Anxietatea și depresie sunt afecțiuni diferite, dar de obicei apar împreună. Toată lumea se simte anxioasă din când în când, este un răspuns normal la situațiile stresante. Dar sentimentele severe sau continue de depresie și anxietate pot fi un semn al unei tulburări de sănătate mintală subiacentă.
Despre aceste probleme am discutat cu domnul psiholog, Muntean Florin, despre aceste probleme.
Ce sunt anxietatea și depresia mai exact?
Tulburările de anxietate sunt cea mai comună formă de tulburare emoțională și pot afecta pe oricine, la orice vârstă, fie pe copii, adolescenți sau persoane mature. Anxietatea vine pe un fond psiho-afectiv depreciat și influențează în mare măsură comportamentul și relațiile interpersonale. Anxietatea este răspunsul natural al corpului la stres, fiind un sentiment de frică sau de teamă în legătură cu evenimente viitoare ale persoanei afectate. Putem descrie anxietatea ca fiind o stare de neliniște pe care o resimțim în tot corpul și care ne umple mintea cu îndoieli, îngrijorări, obsesii si presupuneri negative referitoare la evenimente din viitor. Anxietatea prelungită poate produce într-o persoană atât schimbări comportamentale și cognitive, cat și reacții emoționale fiziologice, iar intensitatea și frecvența acestora variază în funcție de fiecare persoană în parte.
Depresia este o tulburare puternică a dispoziției care provoacă un sentiment persistent de tristețe și dezechilibru precum și pierderea interesului față de activitățile zilnice care bucurau cândva. Depresia afectează modul în care o persoană gândește, simte și se comportă, precum si faptul că aceste simptome sunt mai frecvente la femei decât la bărbați. Prin comparație cu tristețea obișnuită, depresia clinică este persistentă, deseori interferând cu capacitatea unei persoane de a trai sau anticipa evenimentele vieții și afectând serios felul în care aceasta își desfășoară activitățile zilnice.
Cum se manifestă atât separat, cât și împreună?
Anxietatea se poate manifesta prin următoarele simptome: griji extreme sau teamă în majoritatea timpului sau sentiment de panică repetată; simptome fizice frecvente, precum agitația, nesiguranța și tremuratul, greață, bufeuri de căldură și de frig, amețeală, dificultăți de respirație; coșmarurile, atacurile de panică și gândurile dureroase sau amintirile pe care nu le poți controla. Iar, simptome ale depresiei sunt: dificultăți în a gândi clar, dificultăți de concentrare, de a lua decizii și a vă aminti anumite lucruri; încetinirea proceselor de gândire, vorbire sau încetinirea mișcărilor corpului; pierderea interesului sau a plăcerii în majoritatea sau în toate activitățile obișnuite pe care le realizați anterior; tulburări de somn, insomnie sau somn prelungit, oboseală și lipsă de energie, reducerea poftei de mâncare și scăderea în greutate sau creșterea poftelor pentru mâncare și creșterea în greutate; explozii de furie, iritabilitate sau frustrare, chiar și în legătura cu probleme mici care apar zilnic.
Cum ne dăm seama la ce grad ne aflăm când avem depresie sau anxietate?
Anxietatea și depresia se manifestă sub diverse forme și simptomatologii atât fiziologice, dar și psiho-comportamentale cu schimbări majore la nivelul personalității. Stabilirea gradului de afectare trebuie realizat de un specialist în urma unei evaluări complexe prin intermediul unor metode și tehnici standardizate.
Când ai un atac de panica din cauza anxietăți care sunt cele mai eficiente metode pentru a scăpa de el?
Atacurile de panică nu trec de la sine, personal cred că trebuie identificate situațiile care conduc la astfel de manifestări și primul pas este acela de a consulta un specialist (psiholog sau psihiatru) care poate analiza mult mai în detaliu cauzele care conduc la astfel de manifestări.
Cum putem scăpa de anxietate și depresie?
