Atefa, refugiată din Iran: „Trebuie să-ţi ţii gura! Păstrează-ţi gândurile pentru tine, nu le exprima!”

0
28
Atefa, refugiată din Iran

Într-o încăpere mică din oraşul Salonic, din Grecia, erau aşezate patru scaune şi două mese. Toţi ochii erau îndreptaţi înspre Atefa, o femeie de 45 de ani şi 160 cm, a cărei privire spunea poveşti pe care noi încă nu le cunoşteam.

Era emoţionată. „Asta este prima dată când vorbesc cu cineva din presă”, ne-a spus ea. Împreună cu fiul, fiica şi soţul său, Atefa, o femeie creştină din Iran, a venit în Salonic în urmă cu trei ani.

Iran e un oraş foarte mare, foarte frumos.” Face o scurtă pauză, însă continuă: „Regimul religios din Iran… Nu e ceea ce le trebuie oamenilor.”

O întrebăm despre oamenii din Iran, iar ochii ei strălucesc: „Sunt foarte ospitalieri şi îşi doresc pace!

Ne mai spune că mass-media arată opusul. „Ştiu oameni care călătoresc în Iran şi descriu experienţa drept fiind complet opusă de ceea ce se vede de obicei în media. Sunt şocaţi fiindcă noi nu suntem terorişti. Oamenii din Iran nu sunt terorişti. Regimul şi media arată asta”, adaugă ea.

Am întrebat-o pe Atefa cum a luat decizia de a părăsi Iranul. Ea a răspuns instantaneu:

„Nu a fost deloc o decizie uşoară. Mă luptam cu mine zi şi noapte. Era casa mea. Nu voiam să o las în urmă. Totuşi, după toată această luptă, am luat o decizie.” A fost nevoită să plece din ţara sa fiindcă era creştină.

Iar acum locuieşte în Grecia, însă nu simte că ar face parte din comunitate, chiar dacă a reuşit să găsească pacea aici.

Vrem să aflăm mai multe despre comunitatea iraniană, iar ea ne povesteşte: „[…] trebuie să pretinzi că eşti altcineva. Trebuie să ne acoperim, să devenim ceva ce nu suntem.” Atefa zice că ea nu mai voia să se prefacă, însă a fost nevoită. „[…] pentru comunitate şi pentru ca ei să ne accepte.”

Dacă nu pretinzi că eşti altfel, eşti exclus din comunitate. Dacă nu te supui guvernului, nimeni nu te va accepta.” Face o pauză, privindu-ne în ochi. „Trebuie să-ţi ţii gura! Păstrează-ţi gândurile pentru tine, nu le exprima!”

Ne spune că îşi aminteşte un moment dificil din viaţa ei. Deşi Atefa şi soţul ei nu sunt credincioşi, fiica lor afişa o credinţă puternică în regimul iranian. Aceasta avea probleme de sănătate, iar în timpul Ramadanului nu putea mânca. Nu putea şi nu voia. Profesorii şi colegii ar fi acuzat-o şi ar fi exclus-o dacă ea ar fi mâncat în acea perioadă, chiar dacă afecţiunile pe care le avea se puteau înrăutăţi. „Corpul ei devenise o bombă cu ceas şi era doar o chestiune de timp până când organele ei ar fi cedat”, ne povesteşte Atefa cu vocea calmă.

Sursă foto: Unsplash

„Cu cât este guvernul mai religios, cu atât lanţurile se strâng mai tare în jurul populaţiei.”

Atefa ne spune că, în şcolile din Iran, copiii sunt învăţaţi că oamenii necredincioşi nu sunt oameni buni. „Am văzut cum au injectat astfel de idei în mintea fiicei mele.

Fiica mea a crezut că eu sunt diabolică… că sunt diavolul însuşi.”

Ea ne povesteşte cum iranienii protestează pentru a-şi apăra drepturile, însă le este teamă. „Guvernul găseşte o cale să te aresteze. Găsesc ei motive pentru a te trimite la închisoare.” Chiar şi soţul ei a protestat, iar autorităţile au încercat să îl aresteze, dar nu au avut suficiente dovezi pentru a justifica această acţiune.

„Nu vedeţi ştiri din Iran fiindcă guvernul nu permite ca ele să iasă la suprafaţă. Suntem reduşi la tăcere!”

Atefa ne spune că înainte de a veni la interviul cu noi, a făcut o plimbare pe faleză. „M-am simţit atât de recunoscătoare”, ne zice. „Mă gândeam că sunt în siguranţă, în libertate… nu mai trebuie să mă prefac. Mă gândeam în special la fiul şi fiica mea care acum sunt la şcoală. Nu trebuie să mă mai îngrijorez cu privire la ce învaţă fiindcă ei învaţă libertatea.”

Ce înseamnă fericirea pentru Atefa?

În final, ne întrebăm ce înseamnă fericirea pentru Atefa. Am adresat întrebarea, iar în încăpere s-a aşternut tăcerea. Ea şi-a privit mâinile, apoi a zâmbit şi a răspuns:

Grea întrebare!”

Am râs şi am încurajat-o să îşi acorde cât timp are nevoie.

Pentru mine, fericirea înseamnă faptul că nu mai trebuie să mă prefac. Să te comporţi în concordanţă cu credinţele pe care le ai, aşa aş descrie fericirea.”

Articol realizat în colaborare cu Petra Orešković, în cadrul proiectului Invisible Cities.

Citeşte şi: Ce cred oamenii din alte state despre ţara lor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.