În luna mai a anului 2019, Asociația Arte dell’Anima prezintă proiectul cultural „ART 4 ALL”, proiect finanțat în cadrul programului STARTONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act For Tomorrow.
Teatrul Arte dell’Anima susține formarea armonioasă a copiilor și pune accent pe socializare, deschidere și integrare. Scopul proiectului este de a încuraja accesul generalizat și echilibrat la cultură, de a încuraja integrarea sociala a copiilor aflați în sistemul de stat de protecție a copilului dezvoltând abilitățile de comunicare și socializare a acestora prin exerciții specifice de arta actorului.
Copilăria este probabil cea mai frumoasă perioadă a vieții, perioadă în care crești, te dezvolți și înveți. Diverse studii au dus la concluzia că, datorită privării de mediul familial bazat pe dragoste, protecție, înțelegere, respect, copiii rezidenți din centrele de plasament au un nivel scăzut al stimei de sine, pentru că nu au legături stabile, permanente, de atașament cu adulții, sunt stigmatizați, etichetați în mediul școlar și social. Creșterea încrederii în sine este unul din rezultatele principale așteptate ale proiectului.
Cele 16 de ședințe vor fi realizate pentru copiii instituționalizați din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Sectorul 1 al Capitalei, cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, împărțiți pe grupe de vârstă.
La finalul ultimei ședințe pentru fiecare din grupe, pentru a analiza impactul asupra beneficiarilor, aceștia vor completa un chestionar de trei întrebări cu privire la modul în care aceste cursuri le-au schimbat percepția despre artă, abilitățile de comunicare și schimbări observate de-a lungul modulului. În funcție de dificultățile de comunicare întâlnite la prima ședință, vom analiza parcursul cursanților, care va fi vizibil în spectacolele performante. Spectacolele vor fi filmate.
Considerăm că este important să ne îndrumăm copiii să își descopere prin experiment și joc punctele forte, aptitudinile, pe care apoi le vor valorifica și explora cu entuziasm și curiozitate. Încurajarea creativității și a imaginației duce la o dezvoltare armonioasă pe termen lung.