Deși primăvara este anotimpul care ne readuce la viață, în ciuda faptului că l-am așteptat cu sufletul la gură, el vine și cu părți mai puțin plăcute. Pentru persoanele cu un sistem imunitar scăzut, această perioadă a anului nu este chiar cea mai plăcută în ceea ce privește sănătatea. Dincolo de problemele legate de diverse alergii și probleme cu stomacul, sistemul nervos central este și el serios afectat, iar psihicul uman are astfel de suferit. Astenia este o stare care afectează organismul uman atât în interior cât și în exterior.

Simptomele asteniei de primăvară sunt cele de oboseală, iritare, abatere, melancolie, somnolență sau din contră, insomnie, scăderea memoriei și a chefului de viață, tulburări de alimentație, disconfort și așa mai departe. Dezechilibrul organismului în această perioadă este cauzat de faptul că pe parcursul sezonului rece consumul nostru de vitamine și minerale a fost unul scăzut. Alimentația nesănătoasă ne-a obișnuit corpul să funcționeze într-o manieră leneșă și astfel acum ne este destul de greu să ne mobilizăm. Schimbarea bruscă de la sezonul rece la cel cald ne afectează sistemul nervos și astfel suntem mai vulnerabili.

Un organism lipsit de vlagă și de vitalitate trebuie antrenat cu o dietă sănătoasă, bogată în fructe și legume, la care se adaugă și sportul și odihna, deoarece știm deja cu toții că în timpul somnului corpul se reface cel mai bine. Dacă nu sunteți firi sportive și nu vă place să pierdeți timpul într-o sală de fitness sau la aerobic, este suficient să vă plimbați în parc, să vă desfătați cu lumina soarelui.

Ceaiurile și sucurile naturale de asemenea ajută corpul uman și îi redă energie și vitalitate. Nu neglijați apa și consumați-o în cantități mari, zilnic. În rest, important este să vă bucurați de fiecare clipă și să savurați zilele senine și calde, mult așteptate!

Iată câteva reacții pe care le avem când trecem printr-o perioadă de lipsă acută de chef și stările de nervozitate ne domină. Imaginile vorbesc de la sine!

tumblr_mtedf3V2yu1syfx7no1_500

tumblr_mszi0lEQeE1syfx7no1_500

tumblr_mtc326bJn11syfx7no1_500

tumblr_n1z5u2mZs21syfx7no1_500

tumblr_msz9ljAZlJ1syfx7no1_500

tumblr_msz8wjzlCX1syfx7no1_500

tumblr_mt27bmMSTS1syfx7no1_400

Sursă foto: http://socialanxietygifs.tumblr.com/