Atelier de Time Management oferit de Incubator107

0
588

Ce?

Uneori simțim că ne îndepărtăm de noi, că nevoile ni s-au schimbat și nu ne mai satisface viața personală, profesională, socială, financiară, etc. Ajungem să fim ȋn cel mai greu de dus conflict, conflictul cu noi. Știu că mulți trăiesc acest conflict intens, vor să schimbe lumea, dar fac muncă administrativă, simt nevoia să ducă lucrurile la bun sfârșit, dar lucrează ȋntr-o organizație care mai mult le pune piedici decât ȋi ajută.
Vreau ȋmpreună să descoperim ce anume te face să te trezești de dimineață cu zambetul pe buze, să ȋnvățăm care este cu adevarat conflictul tău interior, să alcătuim ȋmpreună un plan pentru viitorul tău, care te va aduce mai aproape de potențialul tău maxim.
Avem 2 ȋntâlniri la dispoziție pentru a afla cum să fim cea mai importanta persoană din viața noastră.
Ȋntâlnirea 1:  Vom vorbi despre conflictul interior, vom identifica goal-urile care ne pun ȋn mișcare ȋn orice moment al zilei, indiferent de starea emoțională. Ne vom gândi la toate aspectele vieții noastre pentru a ajunge la armonia interioară de care avem nevoie.
Ȋntâlnirea 2: Pentru că deja am aflat spre ce anume țintim o sa explorăm planul nostru pentru viitor și despre procesul pe care o să ȋl urmăm. O să avem la ȋndemana mici spiriduși care ne vor ajuta in călătorie.

Cu cine?
Cristina Nicolai – ȋn prezent lucrez la o multinațională și ȋnvăț cum să schimb viața oamenilor din jur.
Sunt Șef de Schimb, am oameni ȋn subordine, ceea ce m-a scos din aria mea de confort. De ce? Pentru că vreau să ȋi dezvolt profesional și pentru a face acest lucru m-am gândit la toate aspectele lor: activități profesionale pe care știu să le facă, trăsăturile de caracter pe care le au și ȋn ce direcție se pot ȋndrepta astfel ȋncât să devină cea mai bună variantă a lor.
Am participat la cursuri de Time Management, unul susținut chiar de Brian Tracy, un om extraordinar care a reușit să ȋmi arate cât de ușor sunt de atins obiectivele setate. Am susținut cursuri de Time management ȋn cadrul Incubator107, după care am ajuns să susțin aceste cursuri și ȋn cadrul unor conferințe internaționale. Sunt fericită că am din nou ocazia să mă alătur echipei Incubator 107 și de a ȋmpărtăși elemente din Time management noi dobândite.

Când?
joi@incubator107 , 4 decembrie 2014 de la 19:00 la 21:00.
duminică@, 7 decembrie 2014 de la 16:00 la 18:00.

Unde ?
Atelierul se ține în mansarda noastră din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu știi deja, află cum să ajungi: http://bucuresti.incubator107.com/contact.html.

Cum?
Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aici, înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.
Donaţia ta ajută incubator107 să supravieţuiască și ne încurajează meşterul. Sugerăm o donație de 30 lei pentru fiecare întâlnire și20 lei pentru studenți și liceeni.
Dacă nu vă puteți permite, nu stați departe, ne puteți ajuta în alte feluri: să promovăm în companii Programul de descoperire a pasiunilor, să închiriem mansarda pentru alte traininguri sau evenimente, să atragem sponsorizări sau să umplem pur și simplu mansarda de bucurie – http://bucuresti.incubator107.com/colaborari.html.