Incidentele în mesajele de pe internet nu sunt chiar rare. De la prinți nigerieni, apartamente care nu există și alte mailuri din surse necunoscute, până la mesajele cu „a, ups, nu aici trebuia trimis, scuzee! :D”, cu toții am început sau am participat la situații asemănătoare.
Dar ce se întâmplă când evenimentele de pe e-mail au loc pe adresa de lucru sau de studiu? Succint spus, multe. Pentru Academia de Științe Economice din București, însă, răspunsul e „un chatroom”, după ce un mail trimis la comun a stârnit o serie de replici de la majoritatea studenților ASE. Conform lui P.O, studentă la Academia de Studii Economice:
„Aici a fost problema – s-a trimis un astfel de e-mail pentru un curs de calcularea finanţelor parcă tuturor celor din anul I si anul I la master si exista optiunea să mai primești detalii daca esti interesat. O studenta a zis că este interesată să participe si a dat reply all la e-mail şi practic a trimis asta la toata lumea.„
-P.O
Povestea
Totul a început cu intenția probabil bună a unui consilier financiar, care și-a oferit serviciile studenților de anul I Licență și Master, pe care o salutăm. Acesta a trimis pe adresele instituționale o scurtă descriere a serviciilor oferite și modalități de contactare, printre care și răspunsul direct la mail.
Cu intenții la fel de bune, o studentă și-a exprimat dorința pentru participare printr-un mail, ca reply. Problema e că a fost un „Reply to all”, în loc de un simplu reply, ceea ce înseamnă că absolut toți studenții cu adresele asociate acelui mail au fost înștiințați de dorința colegei lor de a participa la curs.
Între răspunsurile cu „Nu mai da reply to all”, trimise tot cu reply to all și mesajele colegilor, platforma oficială de e-mail a devenit fundația unui chat-room adevărat, pentru câteva ore.
Răspunsul instituției
Acest eveniment a început ca un simplu moment de amuzament, însă mai mulți studenți și-au exprimat dezacordul față de impactul pe care l-a avut această discuție multilaterală spontană, fie din cauza îngreunării serverelor, a unor opinii despre interacțiuni în sine, sau alte motive. Cert este că Academia de Studii Economice s-a sesizat și a răspuns evenimentului printr-o postare pe Facebook.
Studenții creativi
Vă lăsăm câteva dintre exemplele de mail-uri generate de studenții ASE. Bineînțeles, identitățile lor au fost protejate înainte de a le face publice.
Studenții vor fi mereu studenți
Sigur sunt multe lucruri de înțeles de aici, dar cred că sunt 2 lucruri principale pe care le putem extrage din toată situația creată:
1. Studenții o să-și găsească mereu moduri să socializeze și să se distreze, indiferent că e online sau offline
2. Înainte să trimiteți un mail, mai întâi, asigurați-vă că trimiteți doar persoanelor selectate!
Dacă ți-a plăcut acest articol, e probabil să-ți placă și:
Cum te faci remarcat în e-mail-ul trimis celor de la HR?
Snap Map: Află cum să folosești noua hartă Snapchat
Se transformă Facebook Messenger în Snapchat