Atelier de design de interior

Ce ?

Atelier de design interior – cum să-ți identifici stilul preferat pentru casa ta

În cadrul acestui atelier ai să înveți cum să identifici stilul care ți se potrivește acasă. De ce e important acest lucru? Pentru că este esențial să-ți identifici visul, adică să știi ce-ți place. Pașii următori ar fi planul, făcut pe baza visului și apoi implementarea lui acasă. Hai să ideintificăm dincolo de stiluri, visurile tale. Cum facem asta? Păi o să decupăm imagini preferate de tine din reviste și o să le lipim pe un panou de carton. Dar nu oricum, ci doar cele care se potrivesc între ele. Eu am să te ajut cu interpretarea și am să-ți spun de ce le-ai ales și cum ai putea recrea decorurile la care visezi acasă la tine.

Cu cine?

Cu Adela Pârvu – Sunt blogger pasionat de amenajări de casă și grădină, dar munca mea se bazează pe 15 de ani de experiență ca jurnalist specializat în domeniul designului interior și al peisagisticii. Îmi place să observ, să cercetez și să găsesc răspunsuri la dilemele legate de casele noastre, dar mai ales îmi place să-i provoc pe români să aibă curajul să-și facă locuința așa cum doresc și visează cu banii de care dispun. De aia spun pe blog : O viață avem? Colorată să fie!

Cu ce?

Fiecare va pleca de la atelier cu propriul lui panou pe care va avea imaginile casei la care visează, așa că dacă ai poze preferate e bine să le aduci. Evident, tipărite pe hârtie.

Când?

Miercuri@incubator107 , 15 Aprilie de la 19:00 la 21:00
Miercuri@incubator107 , 22 Aprilie de la 19:00 la 21:00

Unde?

Atelierul se ţine în mansarda noastră din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu ştii deja, află cum să ajungi: http://bucuresti.incubator107.com/contact.html.

Cum?

Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aici înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.

Donaţia ta ajută incubator107 să supravieţuiască și ne încurajează meşterul. Sugerăm o donație de 30 lei pentru fiecare întâlnire și 20 lei pentru studenți și liceeni.

Dacă nu vă puteți permite, nu stați departe, ne puteți ajuta în alte feluri: să promovăm în companii Programul de descoperire a pasiunilor, să închiriem mansarda pentru alte traininguri sau evenimente, să atragem sponsorizări sau să umplem pur și simplu mansarda de bucurie – http://bucuresti.incubator107.com/colaborari.html.

Cum să câștigi bani din pasiunea ta

Ce ?

  • Descoperă-ți pasiunea: 3 noiembrie
  • Promovează-ți pasiunea: 10 noiembrie
  • Monetizează-ți pasiunea: 17 noiembrie

 

În fața noastră se aștern întotdeauna două drumuri. Mai ales pe plan profesional. Unul ușor, convențional, aparent sigur, dar pe care, parcurgându-l, descoperim că trebuie să ne sacrificăm nevoi personale importante precum respectul, autenticitatea, libertatea, creativitatea. Și altul greu, neconvențional, aparent nesigur, dar care ne permite să ne împlinim acele nevoi personale sacrificate mai sus. Alegerea este a noastră. Și consecințele tot noi le suportăm.

Eu vă voi fi călăuză pe drumul cel greu. Veți descoperi alături de mine ce anume din ceea ce faceți vă umple de plăcere și bună-dispoziție, veți alege din toate aceste zeci de activități plăcute una în care veți investi timp și energie pentru a o transforma într-o pasiune, veți exersa această pasiune umplându-vă de energie pozitivă, veți povesti lumii despre ea și, în final, veți începe să câștigați bani, făcând ceea ce vă place cu adevărat. Vor fi mai puțini bani la început, dar bucuria și energia unei profesii pe care o iubiți cu tot sufletul și care aduce o reală valoare în viața clienților voștri, vor fi vindecătoare.

Cu cine?

Dragoș Nicolaescu: Copil fiind mi-am dorit să devin, pe rând, erou, scriitor, medic, jucător de go, filosof, psiholog, profesor, actor, călugăr, impresar artistic, sculptor. Am ajuns în cele din urmă să lucrez, timp de 15 ani, în diferite corporații, parcurgând toate nivelele ierarhice de la vânzător la CEO. Am condus firme cu sute de angajați, am dezvoltat proiecte unice pe piața locală, am înființat zeci de firme (multe fiind niște excelente eșecuri) și am avut sute de apariții în mass-media.

