Anda Varlam are ochi migdalați care sclipesc în acel fel după care îți dai seama că ea face parte din tabăra celor care au o pasiune pentru ceva. Pasiunea Andei este arta, în special arta murală. Camera ei de cămin este un mic atelier – are planșe pe pereți, după pat, sub pat și în valiza cu care va mai duce câteva dintre ele acasă. Vorbește cu siguranță și cu entuziasm despre posibilitățile pe care le are după încheierea studenției la Facultatea de Arte Decorative și Design.
1. Studenția este diferită pentru cei de la drept, față de cea pentru cei de la medicină sau de la alte facultăți. Cum este să fii studentă la arte?
Este solicitant psihic, în primul rând, trebuie să ai idei cât mai inovatoare, trebuie să lucrezi, chiar dacă nu avem foarte multe cursuri teoretice. Eu, cel puțin, în anul trei, am două cursuri teoretice. Însă, lucrez în medie cinci ore pe zi, poate chiar mai mult, câteodată chiar până noaptea târziu.
2. Unii dintre noi, studenții, trebuie să ne găsim de lucru în timpul facultății, ca să mai facem rost de câțiva bănuți. Ce posibilități are în acest sens un student la arte?
Materialele cu care lucrez costă lunar, în medie, cam două sute de lei. Acum, cu licența, probabil că voi ajunge să cheltui cam cinci-șase sute de lei. Eu cred că am noroc, pentru că secția de artă murală este cea mai bănoasă. Arta iconografică merge foarte bine în România, pentru toate clasele sociale. Și poți să vinzi, prin intermediul cunoștințelor, rudelor… Ca să câștigăm mai mult, ar trebui să ne promovăm. Asta ar însemna să deschidem o firmă și… Este mai complicat. Dar încerc să mă despart de ajutorul financiar de la părinți. Eu mai lucrez și la biserică, în timpul verii, iar în primăvară mai vând și mărțișoare handmade. M-a mai ajutat și bursa de studiu de la facultate.
3. Ai o pagină de Facebook dedicată lucrărilor tale. Ce rezultate ți-a adus aceasta?
M-a făcut mai cunoscută. S-a întâmplat să îmi vadă oamenii lucrările pe Facebook și să comande. Mai trimit, așa, o comandă-două de portrete.
4. Am văzut pe pagina ta de Facebook că ai desenat și câteva nuduri. Cum ți-ai convins modelele să pozeze?
Am fost plecată cu bursă Erasmus în Polonia. Acolo aveam un atelier de pictură, unde era angajat un model. Era pus într-o anumită ipostază, cu anumite elemente… Mai contemporan. Așa am avut ocazia să lucrez. Dar avem și aici, la facultate – sunt ore speciale de crochiuri, unde sunt modele angajate de facultate. Deci nu m-am dus să le conving. Asta făceam în liceu. Erau fete care voiau să pozeze, nu trebuia să fac eforturi ca să le conving, mai ales că le dădeam și portretul după.
5. Prezintă-mi, te rog, cea mai dragă lucrare a ta și spune-mi povestea ei.
Execuția Ceaușeștilor. Asta ar fi una dintre lucrările care îmi plac cel mai mult. În Polonia am avut o temă la un atelier. Trebuia să pictăm un tablou pe o temă istorică. Am avut colegi care au făcut soldați pe cai… Dar eu am ales execuția cuplului Ceușescu, pentru că am fost oarecum urmărită de ideea comunismului acasă. Părinții mei întotdeauna spun că pe vremea comunismului era mai bine, pentru că nu erau atâtea fabrici dărăpănate, cum vedem acum. Bine, acum nu spun că era OK slugăria pe care o făceau acei oameni și lipsa de libertate, dar existau locuri de muncă.
6. Eugen Rădulescu, co-fondator al primului centru permanent de artă contemporană, spunea într-un interviu HotNews că studenții la arte nu au noțiuni politice și nu înțeleg contextul actual. Deci, în viziunea lui, ei nu pot să creeze ceva care să meargă dincolo de simpla estetică. Ce crezi despre asta?
Hm… O parte din tineret nu dă importanță politicii sau contextului în care trăiesc, dar mai sunt și studenți la arte care se informează. Mie, de exemplu, îmi place politica, am fost trup și suflet la alegeri. Și eu, dar și câțiva colegi ai mei, avem o idee generală despre ceea ce se întâmplă în țară. Sigur, sunt și unii indiferenți.
7. Tot Eugen Rădulescu, în același interviu, spunea că studenții la arte sfârșesc desenând sticle de băutură și cutii de conserve prin agenții de publicitate. Care sunt opțiunile tale de viitor?
Am șanse să câștig destul de mult pe viitor. Eu sunt cazul fericit, pentru că fac artă murală. Pictura bisericească întotdeauna o să meargă. Dacă se termină toate bisericile de pictat, se repictează. Deci tot o să se picteze, la infinit. Mă mai gândesc și la un profesorat pentru viitor, dar pentru viitorul îndepărtat.
8. Mihail Sadoveanu spunea că din facultatea de litere vor ieși atâția scriitori câți au intrat. Ce îți trebuie, deci, ca să devii artist, dincolo de a studia la Facultatea de Arte?
Să fii un om muncitor. Sunt proiecte pe care poți lucra, doar tehnic, foarte bine. Nu îți trebuie nu știu ce talent ca să pictezi o icoană. E o chestie relativ mecanică. Eu am făcut liceu pedagogic, cu secție de arte, și clasele V-VIII la fel. Acolo a început pentru mine. Am avut profesori care au lucrat, într-adevăr, cu noi.
9. Este demonstrat faptul că mediul în care te afli îți influențează dispoziția, prin urmare și randamentul. Unde îți place să lucrezi?
În camera de cămin. În primul rând, pentru că am totul la îndemână – inclusiv frigiderul. Pe când, la facultate, ai, într-adevăr, mai mult spațiu – acolo oricum va trebui să ajungi ca să lucrezi pânze mai mari. În al doilea rând, pentru că în atelier mai vin colegi și profesori, văd ce lucrezi, poate se mai inspiră și lucrează și ei ceva asemănător sau la fel. Nu prea ești în siguranță. Sigur, și eu mă inspir de la alții, mă documentez în arta contemporană, văd ce se face, transform…
10. Care este artistul tău preferat?
Marian Zidaru. Am avut șansa să îl cunosc la o expoziție. Apoi a trebuit să fac un referat despre el, am fost la atelierul lui, am văzut ce lucrează. Lucrează grafic, așa… E foarte, foarte interesant: sculpturi, instalații, mai multe. Pe lângă faptul că a devenit cunoscut, este un om foarte ambițios, are ceva original. Îmi place foarte mult că a rămas ancorat în arta religioasă și realizează laic din religios. Asta îmi place foarte mult.
11. Ce obiceiuri are grupul tău de studenți la arte?
Mergem împreună la expoziții, când avem timp. Obișnuiam să ne strângem mai mulți la un coleg în cameră, și făceam crochiuri. Ne dezbrăcam pe rând și desenam. Multe glume pe care le facem între noi se învârt în jurul cuvântului „gibon”: „ai față de gibon”, „ești gibon”, „facem giboneală”. E o glumă preluată de pe un șantier din România și plimbată prin tot căminul. În rest, se fac destule petreceri, la diverse ocazii.
Surse foto: arhiva Andei Varlam