Anxietatea și depresia au cauze multiple și complexe, ele diferă de la o persoană la alta, se pot manifesta la diverse categorii de vârstă, de categorie socială, funcție de activitatea sau profesia exercitată, de problemele existente la nivelul familiei, a relațiilor sociale și relațiilor interpersonale pe care le ai, de aceea este necesară o analiză complexă și de specialitate pentru identificarea cauzelor și intervenția psihologică (psihoterapie) combinată eventual de intervenție medicamentoasă.
Din ce cauze suferă cei mai mulți oameni de anxietate și depresie?
Cauzele pot fi multiple și diverse. În general există o serie de factori de risc favorizanți care pot conduce la anxietate și depresie ca: singurătatea și stresul, pierderea unei persoane dragi, probleme financiare, probleme legate de relații (tensiunea in familie, o despărțire sau un divorț), nașterea unui copil (depresie post-partum), consum de alcool sau de droguri sau boli majore, etc.
Care sunt etapele anxietății și a depresiei (cea mai ușoară formă și cea mai gravă formă)?
Cred că simptomatologia privind anxietatea și depresia trebuie identificate cât de devreme se poate, chiar din perioada copilăriei și adolescenței unde manifestările de tristețe, iritabilitate, grijile, durerile, refuzul de a merge la scoală, subponderalitatea, sentimente negative si sentimentul lipsei de valoare, furia, performanțe scăzute la scoală și absenteismul, sentimentul că nu sunt înțeleși, hipersensibilitatea, folosirea drogurilor recreaționale sau a alcoolului sunt semne clare ale instalării anxietății și depresiei. Identificarea și analiza factorilor de risc care conduc la anxietate și depresie dar și intervenția cât mai devreme (psihologică/psihoterapeutică sau medicamentoasă) poate conduce la evitarea instalării unor forme grave de depresie cum ar fii: tulburarea depresiv majoră sau persistentă, tulburările bipolare sau depresii atipice forme grave care pot conduce la comportamente majore de risc sau suicid.
Pentru a înțelege aceste riscuri și despre ce e vorba de fapt, am vorbit cu persoane afectate de anxietate și depresie.
„Sufăr de anxietate cam din perioada preadolescenței, iar cu depresie nu am fost diagnosticată, deși m-am luptat cu aceasta în special în adolescență și în pandemie. Acestea au fost doua din perioadele foarte dificile ale vieții mele care m-au marcat. Cred că primele semne au început să fie gândurile negre care mai apoi s-au manifestat cu timpul și prin semnale fizice. Am ajuns să dezvolt o paranoia care îmi șoptea de dimineață când deschideam ochii și până seara când puneam capul pe pernă, plângând că nimeni nu mă iubește, toți oamenii mă urăsc, că sunt o risipa de spațiu și resurse și că toată lumea ar fi mai fericita dacă aș muri. Am ajuns și să cred că prin simpla mea existență le fac viețile oamenilor mai grele și mai mizere și să mă închid în mine foarte tare.
Am fost în punctul în care îmi întrebam părinții dacă am voie să merg la toaletă, să mănânc, să beau apă sau să fac un duș, ca nu cumva să se supere și să iasă scandal că sunt „egoistă și nu întreb înainte”, ceea ce m-a făcut să mă interiorizez foarte tare și să nu mai îmi exprim emoțiile, nevoile sau dorințele. Acum, la maturitate, acest lucru se manifesta prin „people pleasing”, anxietate socială, anxietate anticipativa (mereu sunt în gardă să nu se întâmple „scandal” sau ceva rău, să nu provoc ceva). Deci pe scurt, interiorizare, paranoie constanta și ulterior dezvoltarea ticurilor nervoase precum tremuratul, spasmele, ținutul respirației, mușcatul buzelor și a obrajilor, îmi băgam unghiile în carne până la rană, astea au fost primele mele semne. Am ajuns chiar să fac toate aceste lucruri inconștient. Anxietatea mi-a alimentat de asemenea și vicii foarte nesănătoase precum fumatul sau consumul zilnic de alcool în cantități mari.” a spus Ana-Maria.