Și uite așa, la 40 de ani, am reușit să obțin tot ceea ce lumea spunea că înseamnă succesul profesional. Dar, incredibil, eram în culmea succesului și totuși, eram mai nefericit decât cu 15 ani în urmă, când eram doar un student fără bani. Doar în terapie am reușit să văd că, de fapt, am sacrificat pe drumul spre un succes iluzoriu, o mulțime de nevoi foarte importante pentru mine. Așa că am pornit pe drumul regăsirii de sine, pentru a mă bucura din nou de acele lucruri cu adevărat importante pentru mine. În același timp, am decis să valorific toată această experiență de viață, punând-o la dispoziția tuturor celor care au aceleași căutări în viață ca mine, ca mentor vocațional și consultant startup-uri. Iar, în restul timpului, mă bucur de familie, prieteni și de pasiunile pe care, acum, am timp să le savurez.

Cu ce?

Să veniți cu intenția și determinarea de a face schimbările necesare pentru a vă găsi propria cale spre o viață profesională în armonie cu nevoile voastre autentice.

Când?

Joi@incubator107 , 16 Aprilie de la 19:00 la 21:00
Joi@incubator107 , 23 Aprilie de la 19:00 la 21:00
Joi@incubator107 , 30 Aprilie de la 19:00 la 21:00

Unde?

Atelierul se ţine în mansarda noastră din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu ştii deja, află cum să ajungi: http://bucuresti.incubator107.com/contact.html.

Cum?

Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aici înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.

Donaţia ta ajută incubator107 să supravieţuiască și ne încurajează meşterul. Sugerăm o donație de 30 lei pentru fiecare întâlnire și 20 lei pentru studenți și liceeni.
Dacă nu vă puteți permite, nu stați departe, ne puteți ajuta în alte feluri: să promovăm în companii Programul de descoperire a pasiunilor, să închiriem mansarda pentru alte traininguri sau evenimente, să atragem sponsorizări sau să umplem pur și simplu mansarda de bucurie – http://bucuresti.incubator107.com/colaborari.html.

EBRU – pictura pe apă

Ce ?

Sau… dansul viu al culorilor și al apei. EBRU este o tehnică străveche persană, care reprezintă arta de a desena pe suprafața apei, urmând ca desenele realizate să se transpună pe hârtie. Sau lemn. Sau putem experimenta chiar pe îmbrăcăminte, încălțăminte și alte materiale pe care vrem să le personalizăm.

Arta EBRU se distinge printr-o calitate deosebită: unicitatea. Chiar dacă putem dirija culoarea pe suprafața apei cu anumite obiecte, nu vom ști cu exactitate cum va arăta desenul, doar vom putea aprecia și vom ști cu ce va semăna.

Mai exact, vopselele sunt împrăștiate pe suprafața apei cu ajutorul unor pensule speciale, fără ca acestea să se îmbine între ele. Apoi se folosesc bețe din metal sau un pieptene din metal, pentru a crea modele, forme și desene. După terminarea desenului, deasupra acestuia se așează hârtia sau materialul.

Toate materialele folosite pentru tehnica EBRU sunt naturale și originare din ținuturile Anatoliei.

Vă aștept la atelier să dirijăm culorile, să ne jucăm cu formele și să dăm o amprentă unică și personală lucrurilor pe care le îndrăgim. Să ne dezvoltăm imaginația și creativitatea, răbdarea, simțul artistic și interesul pentru frumos și să plecăm acasă cu o creație proprie.

Cu cine?

Gabriela Ioniță este numele meu. Am studiat arta picturii pe apă în Turcia, apoi la Centrul Cultural Turc Yunus Emre din București.
Proiectele internaționale la care am participat au adus un plus experienței ei în îmbogățirea tehnicilor acestei arte străvechi. Am fost invitată și în emisiuni TV, unde am făcut câteva demonstrații de pictură pe apă.

Când?

Duminică@incubator107 , 19 Aprilie de la 16:00 la 18:00
Duminică@incubator107 , 26 Aprilie de la 16:00 la 18:00

Unde?

Atelierul se ţine în mansarda noastră din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu ştii deja, află cum să ajungi: http://bucuresti.incubator107.com/contact.html.

Cum?

Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aici înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.

