Noul thriller SF, care o are protagonistă pe Natalie Portman, a apărut luna trecută și în România, în exclusivitate pe Netflix. Scris și regizat de Alex Garland, cunoscut prin debutul fulminant cu „Ex Machina” (2014), Annihilation și-a atras mulți fani, dar și mulți critici. Într-o audiență atât de polarizantă, am decis să mă conving singură care este faza cu el.

Annihilation urmărește povestea Lenei, de profesie biolog, a cărui soț, Kane, se întoarce dintr-o misiune secretă, după mai bine de un an, fără să-și mai aducă aminte aproape nimic din cele întâmplate în tot acest timp. În urma neașteptatei revederi, Lena află că soțul ei, aflat într-o stare precară, a participat într-o expediție în regiunea Floridei, denumită Strălucirea. În această zonă se petrec mutații genetice și se crede că toți cei care pătrund în Strălucire își pierd mințile și nu se mai întorc cu viață.

Decisă să afle ce i s-a întâmplat lui Kane, Lena se oferă voluntară, iar împreună cu o fiziciană, o antropoloagă, o psiholoagă și un medic, intră în tărâm încrezătoare că se vor întoarce cu niște răspunsuri.

Annihilation – un surprinzător alt fel de SF

Echipa formată din cinci femei nu se aseamănă deloc cu cea din „Ghostbusters” care vrea să salveze Manhattan-ul de invazia fantomelor. Fiecare personaj care intră în Strălucire are un motiv pentru care face asta, în spatele căruia stă autodistrugerea: moartea propriului copil, dependența, trecutul sinucigaș, aflarea într-o fază avansată de cancer, în cazul Lenei, sentimentul de vinovăție pentru că și-a înșelat soțul.

După două ore de scene tensionate, cu imagini hipnotizante, muzica trippy creată de instrumentistul de la Portishead și un final deschis interpretărilor, am înțeles de ce Annihilation are multe recenzii negative: nu este un film ușor. Nu este un SF clișeic în care omenirea poartă lupte seculare cu extratereștrii și în care auzi cum explodează și se prăbușește totul în jur. Complexitatea acestei pelicule trebuie analizată îndeaproape. Are o acțiune uneori greoaie și cu un punct culminant mai degrabă intelectual.

Natalie Portman a avut de jucat un personaj puternic care se luptă inițial cu gândul că soțul ei este mort, apoi cu faptul că el s-a schimbat total, cu sentimentul de vinovăție care apare în repetate rânduri, și cu toate pericolele ce se ivesc în Strălucire. Prestația ei intensă m-a ținut captivă de micul meu ecran pe tot parcursul filmului.

Cu toate acestea, cel mai îndreptățit să primească aprecieri este Alex Garland, care a venit cu o adaptare originală a trilogiei lui Jeff VanderMeer, după ce a citit doar prima carte. Înlănțuirea evenimentelor, motivele presărate cu minuțiozitate și prestația echipei plecate în expediție, dau o notă abstractă, intrigantă, care cere întrebări și oferă puține răspunsuri concrete. Dacă pentru unii, acest lucru a reprezentat un dezavantaj, pe mine m-a lăsat ațintită iar la final m-a împins la interpretat și dezvoltat scenarii, pentru că nimic nu este întâmplător în Annihilation.

Annihilation – un surprinzător alt fel de SF

Conceptul de autodistrugere care ne este întipărit în codul genetic și care în forma patologică este numit cancer, reprezintă o temă vastă abordată în film. Ceea ce pentru Dr. Ventress este o putere a anihilării, devine la final un creator pentru Lena. Cred că acela este un moment crucial de acceptare a sinelui și de clarviziune în toată problematica. Natalie Portman a declarat într-un interviu că cel mai important lucru din Annihilation este ecoul: fiecare acțiune este dedublată altundeva, fiind prezente inclusiv dubluri ale unor personaje.

Vizual, pelicula nu dezamăgește, deși n-a trecut testul pe marile ecrane. Cadrele SF cu efecte speciale sunt cel mai bine urmărite pe un ecran mai mic, cu toate că per total, experiența audio-vizuală atinge cotele cele mai mari într-o sală de cinema. Cu un buget de $40,000,000, regizorul a încercat să facă o adaptare „ca un vis al cărții”. Studiourile Paramount au difuzat filmul doar în cinematografele din Sua și China, decizie luată pe baza vizualului îndrăzneț dar și a temerii că nu toată audiența va înțelege mesajul transmis.

Annihilation merită pe deplin două ore de încordare și mult timp de cercetare ulterioară pentru înțelegerea alegoriei, însă, într-un final, totul capătă sens într-o altă interpretare a unui alt spectator al acestui joc de imagini creat de Alex Garland.

Tu ce crezi? S-a ridicat Annihilation la nivelul așteptărilor?

Surse info: theguardian.com, imdb.com

Surse foto: imdb.com

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here