în această stare de somnolență, cum îmi place mie să o numesc, vremea de afară și sarcinile pe care le ai de făcut pentru facultate sau job. Cu cât plouă mai mult, cu atât mai mult vrei să iti pui pătura pe cap. Iar dacă ai de învătat 3 capitole pentru a doua zi sau să faci un studiu de piață pentru seminarul următor, ți se închid ochii numai la gândul că trebuie să te ocupi de ele.

    Și pentru că această zi ploioasă ne îndeamnă la relaxare și odihnă, vă propun să ne amuzăm puțin!

    1. Nu contează unde ești sau dacă este vreun pat în apropiere. Tu ești capabil să adormi oriunde dacă vrei.

    anigif_enhanced-10457-1397500278-11anigif_original-grid-image-20469-1397500345-4

    2. Zgomot, alarme, râsete și chicoteli… nimic nu te poate trezi din somnul dulce.

    anigif_enhanced-23637-1397506407-31

    3. Cu siguranță nu ai nevoie de întuneric beznă ca să savurezi o mică siestă.

    anigif_enhanced-30092-1397506577-19

    4. Urăști din tot sufletul să te trezești dimineața.

    anigif_enhanced-3418-1397501952-24

    5. Nu poți să înțelegi cum unele persoane pot rezista cu mai puțin de opt ore dormite pe noapte.

    anigif_enhanced-13030-1397501635-15

    6. Cafeaua de dimineață nu își face efectul niciodată.

    anigif_enhanced-14434-1397503694-2

    7. Trebuie să te ridici și să te plimbi puțin, din când în când, ca să nu adormi cu capul pe bancă.

    anigif_enhanced-4685-1397501787-11

    8. Cea mai mare dilemă cu care te confrunți este dacă să tragi un pui de somn când ajungi acasă sau să mai aștepți câteva ore până la somnul de noapte.

    anigif_enhanced-13085-1397504459-28

    9. Când te invită prietenii în oraș, tu preferi să stai în pat, dormind sau vizionând seriale/ filme.

    anigif_enhanced-14440-1397504728-7

    10. De multe ori oscilezi între dorința de a sta în pat si acea de a mânca ceva de dimineață.

    anigif_enhanced-15221-1397505301-12

    11. Scaunele din RATB sau metrou sunt cam neconfortabile, dar ești atât de obosit încât adormi oricum.

    anigif_enhanced-10707-1397509673-14

    12. Este inevitabil ca după câteva păhărele la un party să nu tragi un pui de somn subit.
    anigif_enhanced-28697-1397510321-28

    13. Patul este cel mai important lucru din camera ta.

    anigif_enhanced-29830-1397505512-3

    14. Ești foarte gelos pe animalele care dorm toata ziua, precum leneșii.

    anigif_enhanced-9420-1397510784-18

    15. Să fii obosit nu e o stare fizică. E un stil de viață!

    anigif_enhanced-19851-1397500454-8