Donaţia ta ajută incubator107 să supravieţuiască și ne încurajează meşterul. Sugerăm o donație de 30 lei pentru fiecare întâlnire și 20 lei pentru studenți și liceeni.
Dacă nu vă puteți permite, nu stați departe, ne puteți ajuta în alte feluri: să promovăm în companii Programul de descoperire a pasiunilor, să închiriem mansarda pentru alte traininguri sau evenimente, să atragem sponsorizări sau să umplem pur și simplu mansarda de bucurie – http://bucuresti.incubator107.com/colaborari.html.

Teatru de improvizație

Ce ?

Improvizația teatrală este o formă de spectacol în care totul este creat pe loc de improvizatori. Fără să aibă un regizor sau un scenariu pe care să se bazeze, improvizatorii pot crea povești, poezii sau cântece, pot inventa personaje și scenete de teatru în fața publicului.

Pentru a putea  face acest lucru improvizatorii se antrenează prin exerciții de improvizație și de actorie, care pot fi făcute de fiecare dintre noi.

Cursul se adresează celor care vor să-și dezvolte urmatoarele abilități:

. Creativitatea
. Încrederea în sine
. Acceptarea (înveți să spui Da!)
. Depășirea unor temeri (ex: frica de-a vorbi în fața unui grup)
. Memoria
. Flexibilitatea
. Încrederea și dorința de colaborare  în cadrul unui  grup
. Ascultarea activă
. Spontaneitatea
. Iscusința de a conduce și de a te lăsa condus.
. Abilități  actoricești

Cum îmi dezvolt aceste abilități? Exact ca actorii de teatru de improvizație; exersând.

Ce este improvizația teatrală? Improvizația teatrală a fost dezvoltată in anii ’40 de profesoara americană de teatru, Viola Spolin și mai târziu, la sfârsitul anilor ‘70, de Keith Johnstone un profesor englez de teatru. Diferențele dintre un spectacol de teatru de improvizație și unul clasic sunt lipsa scenariului, a scenografiei și a regiei.  Mai exact, show-ul de impro este creat pe loc de improvizatori, cu ajutorul sugestiilor venite de la public.  Și nu, nu trebuie sa fii actor profesionist ca să faci asta.

La ce mă poate ajuta?

În viața personală:
– vei avea un nou hobby.
– vei fi mai sigur pe tine.
– vei fi mai sigur pe părerile tale, dar le vei accepta și pe ale altora.
– vei fi mai creativ.
– vei începe să gândești ”out of the box”

În viața profesională:
– vei găsi soluții mai repede la provocările job-ului.
– îți va fi mai usor să lucrezi într-un colectiv
– vei fi mai sigur pe părerile tale, dar le vei accepta și pe ale altora.
– îți va fi mai ușor să ”lași de la tine”, dar vei lua inițiativa atunci când e cazul.
– vei începe să gândești ”out of the box”.

Cei care reușesc să vină la cât mai multe întâlniri  vor prezenta, dacă doresc, la sfârșitul cursului un spectacol de teatru de improvizație de  30-45 de minute, în cadrul proiectului incubator107!

Cu cine?

Ciprian Nemeșiu, un tânăr actor profesionist, membru al trupei de improvizație ”Freeze” și trainer autorizat ANC (CNFPA).

Când?

Marți@incubator107 , 07 Aprilie de la 19:30 la 21:30
Marți@incubator107 , 14 Aprilie de la 19:30 la 21:30
Marți@incubator107 , 21 Aprilie de la 19:30 la 21:30
Sâmbată@incubator107 , 25 Aprilie de la 16:00 la 18:00
Marți@incubator107 , 28 Aprilie de la 19:30 la 21:30
Marți@incubator107 , 05 Mai de la 19:30 la 21:30

Unde?

Atelierul se ţine în mansarda noastră din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu ştii deja, află cum să ajungi: http://bucuresti.incubator107.com/contact.html.

Cum?

Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aici înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.

Donaţia ta ajută incubator107 să supravieţuiască și ne încurajează meşterul. Sugerăm o donație de 30 lei pentru fiecare întâlnire și 20 lei pentru studenți și liceeni.

Dacă nu vă puteți permite, nu stați departe, ne puteți ajuta în alte feluri: să promovăm în companii Programul de descoperire a pasiunilor, să închiriem mansarda pentru alte traininguri sau evenimente, să atragem sponsorizări sau să umplem pur și simplu mansarda de bucurie – http://bucuresti.incubator107.com/colaborari.html

Tobe africane

Ce ?

Toba este poate cel mai vechi instrument muzical din Africa, folosit încă din cele mai vechi timpuri pentru a comunica de la un sat la altul, a crea un sentiment al comunității între triburi și oferind tuturor ritmurile pe care oamenii să danseze și să petreacă.

