Mihai Munteniţă susţine un Atelier de gestionare a emoţiilor ce se desfăşoară de două ori pe lună, miercurea, în Sala 5 din Casa de Cultură a Studenților din București, între orele 12:30 – 16:30. Pentru luna mai, atelierul se va desfășura în zilele de 14 și 28 mai.
Atelierul îşi doreşte să atragă 20 de tineri şi studenţi cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani şi își propune să îi ajute pe participanți, să capete instrumente prin care să-și poată controla emoțiile în situații ieșite din comun și să-și dezvolte inteligența emoțională, cu ajutorul unor tehnici teatrale.
Obiectivele cursului sunt: dobândirea capacității de a crește gradul de interes, de participare și de atenție al unei audiențe; dobândirea de cunoștințe în legătură cu diferențele dintre inteligența emoțională și cea cognitivă; dezvoltarea creativității și a improvizației; creșterea gradului de coordonare a gândului cu gestul și cu comportamentul; realizarea de exerciții de dicție/respirație.
Mihai Munteniță, formatorul acestui atelier, este de profesie actor, consilier cultural al Casei de Cultură a Studenților din București, actor colaborator al Teatrelor Național, Metropolis, Creart-Teatrelli, Comedie, Bulandra.
Absolvent în anul 2008 al studiilor de licență ale Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografie „I.L. Caragiale” din București, Facultatea de Teatru, secția Actorie, în anul 2013 primește titlul de doctor în teatru al Școlii Doctorale ale aceleiași Universități în urma prezentării publice a tezei de doctorat cu titlul: „Paradigma culturală a Teatrului Studențesc Podul – construcție și reconstrucție”.
Pentru înscriere, participanții trebuie să trimită un mesaj la adresa mihai.muntenita@ccs.ro în care să menționeze: numele, vârsta, facultatea la care este student și motivul pentru care dorește să participe la curs.