joi, noiembrie 14, 2024
Recrutare IQool
AcasăLifeStyleTineri de succesAtelierele „Micul Artist” revin la Opera Comică pentru Copii

Atelierele „Micul Artist” revin la Opera Comică pentru Copii

După succesul înregistrat în primul sezon al Atelierelor „Micul Artist” din anul școlar 2016-2017, începând cu 1 septembrie, Primăria Capitalei, prin  Opera Comică pentru Copii, dă startul unei noi ediții a unui program dedicat copiilor. Oferta de cursuri se îmbogățește și din această stagiunea vor fi 11 cursuri tematice pentru dezvoltarea abilităților și talentelor copiilor și tinerilor până la 18 ani, de la oratorie, fotografie, cor, balet, flamenco și street dance până la scenografie, actorie și artă medievală.

Înscrierile la ateliere se fac în perioada 1-10 septembrie, prin completarea câte unui formular online pentru fiecare atelier în parte. Grupele de participanți se vor forma în urma preselecțiilor organizate la sediul Operei Comice pentru Copii. Atelierele se vor desfășura pe tot parcursul anului școlar 2017-2018, iar costul unei ședințe este de doar 10 lei. Regulamentul programului este disponibil pe site-ul Operei Comice pentru Copii, www.operacomica.ro.

Cursurile sunt susținute de specialiști cu experiență în domeniu, care își propun să valorifice talentele artistice și calitățile native ale copiilor, prin intermediul educației non-formale. Instructorii sunt: balet – Jaqueline Bratu, balet plus – Theodora Munteanu, cor – Mădălina Maxim,  cor junior – Elena Iorgulescu, fotografie – Cristina Rădulescu, oratorie – Nae Șovăială, street dance – Ionuț Picincu (Hammer), flamenco – Lucas Molina, scenografie – Bogdana Pascal, actorie – Andreea Corneanu, artă medievală – Mihai Serghei Todor, iar coordonatoarea întregului proiectul este Daniela Andronie.

Formularele de înscriere a copiilor la Atelierele „Micul Artist” vor fi disponibile începând cu data de 1 septembrie pe site-ul www.operacomica.ro și pe pagina de facebook a instituției.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 10 000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 400 de reprezentații, dintre care 16 premiere.

Emilia Pirscoveanu
Emilia Pirscoveanu
” Un om care dobândeşte capacitatea de a intra în deplină posesie a propriei sale minţi poate să ia posesia oricărui alt lucru, pe care este îndreptăţit să-l posede”. Dale Carnegie
RELATED ARTICLES

Most Popular