afis Annihilator in Quantic

ANNIHILATOR cântă în Quantic Club pe 19 noiembrie 2019! Annihilator este probabil cea mai cunoscută formație de metal din Canada, cu o activitate de peste 30 de ani pe scena mondială a metalului.

Cu mai mult de 3 milioane de albume vândute în lume, este cu siguranță cea mai vândută formație de metal din Canada. Trupa face parte din careul de ași, așa numitul ‘Big 4 of Canada’ alături de Sacrifice, Voivod și Razor și au la activ 16 albume de studio, cel mai nou, ‘For the Demented’ fiind lansat anul acesta pe 3 Noiembrie.

De-a lungul timpului, din componența formației au făcut parte artiști precum Mike Mangini ( Dream Theater) Joe Comeau (Overkill) sau Randy Black (Primal Fear, W.A.S.P.). Întrebat de la ce vine numele formației, Jeff Waters a declarat că trupa a fost numită după numele tancului condus de personajul interpretat de Eddi Murphy în filmul ‘Best Defense’.

 După ce au lansat 3 demo-uri, Annihilator au scos și primul album în 1989, ‘Alice in Hell’ în urma căruia au plecat într-un turneu internațional alături de Onslaught în Europa și Testament în America de Nord.

 Despre cel de al doilea demo al formației, ‘Phantasmagoria’, lansat în 1986, se spune că ar fi fost unul dintre cele mai căutate demo-uri ale anilor ’80, după demo-urile Metallica și Megadeth.

În momentul de față Annihilator înseamnă:
Jeff Waters – voce, chitară
Fabio Alessandrini – tobe
Rich Hinks – bass
Aaron Hamma – chitară
În deschidere vor urca pe scenă americanii de la Archer Nation, un trio care abordează un heavy metal clasic în care totuși melodicitatea își face simțită prezența.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Diverta, Cărturești, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Biletele au următoarele prețuri:
– presale: 75
– la acces: 100

Online pe www.iabilet.ro, puteți plăti cu Cardul, prin Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în țară.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM

Comentarii

comentarii