Vă mai amintiți poezia Elenei Farago în care copilul lipsit de suflet a strâns gândăcelul în pumn până l-a omorât? Tot o poveste cu și despre gândaci vă voi spune și eu, doar că locul de joacă n-o să fie vreun părculeț sau vreun spațiu de evadare în natură, ci însăși complexul studențesc „Regie″ în care sute de tineri își petrec timpul alături de colegii lor de cameră care nu sunt neapărat oameni.

Gândacii au început să ocupe un loc aparte în viețile lor, iar scurta întâmplare pe care o voi povesti vă va convinge de asta.

M-am trezit într-o seară, cu poftă de viață, dornic să scap de singurătate. Tocmai mă despărțisem de prietena mea și supărat pe viața, dar mai ales pe cosmos, i-am convocat pe băieții din grupă la o întâlnire de o deosebită importanță: semințe, bere și vin. Prea mult vin. La început eram 15; am rămas doar 4.

Tot ce mai trebuia stabilit era locul de întâlnire. Mă sună unul dintre ei și-mi spune că ai săi colegi sunt plecați și că e singur în cameră. Perfect! Mergem tuspatru la el, ne punem ca țațele și începem să bârfim. Limbile ni se dezleagă ca prin minune sub patrimoniul lui Dyonisos, iar foamea începe să apară. Scormonim prin camera de cămin până găsim o pâine uscată și niște salam, mai găsim niște muștar și deja ne simțim ca-n bacanalele romane. Să curgă belșugul!

gandac-in-regie-mort1

Totul s-ar fi sfârșit cu bine, dar nu trece mult timp și apar musafiri. Vreo trei gândaci, groși cam cât buricul degetului mare, înaintează cuminți spre festin. Proprietarul camerei strigă la ei să stea cuminți, iar eu mă uit la el, perplex, fără să înțeleg o iotă din ce vrea să facă. „Sunt de-ai casei îmi explică el.″ Am avut și eu probleme cu gândacii, dar îi primeam cu insecticid și nu cu urări de bun venit.

Gândacii nu stau locului și se tot apropie, iar omul nostru, văzându-se neascultat, le aruncă niște pâine, cât mai departe de masă, ținându-i astfel ocupați până terminăm noi de mâncat sau, mă rog, până terminăm de strâns masa, căci nu-i mai ardea nimănui de ospăț. Curios din fire, mă apropii de noii noștri prieteni și îi studiez. Observ că fiecare are pe spate un punct de altă culoare și, precum Alexander Fleming când a descoperit penicilina, mă grăbesc să le împărtășesc marea mea descoperire. Mă calmează imediat omul meu: „I-am însemnat noi, ca să nu se piardă și să știm de la ce cameră aparțin. Albastru și roșu sunt ai mei, iar cei verzi sunt de alături, trebuie să-l duc înapoi.″

Tot nu înțeleg și îmi explică din nou: „Pe ăștia mai mari îi însemnăm ca să știm de la ce cameră aparțin. Dacă tot nu putem să scăpăm de ei, măcar să-i facem utili. Dacă unul ajunge la altă cameră, atunci trebuie restituit numaidecât.″ Omul se duce și restituie gândacul verde, iar după ce se întoarce ne punem din nou pe băut și îi vedeam cum mai apăreau sporadic de prin pereții crăpați și cum fugeau pe sub linoleul rupt.

de-ce-le-e-frica-de-gandaci

Se pare că gândacii de bucătărie au tradiție în Regie și, oricum, sunt singurele vietăți care rezistă la explozia unei bombe atomice sau care mai populează Cernobîlul, așa că nu mă mir că n-au reușit să scape de ei.

În orice caz, deși știu că-ți vor fi total inutile, iată câteva curiozități despre gândaci:

  1. Un gândac de bucătărie trăiește nouă zile fără cap, după care moare de foame.
  2. Cel mai mare gândac de bucătărie descoperit și actualmente aflat în colecția unui japonez, este gândacul uriaș din Columbia, având 9,7cm lungime și 4,5 cm lățime. Acesta este campionul blataridelor.
  3. Își pot tine respirația timp îndelungat, până la 7 minute.
  4. Femelele nu au nevoie de mascul pentru a se reproduce și pot produce pană la 40-60 de pui la o singură naștere.
  5. Rezistă la radioactivitate, testele au arătat că aproximativ 10% dintr-o populație de gândaci de bucătărie supusă la un nivel de radiații similar cu cel generat de bomba de la Hiroshima erau încă în viață la 30 de zile de la expunere.

Surse curiozități:starpress.ro

Surse poze: tilica.ro, pestcontrol-pedia.ro, fun.biz.ro