Au început pregătirile pentru una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale anului – Crăciunul. Pentru majoritatea dintre noi, e un moment de liniște și fericire în care ne înconjurăm de oamenii dragi și împărțim cadouri. Cu toate astea, există persoane care de multe ori nu-și permit toate aceste lucruri. Conform unui studiu Eurostat din 2020, România este țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare rată în ceea ce privește riscul la excluziunea populației din punct de vedere economic și social, respectiv 41.5%.
Statisticile arată, de cele mai multe ori, niște numere care ne sperie, dar trebuie să ne amintim că în spatele lor sunt oameni care au nevoie de ajutorul nostru. De latura umană a sărbătorilor ne aduc aminte și cei de la „Anul Ăsta Fii Tu Moșul”.
Anul Ăsta Fii Tu Moșul este un proiect caritabil căruia i-au pus bazele o mână de liceeni, care și-au propus să ajute familiile cu situații precare din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, și localitățile vecine. Pentru a afla care e secretul faptelor bune, am luat legătura cu Constantin Șuiu, coordonator al departamentului media.
Constantin are 18 ani și e elev în clasa a 12-a. Pasiunea sa pentru voluntariat l-a adus în echipa „Anul Ăsta Fii Tu Moșul” și se numără printre cei mai vocali membri ai proiectului. Vorbește cu multă căldură despre activitatea lor și despre dorința de a face un bine celor mai puțin norocoși.
Începutul dorinței de a dărui
Prima ediție a avut loc în decembrie 2020, din inițiativa unor liceeni, Iulian Lucău și Ciprian Bodnariuc. Sunt împărțiți în trei departamente principale – media, de donații și sortare și distribuire. Au avut parte de sprijin exterior din partea Asociației Părinților, a echipei cadrelor didactice, condusă de directoarea Colegiului Silvic „Bucovina”, Alina Cuciurean, și din partea personalului Muzeului Arta Lemnului, în frunte cu Bogdan Stamatin.
„Nimeni nu alege să se nască într-o familie cu o situație precară și nimeni nu alege să rămână singur la bătrânețe. Am văzut și anul trecut cum se bucurau acei bătrâni când mergeam și le deschideam ușa – erau unii care nu aveau nicio rudă care să le dea o masă caldă. Sau copii desculți, care se bucurau să primească o portocală.”
O serie de fapte bune
Constantin își aduce aminte cum a fost pentru el prima ediție. Trebuia cineva să rămână în cantina Colegiului Silvic „Bucovina”, unde își desfășoară cea mai mare parte din activitatea de dinaintea împărțirii pachetelor, pentru a organiza listele primite din partea asistenților sociali, asociațiilor și școlilor din localitățile vecine.
Într-un final a mers pe teren și a ajuns, împreună cu echipa de distribuire, la o casă mai mare în care locuia o familie cu o situație precară. Acolo s-au lovit de realitate: erau mai multe familii nevoiașe care le cereau ajutorul. Mai aveau un pachet în plus în mașină și l-au împărțit în așa fel încât să le ajungă și celorlalți.
„Foarte emoționant a fost pentru mine când am văzut situația în sine și cum trăiesc acei copii. E greu. Anumiți voluntari au ajuns într-o zonă în care erau mai multe persoane cu o situație precară și nu au reușit să se dea jos din dubă (n.r. de distribuire), iar familiile erau deja lângă dubă.”
În aceeași ediție le rămăsese o sumă din donații. Au dat de un bătrân bolnav, care stătea „într-o cămeruță, 2×2, cu o sobă” și căruia i se stricase frigiderul. „Am zis hai să-i cumpărăm un frigider, să-i ducem, să mai facem o bucurie unei persoane.”
La finalul proiectului au mai căutat un caz local – o fetiță care trecuse printr-un accident și avea nevoie de un tratament costisitor, în străinătate. Au decis că pot să-i plătească măcar o parte din ședința de tratament.
Ce aduce Moșul anul acesta
Membrii echipei într-un proces continuu de brainstorming și-și doresc să includă cât mai multe persoane pe lista Moșului.
„Ăsta e mesajul și motto-ul nostru: anul ăsta fii tu moșul. Încercăm să ajungem la cât mai multă lume, să împărțim bucurie, să transmitem cât mai multă căldură, să fim alături de comunitate când are nevoie.”
Așa au ajuns să o cunoască și pe doamna Corina Baciu, artist plastic amator la BaciuArt. În detrimentul dificultății fizice pe care o are, aceasta pictează cu dragoste și pasiune și transmite multă căldură oamenilor din jur.
Anul acesta echipa proiectului caritabil pregătește o serie de evenimente care să unească comunitatea. Primul pe listă este un workshop caritabil, care va avea loc pe data de 11 decembrie, începând cu ora 13:00, în cadrul cantinei Colegiului Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc. Workshopul va include ateliere de pictură, origami, jocuri pentru copii, iar elfii vor asigura ceai cald și dulciuri. Scopul acestuia este să susțină artiștii amatori, iar donațiile financiare vor fi redirecționate artistei Corina Baciu.
Pe 19 decembrie au în plan un concert de colinde în aer liber, în incinta Muzeului Arta Lemnului, pentru a simți spiritul Crăciunului. Oamenii pot face donații în cutiile special amenajate.
Niciunul dintre evenimente nu este contra cost, iar intrarea este liberă. Rămâne la latitudinea spectatorilor și participanților dacă doresc să facă o faptă bună în prag de sărbători.
Își propun să ajute aproximativ 250 de copii, 23 de vârstnici și două centre pentru vârsnici din Câmpulung Moldovenesc și din zonele limitrofe.
Costantin spune că secretul stă în dorința de a face fapte bune. Chiar dacă se simte obosit, la finalul zilei știe că merită pentru că au reușit să facă un copil fericit. „Asta cred că ne dă un boost de fericire și pozitivitate. Chiar dacă Anul Ăsta Fii Tu Moșul e de Crăciun, pot să ajut tot anul. Simt că fac ceva pentru comunitate.”
După zilele lungi de școală, revin cu toții la ședințele de seară pentru a pune cap la cap evenimente, organizare și idei. Sunt o mână de oameni care se hrănesc cu motivație și multă voință pentru a le oferi și celor defavorizați un Crăciun mai bun, să știe că Moșul nu a uitat de ei.
Unde și ce poți dona
Proiectul Anul Ăsta Fii Tu Moșul primește donații financiare, alimente neperisabile și donații materiale precum jucării, cărți ș.a..
Dacă vrei să faci o donație, indiferent de natura ei, poți contacta elfii Moșului după cum urmează:
- Pojorâta – Constantin: 0742606888
- Fundu Moldovei – Dragoș: 0721778985
- Sadova – Teodora: 0787671296
- Câmpulung Moldovenesc – Iulian: 0759898405
De asemenea, există câteva locații unde poți face donațiile fizic:
- Muzeul Arta Lemnului
- Băcănia Fermei
- Colegiul Silvic „Bucovina”
Detalii suplimentare de contact:
E-mail: anulastafiitumosul@gmail.com
Telefon: 0787671296 / 0759898405