Vom scăpa împreună de stresul zilnic, dezvoltând creativitatea și exprimând liber muzica din noi.

Veniți să vibrăm și să ne bucurăm împreună de ritmurile tradiționale africane, să ne conectăm, să simțim, să cântăm,… În plus față de tobele africane vom avea și alte instrumente mici (proba de cultură generală), setul de baterie de concert (o experiență nouă) și seturi de boomwhakers, tuburi colorate pe note muzicale.

Cu cine?

Coordonator: Mihai Axinte, actor și percuționist (de 9 ani), cu o experiență de șase ani în teambulding-uri cu tobe africane și elemente de percuție, îl găsiți ușor căutând:https://www.facebook.com/SlickDrumEvents

Cu ce?

Fiecare participant primește o tobă africană pe durata întâlnirii și câte un tub de percuție! Nu vă speriați, o luăm de le zero, scopul este să ne distrăm învățând! La final… surprize !

Când?

Duminică@incubator107 , 19 Aprilie de la 19:00 la 21:00
Joi@incubator107 , 07 Mai de la 19:00 la 21:00

Unde?

Atelierul se ţine în mansarda noastră din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu ştii deja, află cum să ajungi: http://bucuresti.incubator107.com/contact.html.

Cum?

Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aici înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.
Donaţia ta ajută incubator107 să supravieţuiască și ne încurajează meşterul. Sugerăm o donație de 30 lei pentru fiecare întâlnire și 20 lei pentru studenți și liceeni.
Dacă nu vă puteți permite, nu stați departe, ne puteți ajuta în alte feluri: să promovăm în companii Programul de descoperire a pasiunilor, să închiriem mansarda pentru alte traininguri sau evenimente, să atragem sponsorizări sau să umplem pur și simplu mansarda de bucurie – http://bucuresti.incubator107.com/colaborari.html.

Tot ce ai vrut mereu să știi despre vin*, dar ți-a fost frică să întrebi

Ce ?

Ateliere legate de degustari de vin se tot fac … chiar la incubator107 s-au facut vreo cinci. În ultimul an, am mixat vinul cu muzică și se pare că ne-a reușit.

Acum, după ateliere în care am îmbinat teoria cu practica, încercăm ceva nou: vom organiza o dezbatere. Vom aduce mai mulţi invitaţi care vor răspunde întrebărilor publicului.

Recunosc că ideea mi-a venit când, împreună cu ucenicii mei, Roxana si Petru am găsit un loc unde la întrebări simple legate de vin, apar răspunsuri uneori surprinzătoare:

http://winefolly.com/tutorial/10-most-important-things-to-know-about-wine/

Va fi un atelier interactiv unde, printre întrebări, vom degusta mai multe soiuri de vinuri recomandate de invitați.

Cu cine?

Octav Borce tot colindă prin crame şi încearcă diverse vinuri, apoi stă de vorbă cu somelieri şi oenologi şi învață. Încet, încet ajunge un „consumator educat” şi începe să-i înveţe şi pe alţii să deguste vin (a făcut asta la incubator107 de mai multe ori).

Acum va veni cu invitați din lumea vinului. Aceștia vor fi anunțați încet, încet.

Cu ce?

Participanţii sunt invitaţi să vină cu toate intrebarile legate de vin la ei … și să le pună fără jenă, asa cum spune numele atelierului* (recunoaștem că am preluat numele unui film celebru al lui Woody Allen, căruia îi mulțumim pentru inspirație)

Când?

Sâmbată@incubator107 , 18 Aprilie de la 19:00 la 21:00

Unde?

Atelierul se ţine în mansarda noastră din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu ştii deja, află cum să ajungi: http://bucuresti.incubator107.com/contact.html.

Cum?

Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aici înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.

Donaţia ta ajută incubator107 să supravieţuiască și ne încurajează meşterul. Sugerăm o donație de 30 lei pentru fiecare întâlnire și 20 lei pentru studenți și liceeni.
Dacă nu vă puteți permite, nu stați departe, ne puteți ajuta în alte feluri: să promovăm în companii Programul de descoperire a pasiunilor, să închiriem mansarda pentru alte traininguri sau evenimente, să atragem sponsorizări sau să umplem pur și simplu mansarda de bucurie – http://bucuresti.incubator107.com/colaborari.html.

cps-02

cps-04

cps-06

cps-08

cps-09

cps-10

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here