29 aprilie 2016, București. Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană a încheiat proiectul de implicare și reamenajare urbană Campus Creativ. Alături de liceenii și studenții care locuiesc în Regie, echipa Campus Creativ a reușit să îmbunătățească design-ul și funcționalitatea spațiilor de socializare din campusul universitar și ale pasarelei Politehnica, printr-o serie de intervenții urbane. Campus Creativ este un proiect pilot de educație urbană prin care asociația MAIE dorește să schimbe realitatea campusurilor universitare din România.
Marți, 26 aprilie, Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană, împreună cu Centrul Cultural European Sector 6 București, au organizat o conferința de presă în care au fost comunicate rezultatele finale ale proiectului Campus Creativ.
În cadrul conferinței de presă, echipa de sociologi Campus Creativ au făcut publice rezultatele cercetării privind nevoile de locuire şi de petrecere a timpului liber ale locuitorilor din zona Regie, iar arhitecții proiectului au prezentat intervențiile urbane realizate în luna aprilie în Regie.
După conferința de presă, a avut loc o consultare publică unde, împreuna cu asociațiile și grupurile de inițiativă active în Sectorul 6, au fost dezbătute principalele probleme ale sectorului și au fost propuse soluții de îmbunătățire a vieții comunității.
Propuneri pentru schimbarea campusului Regie
- Există o nevoie foarte mare în interiorul Regiei de amenajare a unor spații publice, accesibile tuturor, care să răspundă nevoilor de socializare, recreere și lucru pentru rezidenții căminelor. Aceste amenajări trebuie să aibă ca punct de pornire cercetarea nevoilor reale ale rezidenților și implicarea lor pentru a îmbunătăți experiența locuirii în Regie. În acest context, una din soluțiile prezentate o reprezintă identificarea și transformarea unor spații neutilizate în prezent, care pot deveni spălătorii/uscătorii de rufe. Prin implicarea Universității Politehnica, unele spații pot fi reutilizate în acest mod. Pe lângă funcționalitatea practică a acestor intervenții, noile spălătorii/ uscătorii pot deveni spații de socializare cu prize, internet și ceai.
În același timp, este necesara identificatea unui spațiu în care va putea fi amenajata o cantină pentru studenți.
Propuneri pentru îmbunătățirea spațiului public din Sectorul 6
- Multe spații din jurul blocurilor devin maidane sau parcări, fiind subutilizate de locatari. In cazul proiectului Campus Creativ, spațiul din jurul caminelor studențești a fost transformat prin mai multe intervenții, ce au urmărit facilitarea utilizării spațiului public de către rezidenți și adaptarea acestuia la nevoile lor. Experiența dobândită în cadrul acestor intervenții poate fi utilizată și în cadrul altor intervenții în vederea schimbării spațiului public și implicării comunității în îmbunătățirea locuirii atât la nivelul scării de bloc, cât și al cartierului (locul de joacă ->zona de gratare, -> zona bibliotecii publice, etc)
- Atelierele de reamenajare urbană dezvoltate de asociația MAIE au fost un prim pas în colaborarea cu studenții în vederea implicării active în schimbarea spațiului public și a condițiilor de locuire. Metodele dezvoltate în cadrul acestor ateliere pot fi utilizate în cadrul altor comunități, facilitând dezvoltarea organică a orașului. Organizarea unor astfel de ateliere la nivelul comunității va contribui la activarea diferitelor comunități, atât prin informarea cetățenilor cu privire la utilizarea spațiului public, cât și prin dobândirea unor competențe în vederea îmbunătățirii condițiilor de locuire.
- Experiența dobândită în cadrul proiectului Campus Creativ a scos la iveală necesitatea creării unor spații ce invită la socializare și comunicare, necesare pentru coagularea comunităților. În acest context, este importantă îmbunătățirea pistelor de biciclete, a trotuarelor, a spațiilor verzi.
“Puterea implicării locuitorilor în viața comunității în care trăiesc este mai mare decât conștientizează aceștia, de aceea prin proiectele MAIE dorim să le arătăm că schimbarea este posibilă și poate veni de la ei. Misiunea noastră continuă prin proiectul “O oră pentru democrație”, primul proiect din România inspirat de modelul democrației participative elvețiene, dedicat tinerilor.”, declară Ion- Constantin Șolga, Președinte MAIE.
Proiectul Campus Creativ este implementat în perioada septembrie 2015 – aprilie 2016 de Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană în parteneriat cu Liga Studenților de la Facultatea de Automatică și Calculatoare Universitatea Politehnică din București și Primăria Sectorului 6 prin Centrul Cultural European Sector 6. Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Info Campus Creativ
Despre MAIE
Asociaţia Mişcarea pentru Acţiune şi Iniţiativă Europeană este o organizaţie non-guvernamentală creată în anul 2012, cu scopul de a contribui la transformarea României într-o societate bazată pe cunoaştere, creativitate, inovație, respect pentru diversitate şi încredere. Echipa MAIE este formată din tineri profesionişti în domeniul managementului cultural, marketingului, educaţiei, comunicării, psihologiei şi administraţiei publice. Activităţile asociaţiei includ proiecte de educaţie nonformală, campanii de informare şi conştientizare, ateliere creative, studii şi cercetări, expoziţii.
Poze Before & After Campus Creativ.