Ana-Maria a mai spus că a realizat că suferă de această boală fiindcă i-au atras atenția oamenii din jur asupra comportamentului său și vorbind cu ei și-a dat seama că situația ei nu era normală, așa cum credea până atunci. „Pe lângă traumele din copilărie legate de violență și abandon cauzate de tatăl meu biologic, acesta a plecat din viața mea la 4 ani, dar tot și-a lăsat amprenta. Au fost chinurile financiare și emoționale prin care eu și mama mea am trecut încercând să rămânem pe linia de plutire, iar apoi a doua căsnicie a mamei, care este violentă, dar doar verbal/emoțional. De asemenea, pe lângă probleme familiale, am avut și probleme personale. Am fost victima groomingului și abuzului sexual de mic copil, mai exact la 13 ani, am fost din nou violată la 17 ani de o persoană în care aveam încredere, am fost prăduită de prieteni de familie ai părinților, căsătoriți si cu copii, de 40+ ani, toată adolescența. Am avut și parte de niște prietenii foarte nefericite în care am pus trup și suflet ca pe urmă să ajung să fiu trădată inimaginabil.”
Și-a dat seama că are nevoie de ajutor când gândurile sinucigașe și intrusive au devenit prea gălăgioase, când vedea că suferă cei din jur când o vedeau în ce hal era „într-o seară cam o oră am avut spasme cu urlat isteric, dat cu capul de mobilă și pereți, aproape mi-am smuls părul din cap pentru că am avut o zi proastă, iar asta a fost picătura care a umplut paharul”. Ea a spus că încă este în procesul de vindecare și probabil, după spusele doamnei psiholog, va fi toată viața „multă, multă, multă muncă cu tine însuți în interiorul tău, aia e cea mai importantă vindecare. Nimeni nu poate face asta în locul tău, nici măcar psihiatrul. La urma urmei, nu e un magician. De asemenea, constă în medicație și terapie de grup și individuală. Trebuie să evoluezi ca persoana, să repari lucrurile și să realizezi că dacă greșești nu e capăt de lume”.
Anxietatea și depresia din altă perspectivă
„De depresie am suferit o perioadă destul de lungă, am început de prin clasa a 10-a și a durat cam 3 ani. Legat de anxietate, am avut-o mereu și încă o am. Anxietatea mereu a fost cu mine, fiindu-mi mereu frică de orice, în principiu de oameni, cât despre depresie a apărut atunci când am simțit că sunt singură și nu aveam pe nimeni în care să am încredere, nici în proprii mei părinți. În cazul depresiei, am realizat că am început să o am de când au apărut anumite gânduri pe care nu le doresc ca nimeni să le aibă și anume să îți pui capăt vieții, deși pe atunci nu voiam să admit faptul că am probleme.” a spus Alexandra.
Din câte a auzit de la părinții ei, anxietatea sa a pornit de la ceva traume din copilărie și faptul că a fost „chinuită” pentru că mereu era bolnavă și medicii nu știau ce are și îi dădea alte medicamente „îmi aduc aminte vag că doar plângeam și era să rămân mută în perioada aceea pentru că mi s-au inflamat corzile vocale, cred că aveam sub 5 ani”. Ea a spus că depresia i-a apărut când și-a pierdut singura ființă care o înțelegea sau in care se refugia când avea o problema.
Oricât a încercat să se bucure de viață, nu putea. Mereu când rămânea singură se gândea dacă a făcut ceva greșit, a spus ceva greșit, analiza fiecare lucru atât de mult încât ajungea la concluzii care nu erau adevărate și tindea să își facă mai rău pentru că nu gândea pozitiv „este greu să realizezi lucruri în viață dacă ai anxietăți mari, pentru că mereu îți este frică și ai impresia că te judeca cineva, cel puțin in cazul meu”.
Depresia i-a adus doar gânduri negative, după a urmat modul de comportament și avea tendința să se lovească mereu singură „Am fugit de acasă după ce am pierdut pe cineva drag, doar ca să mă pot elibera. După am vrut să îmi pun capăt zilelor și chiar am încercat, dar mereu m-a oprit ceva, am simțit cum este să nu exist, nu pot explica cum este, dar din ziua aia m-am speriat grav”.
Citește și: A fi sau a nu fi overthinker?
